În anul universitar 2019-2020 la FCIM lista programelor comune de studii ciclul Master cu dublă diplomă s-a mai completat cu încă un program: „Securitate informațională” – Universitatea West Attica, Grecia.

Oferta educațională a UTM la ciclul Master cu dublă diplomă include 9 programe de studii, la absolvirea cărora un student poate obține simultan două diplome de la universități din țări partenere, urmând paralel două programe de studii.

Astfel, absolvenții programelor „Administrarea afacerilor”, „Tehnologii informaționale”, „Calculatoare și rețele informaționale”, „Calitatea și securitatea produselor alimentare” și „Inginerie electrică” vor obține diplome oferite de Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România; ai programelor „Electroenergetica” și „Energie și mediu” – diplome ale Universității Tehnice a Moldovei și Universității POLITEHNICA din București; ai programului „Design și dezvoltare de produs” – diplome ale Universității Tehnice a Moldovei și Universității Tehnice „Gh. Asachi”, din Iași, România, iar absolvenții programului „Securitate informațională” – diplome ale Universității Tehnice a Moldovei și Universității West Attica din Grecia.

Citește mai mult pe UTM.md