Arhiva pentru categoria: Fără categorie

FELICITĂRI DRD. CĂRBUNE VIOREL PRIVIND PREZENTAREA CU SUCCES A TEZEI DE DOCTOR ÎN CADRUL SEMINARULUI ȘTIINȚIFIC

Vineri, 26 iunie 2020 a avut loc  şedinţa Seminarului Ştiinţific de Profil, specialitatea 232.01. “Sisteme de conducere, calculatoare şi reţele informaţionale”, din cadrul Universităţii Tehnice a Moldovei la care a fost examinată teza de doctor în tehnică cu tema ”Arhitecturi hardware adaptive pentru sisteme neuro-fuzzy cu autoorganizare”, autor:Viorel Cărbune,  ing., lector universitar, Universitatea Tehnică a Moldovei, Departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor, conducător ştiinţific: Sergiu Zaporojan, conf. univ., dr.

Ședința a avut loc online în grupul MS Teams  Școala Doctorală SCEE. La ședință au fost prezenți 23 membri ai Seminarului Ştiinţific de Profil, dar și mai mulți profesori, cadre didactice tinere de la FCIM.

Teza de doctor a dlui Viorel CĂRBUNE este dedicată problemelor actuale de cercetare-dezvoltare în domeniul tehnicilor de extragere a cunoștințelor expertului uman cu scopul utilizării acestora la dezvoltarea structurilor cu autoorganizare pentru sisteme de suport decizional. Lucrarea conţine cercetări ştiinţifice teoretice şi experimentale semnificative, oferind noi mijloace și posibilități de cercetare a proceselor decizionale fuzzy și neuronale, dar și de construire a sistemelor de suport decizional pentru aplicații industriale.

Originalitatea soluţiilor propuse constă în abordarea și îmbinarea tehnicilor inteligente de „machine learning” cu modelul comportamental al operatorului uman.

În baza prezentării şi discuţiilor la şedinţă, luînd în consideraţie actualitatea temei, inovaţia ştiinţifică, valoarea ştiinţifică şi aplicativă a lucrării, originalitatea şi nivelul aprobării rezultatelor obţinute şi în rezultatul votării membrilor Seminarului Ştiinţific de Profil, s-a hotărât  de a aproba și de a  recomanda teza prezentată pentru susţinere la Consiliul Ştiinţific Specializat.

CAUȚI O COMUNITATE SĂ-I DAI FRÂU LIBER INVENTATORULUI DIN TINE? TE AȘTEPTĂM LA UTM!

Marius NISTREAN studiază specialitatea „Robotică și mecatronică” în cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei.

Se declară mândru de faptul că în acest domeniu ultratehnologizat are posibilitatea să învețe de la cei mai calificați profesori, cu rezultate în domeniul didactico-științific recunoscute la nivel internațional. Iar cursurile la facultate au loc în aule și laboratoare moderne, utilate cu susținerea diverselor companii din Republica Moldova și internaționale. Creativitatea studenților de asemenea este susținută și încurajată. Ai o idee? UTM te va ajuta să o realizezi. Vei avea și posibilitatea să o prezinți publicului la diverse concursuri internaționale, în cadrul cărora reprezentanții UTM au deja un statut permanent.

Are un mesaj inspirațional către tinerii aflați în pragul alegerii viitorului profesional: „Ești creativ și cauți o comunitate unde să-i dai frâu liber inventatorului din tine? Te așteptăm la UTM, la Robotică și mecatronică!”

 

Cotește mai mult pe utm.md

ÎN CADRUL COMISIEI DE ADMITERE UTM A FOST DESCHIS UN CALL CENTRU

Admiterea-2020 bate la ușă, iar întrebările legate de aceasta se înmulțesc de la o zi la alta.

Dar nu vă faceți griji, dragi candidați la studii! Astăzi, la Universitatea Tehnică a Moldovei, sub egida CEGHID, își inaugurează activitatea un Call Centru, unde ne puteți adresa toate întrebările care vă frământă cu referire la admitere: specialități, facultăți, condiții de studii, mobilități academice, stagii de practică etc.

