Articole

Premieră! Senzori pe bază de nanofire de CuO/Cu2O/Cu rețea de heterojoncțiuni prin metoda printării 3D.

Cercetătorii Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Nicolai ABABII, doctorand, anul III, Bursier de Excelență al Guverului Republicii Moldova (2018-2019), împreună cu Vasilii CREȚU, conf. univ. int., dr. fiz.,  sub îndrumarea prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, directorul Centrului Nanotehnologii și Nanosenzori, în colaborare cu Universitatea din Kiel, Germania, în premieră au proiectat, obținut și cercetat senzori de acetonă pe bază de nanofire de CuO/Cu2O/Cu rețea de heterojoncțiuni prin metoda printării 3D într-o singură etapă. Rezultatele acestei lucrări științifice au fost publicate în una din cele mai prestigioase reviste ştiinţifice de specialitate – „ACS Applied Materials & Interfaces” din Statele Unite ale Americii, cu factor de impact 8,5, după 3 runde de recenzii a câte 3 recenzenți, propuse spre selectare pe coperta revistei, DOI: 10.1021/acsami.9b0438.

Citește mai mult pe utm.md

UTM s-a clasat în TOP-ul mondial Highly Cited Researchers, în baza meritelor savantului Oleg LUPAN, profesor universitar Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală

UTM este unica universitate din Republica Moldova care a atins această performanță în anul 2018.

Highly Cited Researchers este o listă care include cei mai influenți cercetători în științe și științe sociale din întreaga lume. Datele derivă din Essential Science Indicators (ESI), care analizează indicele Science Citation Index Expanded și Social Science Citation Index componente a Web of Science, însemnând articole în reviste de impact în științe și științe sociale. Web of Science este cel mai de încredere și cel mai cuprinzător indice de citare, ce permite descoperirea globală și analitica citatelor în domeniile științe, artă și umanitate și științe sociale. Cu o bază de date de peste 1,4 miliarde de referințe citate datând din 1900, Web of Science este utilizat pentru determinarea multiplilor indicatori de impact, precum ar fi Journal Impact Factor, InCites ș.a. Essential Science Indicators se bazează pe date statistice obținute din peste 12 milioane de articole din mai mult de 12 000 de reviste din întreaga lume.

Citște mai mult pe utm.md

https://hcr.clarivate.com/#freeText%3DLupan

TUMnanoSAT – oportunitate pentru studenții FCIM de a intra în cursa pentru cercetarea cosmosului

Echipa CNTS – Centrul Național Tehnologii Spațiale UTM a fost selectată de JAXA și United Nations Office for Outer Space Affairs (UNOOSA) pentru runda a IV-a a Programului KiboCUBE pentru lansarea, în anul 2020, a nanosatelitului TUMnanoSAT de pe Stația Spațială Internațională (ISS) cu ajutorul modulului experimental japonez KiboCUBE.

Centrul Național de Tehnologii Spațiale al UTM a proiectat familia de nanosateliți „TUMnanoSAT”, în conformitate cu standardul internațional CubeSat. Misiunea acestor nanosateliți constă în verificarea funcționalității diferitelor module și subsisteme ale sateliților.

Citește mai mult pe UTM.md

Monitorizarea calității drumurilor – subiect de cercetare pentru un student al programului Calculatoare

Valentin Belîi, student al programului Calculatoare, departamentul Ingineria Sistemelor și informatică, a propus în cadrul tezei sale de licență o soluție pentru monitorizarea calității drumului, Soluția presupune ca pe suspensia mai multor mijloace de transport se instalează câte un modul MPU-9250 format dintr-un accelerometru, un magnetometru și un giroscop. Cu ajutorul acestui produs se poate detecta accelerația, înclinația modulului, dar și orientarea acestuia în spațiu. Astfel, se înregistrează informația despre vibrații, cotiri, frânări și accelerări pe traseu. Aceste date sunt colectate și prelucrate de un dispozitiv Raspberry PI.

Citește mai mult pe UTM.md

Misiunea internațională a rectorului UTM de organizare a atelierului „Space Critical Infrastructures”, Norfolk, Virginia, SUA.

Rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, a participat la un workshop internațional dedicat infrastructurii critice de spațiu „Space Critical Infrastructures”, desfășurat cu susținerea Programului Știință pentru Pace și Securitate al NATO la Norfolk, Virginia, SUA.

Dependența tot mai mare de sistemele spațiale plasează subiecții implicați în zona infrastructurii critice, a cărei perturbare sau distrugere poate genera daune incomensurabile. În acest context, obiectivul evenimentului a fost să aducă la aceeași masă experți recunoscuți din țările membre NATO și țările partenere și oameni de știință din domeniul spațiului internațional și managementul infrastructurilor critice pentru a aborda problema rezistenței infrastructurii spațiale dintr-o perspectivă multidisciplinară.

Citește mai mult pe UTM.md