NOCTURNA INFORMATIVĂ LA BIBLIOTECA UTM

În acest an „pandemic” bibliotecile și-au unificat eforturile pentru a accentua o problemă, care capătă deja o conotație globală, așa numita Infodemie. Volumul de informație generat depășește capacitatea noastră de a-l consuma și procesa. Cantitățile enorme de informație la care avem acces au un puternic impact asupra felului în care gestionăm și interpretăm informația.

 

Dezinformarea, propaganda, știrile false există dintotdeauna. Dar în mediul digital aceste fenomene capătă o amploare deosebită; este mai ușor, mai rapid și mai ieftin pentru oricine să trimită informații menite să manipuleze utilizatorii.

Este important să ne protejăm de informații nocive, știri false, dezinformări.

Vă propunem să verificați și comparați conținutul pe care îl vedeți online pentru a evita răspândirea știrilor false. Iată câteva instrumente de bază:

  • Lista site-urilor de știri false în Republica Moldova se actualizează permanent.

https://stopfals.md/

  • Cum putem identifica știrile false – un scurt ghid practic.

https://mediastandard.ro/cum-putem-identifica-stirile-false-un-scurt-ghid-practic/

Ați găsit o imagine despre care credeți că ar fi putut fi manipulată sau fotografiată? Utilizați aceste instrumente pentru a verifica dacă există modificări digitale:

Acționați și combateți știrile false! 

  1. Gândiți-vă înainte de a împărtăși. Citiți întreaga informație înainte de a decide dacă doriți să partajați sau nu.
  2. Verificați o știre puțin probabilă. Consultați câteva dintre instrumentele enumerate mai sus.
  3. Instalați BS Detector, o extensie de browser care identifică postări de pe site-uri care produc clickbait, știri false și alte povești suspecte. https://www.producthunt.com/posts/b-s-detector
  4. Ajutați la dezmembrarea știrilor false. Raportați știri false pe Facebook.
  5. Evaluați știrile folosind metodologia IMVAIN (Independent, Multiple, Verify, Authoritative / Informed, Named) https://digitalresource.center/content/introducing-imvain
  • Sursele independente sunt preferabile surselor interesate în difuzare.
  • Sunt preferabile mai multe surse decât un raport bazat pe o singură sursă.
  • Sursele care verifică sau furnizează informații verificabile sunt de preferat celor care doar afirmă.
  • Sursele cu autoritate/informative sunt de preferat surselor care nu dispun de fond autoritar.
  • Sursele denumite sunt mai bune decât cele anonime.

www.library.utm.md

 

Citeşte mai mult pe utm.md