Apelați-ne cu încredere la tel.  060-30-20-51; 060-30-20-52; 060-30-20-53; 060-30-20-54; 060-30-20-55. Suntem aici ca să limpezim orice întrebări legate de Admiterea-2020 la UTM!

SENATUL A APRECIAT ACTIVITATEA ADMINISTRAȚIEI UTM ÎN ANUL 2019 CA “FOARTE BUNĂ”

Pe 26 mai 2020, în ședința Senatului UTM care s-a desfășurat diferit față de precedentele: într-un format mixt, o parte dintre senatori fiind prezenți în sală, iar majoritatea – la distanță, prin intermediul instrumentului Cisco Webex, conexiunea fiind asigurată cu suportul Direcției Tehnologia Informației și Comunicații, rectorul Universităţii Tehnice a Moldovei, prof.univ., dr.hab. Viorel BOSTAN, a prezentat partea a doua a raportului anual privind activitatea Administrației UTM în anul 2019, prima parte a acestuia (executarea bugetului pentru anul 2019 și planificarea bugetului UTM pentru anul 2020) fiind prezentată de către dl rector, în şedinţa Senatului din 30 aprilie 2020, organizată în format mixt, din cauza regimului de lucru mai puțin ordinar, condiţionat de pandemia COVID-19.

Cu grijă pentru susținerea contingentului de profesori și personalul nondidactic și creșterea în continuare a contingentului de studenți – nucleul pe care se ține de fapt o universitate, rectorul a subliniat, din nou, necesitatea adoptării unei noi formule/metodologii de finanțare a universităților, în conformitate cu profilul de studii și cheltuielile pe care acesta le suportă per student.

De asemenea, dl Bostan a expus, punct cu punct, realizările UTM înregistrate în anul 2019 privind pregătirea inginerilor licențiați, masteranzilor și doctoranzilor, eforturile depuse în vederea formării contingentului de studenți, contribuția UTM la formarea continuă a specialiștilor din domeniile de profil UTM, rezultatele cercetătorilor, reabilitarea, renovarea și întreținerea edificiilor, laboratoarelor și echipamentului didactico-științific, informatizarea proceselor universitare, extinderea relațiilor internaționale și activităților de promovare a imaginii UTM, executarea bugetului instituției în anul trecut, situația financiară la zi și provocările ce ne așteaptă în anul curent.

Deși prezentat în fața unui auditoriu organizat cu totul altfel decât până acum, acest al patrulea la număr raport al rectorului Viorel BOSTAN, de la alegerea sa în funcție în noiembrie 2015, a fost la fel de apreciat ca și precedentele pentru implicarea plenară, efortul evident și rezultatele notabile ale administrației universităţii în dezvoltarea ascendentă a UTM, lucru demonstrat de votul majorităţii senatorilor: calificativul “Foarte Bun”.

Menţionăm că Raportul Anual UTM, 2019 poate fi consultat public pe pagina web a universităţii, cu posibilitatea de răsfoire virtuală a acestuia, conform exemplelor video de mai jos.

Citește mai mult pe utm.md

PROCESUL DE STUDII LA UTM SE SUSPENDĂ!

Stimați studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori!

În conformitate cu Hotărârea nr.6/2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, procesul educațional se suspendă pentru perioada 11-23 martie 2020.

În acest sens, a fost emis Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 292 din 10.03.2020 „Cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ”

Despre reluarea orelor de curs, de laborator, seminariilor, consultațiilor și oricăror altor tipuri de activități academice vă vom informa suplimentar.

