Articole

Succesele studenților IIS de la FCIM la „Bosh Future mobility”

Activi, inventivi, perseverenți, studenții DIIS – Departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor, condus de conf. univ., dr. Viorica Sudacevschi, FCIM – Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, nu ezită să beneficieze de posibilitatea să arate lumii ce au învățat și să-și implementeze cunoștințele în practică. Într-un timp foarte scurt, ei au reușit performanța de a participa cu succes la câteva concursuri internaționale.

Concursul „Bosh Future Mobility Challenge – 2019” organizat de Robert Bosch Engineering Center, Cluj-Napoca, România în perioada 15 – 20 mai 2019, a atras atenția a cinci studenți ai programului de studii „Calculatoare”: Ion SAMOIL, Ion SMOCHINA, Mihai RUSU, Andrei ŢURCANU şi Eugeniu NICOLENCO, care au format o echipă – „Give Five”. Ghidați de conf. univ., dr. Victor ABABII şi lect. univ. Viorel CĂRBUNE, ei au elaborat și au participat la acest concurs cu proiectul „Self Driving Car”. Tematica proiectului a inclus dezvoltarea algoritmilor de achiziţie şi procesare a imaginilor pentru conducerea autonomă a unui vehicul la scara 1:10 în raport cu dimensiunile reale. Traseul pentru testarea funcţională a vehiculului a reprezentat, de fapt, un traseu real cu marcaje şi semne rutiere de circulaţie, intersecţii cu semafoare şi fără, treceri de pietoni, staţii pentru transportul urban, parcare etc. Pentru mișcarea autonomă și respectarea regulilor de circulație au fost utilizați algoritmi de inteligenţă artificială cu proprietăţi cognitive. În rezultatul jurizării, echipa Universităţii Tehnice a Moldovei s-a clasat pe locul 9, menţionându-se că este echipa cu cea mai bună prezentare. În calitate de premii studenții au primit vehiculul şi pachetul cu module software pentru dezvoltarea aplicaţiilor în acest domeniu.

Citește mai mult pe UTM.md.