Şi profesorii învață limba engleză

u ocazia înmânării, în data de 10 decembrie 2019, a certificatelor de absolvire a cursurilor de limba engleză unui grup din 32 de profesori de la toate facultățile Universității Tehnice a Moldovei, dr., conf. univ., Svetlana CATERENCIUC, șefa Departamentului Limbi Străine, i-a felicitat pe cursanți cu frumosul prilej de a fi însușit acest instrument de lucru foarte necesar și important pentru activitatea didactică pe care o desfășoară.

Aceasta fiind deja o a treia promoție de absolvenți a cursurilor, este și dovada elocventă a faptului că, indiscutabil, cunoașterea limbii engleze deschide pentru cadrele didactice universitare enorme oportunități în cariera profesională, precum predarea cursurilor de specialitate în limba engleză, participarea la conferințe internaționale cu prezentări/comunicări în limba engleză, încheierea unor acorduri de colaborare bilaterală cu universităţi din UE privind implementarea unor proiecte didactico-ştiinţifice comune, dar și posibilități de mobilitate academică și perfecţionare-predare.

Dna dr., conf. univ. Svetlana CATERENCIUC le-a mulțumit și profesorilor-formatori, prezenți la solemnitate, asistenților universitari Ludmila CIUMAC, Olga ZINGAN, Lilia BURDILA, pentru dedicația manifestată în formarea de competențe lingvistice, foarte utile pentru activitatea de zi cu zi  a cadrelor didactice. Este vorba de înțelegerea documentului scris, expresia orală, lucrul în autonomie, bazele tehnicii de sintetizare a informaţiei principale şi de ilustrare ulterioară a acesteia prin imagini grafice, scheme, tabele, figuri, utilizând şi mijloacele TIC, dar și învățarea prin jocuri didactice şi conversaţii euristice, lucrări scrise şi audierea materialelor didactice autentice.

Solemnitatea a inclus și un moment marcat de înaltă sensibilitate, profesorii care au predat la cursuri mulțumindu-le colegilor lor audienți pentru silință și reușită, declarându-se mândri pentru faptul că prin aceste cursuri îi pot îndruma pe colegii de la toate facultăţile UTM să aibă acces direct la valorile învăţământului la scară mondială.

 

Citește mai mult pe utm.md