Citește mai mult utm.md

CORONAVIRUS: APEL LA CALM ȘI INFORMARE CORECTĂ

Vestea primului caz de coronavirus în Republica Moldova a fost primită cu îngrijorare, alarmă, pe alocuri chiar absurd. E o reacție firească, declanșată de acest fundal foarte încărcat. În situația dată, ne punem cea mai mare speranță în voi, tinerii, studenții, discipolii noștri: în viața noastră a intervenit acum un semnal, un apel la precauție și trebuie să-l primim ca atare – cu calm și luciditate.

Să conștientizăm că acest virus este mai puțin violent decât panica pe care putem să o declanșăm și pe care să nu o mai putem controla. Să dăm dovadă de maturitate, să fim raționali și, conștienizând tot pericolul, să respectăm cu strictețe regulile elementare de igienă. Viața noastră își continuă mersul firesc. Ieșim la cursuri, urmăm toate activitățile conform orarului, îi îndemnăm la calm și pe cei de acasă, pe toți cei din jurul nostru. Să fim stăpâni pe situație, dar mai ales pe noi înșine!

Bineînțeles, se cere o intensificare a măsurilor de profilaxie epidemiologică, acestea fiind expuse pe site-ul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării și pe care vă îndemnăm insistent să le urmați cu toată responsabilitatea: https://mecc.gov.md/ro/content/ministerul-educatiei-culturii-si-cercetarii-solicita-organelor-locale-de-specialitate

În cazul în care în activitatea de zi cu zi a UTM vor interveni anumite schimbări, vă vom informa neapărat, în timp util, pe canalele noastre oficiale – în sălile de curs, pe site-ul www.utm.md și pe rețelele de socializare atribuite UTM, inclusiv https://www.facebook.com/UTMoldova/.

 

Citește mai mult pe utm.md

„MOLD SEF” – 2020

Patru profesori ai Universității Tehnice a Moldovei au intrat în componența comisiei de jurizare a Concursului național de științe și inginerie pentru elevi „MoldSEF”, care se desfășoară în perioada 14-16 februarie 2020 în incinta Liceului teoretic cu profil real „Mihai Marinciuc” din Chișinău. Dinu ȚURCANU și Sergiu CORLAT jurizează la compartimentul „Tehnologia informației”, iar Pavel NICOLAEV și Rodion CIUPERCĂ – la compartimentul „Științe aplicate”.

„MOLD SEF” (Moldova Science and Engineering Fair) este destinat elevilor claselor a IX-a – XII-a care, având ca îndrumător un cadru didactic sau cercetător științific, au elaborat un proiect (o invenție sau o cercetare) care se încadrează în una din următoarele categorii tematice:

➡️ Științe și Matematică (Chimie, Biologie, Geografie, Fizică, Managementul mediului și al ecosistemelor, Matematică sau pe domeniile interdisciplinare ale științelor enumerate);

➡️ Științe Aplicate (Inginerie mecanică, Energetică și termotehnică, Electrotehnică și electronică, Echipamente și tehnologii de măsurare sau monitorizare, Reciclare, Economie);

➡️ Tehnologia Informației (Știința calculatoarelor, Algoritmi, Programare, Inteligență artificială, Navigare și comunicare, Aplicații software).

La ediția din acest an, cea de-a VIII-a, a Concursului Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2020 au fost înscrise 74 de proiecte, elaborate de 124 de elevi, îndrumați de către 58 de cadre didactice/științifice, din 17 raioane și municipii.

Concursul este organizat de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din subordinea Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația Companiilor din domeniul TIC (ATIC) și cu suportul Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuala a Republicii Moldova și își propune identificarea și dezvoltarea inteligențelor multiple la elevi, sporirea interesului pentru studiul matematicii, fizicii, informaticii, chimiei, biologiei și științelor naturale, științelor tehnice și de inginerie. Iar prezența celor patru profesori ai UTM, dincolo de o jurizare obiectivă și imparțială, ar putea să-i inspire pe elevii pasionați de disciplinele tehnice și inginerie să-și continue studiile la Universitatea Tehnică a Moldovei – unica de profil ingineresc din Republica Moldova.

 

Citește mai mult pe utm.md