Premiul AGIR și medalia ASTR „Primus Inter Pares”, pentru acad. Ion BOSTAN

Desfășurate în premieră la Chișinău, Zilele Academiei de Științe Tehnice din România, reunind cercetători științifici și ingineri de pe ambele maluri ale Prutului, își propun să sensibilizeze societatea în rolul pe care îl are creativitatea în perpetuarea civilizației umane. Un  exemplu meritoriu în acest sens îl reprezintă acad. Ion BOSTAN, care a aniversat de curând 70 de ani și căruia i-a fost consacrat acest eveniment.

În mesajul său de salut, președintele Academiei de Științe Tehnice din România, Mihai MIHĂIȚĂ, a subliniat că evenimentul confirmă strânsa colaborare care există între oamenii de știință de pe ambele maluri ale Prutului: Avem o colaborare foarte strânsă cu Asociația Inginerilor din Republica Moldova, cu care colaborăm pe plan internațional în Federația Mondială a Inginerilor și ceea ce se întâmplă aici nu este decât o parte din multiplele colaborări pe care le avem împreună.”

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion TIGHINEANU, și-a exprimat recunoștința față de cercetătorii științifici și inginerii români pentru sprijinul acordat în dezvoltarea științei din Republica Moldova: Această colaborare ne-a ajutat și ne ajută în procesul de integrare a științei noastre în spațiul european de cercetare. Cred că este de bun augur această colaborare pentru noi și trebuie să o dezvoltăm.”

În cadrul conferinței, academicianului Ion BOSTAN, i-a fost oferit Premiul de Excelență din partea Asociației Generale a Inginerilor din România și medalia „Primus Inter Pares” al Academiei de Științe Tehnice din România în semn de apreciere a activității sale de cercetare. Ion BOSTAN a declarat că se va dedica în continuare cercetării: „În viziunea mea, prea mult timp m-am reținut ca rector – s-au acumulat multe proiecte pe care sper să le realizez după 70 de ani.”

Cu diplome de membru de onoare și însemne ale Academiei de Științe Tehnice din România s-au învrednicit prof. univ., dr. hab. Rodica STURZA, prof. univ., dr. Carsten DREBENSTEDT, prof. univ., dr. hab. Pavel Alexei TOPALĂ, prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN.

Citește mai mult pe utm.md