Prodecanii FCIM, Nicolai ABABII și Vitalie MAFTEI, la Săptămâna diplomei duble și a cooperării în cercetare la IPB, Portugalia
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a marcat recent un pas important spre orizonturi academice europene – prodecanii Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), Nicolai ABABII și Vitalie MAFTEI, au participat la mobilitatea de training Erasmus+ la Institutul Politehnic din Bragança (IPB), Portugalia.
Această vizită valoroasă, desfășurată în cadrul proiectului ERASMUS+ „Săptămâna diplomei duble și a cooperării în cercetare” (5-9 mai 2025), a consolidat cooperarea dintre IPB și UTM, extinzându-se și către alte instituții de învățământ superior din afara Uniunii Europene. Evenimentul a pus un accent deosebit pe promovarea mobilității studenților pentru obținerea de diplome duble și pe familiarizarea personalului academic cu cele mai performante metodologii educaționale europene.

În cadrul sesiunii de formare, reprezentanții UTM s-au implicat activ în discuții și ateliere ce au vizat aspecte deosebit de importante ale învățământului superior modern:

- Au analizat impactul și perspectivelor programului ICM, explorând modele globale de diplomă dublă și cooperare în cercetare și au analizat rezultatele și provocările proiectelor ICM.
- Au aprofundat cunoașterea IPB printr-o vizită în campus și o prezentare a facilităților, obținând o imagine clară asupra resurselor și infrastructurii instituției partenere.
- Au înțeles sistemele de învățământ superior european printr-un atelier dedicat care a detaliat funcționarea sistemului portughez și european, sistemul ECTS, instrumentele de mobilitate, procedurile de recunoaștere a studiilor și programele de diplomă dublă.
- Au facilitat dialogul direct cu liderii IPB (conducerea instituției, decanii facultăților și coordonatorii programului ICM), ceea ce a permis schimbul de idei și identificarea unor noi direcții de colaborare.
- Au interacționat cu studenții și cercetătorii IPB, obținând o perspectivă directă asupra experienței internaționale și a activităților de cercetare.

Participarea activă a reprezentanților FCIM la acest eveniment important subliniază deschiderea UTM de a crea noi oportunități pentru studenți și cadrele didactice. Prin intermediul programului Erasmus+, UTM își propune să:
- Crească vizibilitatea instituțională pe scena internațională.
- Promoveze dezvoltarea de noi colaborări în domeniul academic și al cercetării științifice.
- Extindă programele de diplomă dublă în domenii de actualitate precum informatica, ingineria software, microelectronica și managementul internațional, oferind studenților UTM un avantaj competitiv pe piața muncii globale.
- Îmbunătățească mecanismele de co-supervizare a proiectelor de absolvire, asigurând o calitate superioară a procesului de învățare.
Beneficiile programului Erasmus+ pentru comunitatea UTM sunt multiple și semnificative. Studenții au oportunitatea de a studia într-un mediu academic internațional, de a experimenta o nouă cultură, de a-și dezvolta abilitățile lingvistice și interculturale, și de a-și construi o rețea de contacte internaționale valoroasă. Cadrele didactice beneficiază de oportunități de formare profesională, de schimb de experiență cu colegi din alte țări și de implicare în proiecte de cercetare internaționale.
Prin valorificarea oportunităților oferite de programul Erasmus+, Universitatea Tehnică a Moldovei se afirmă ca o instituție deschisă spre viitor, dedicată formării unor specialiști competitivi și atingerii excelenței în învățământul superior european și internațional. Mobilitatea academică și cooperarea internațională rămân piloni fundamentali în această viziune ambițioasă.
Studenții FCIM Mihail MUSTEAȚĂ și Daniel ISTRATI: o experiența Erasmus+ de neuitat în inima Greciei
Mihail MUSTEAȚĂ și Daniel ISTRATI, studenți ai Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei, au beneficiat de o perioadă fructuoasă de mobilitate ERASMUS+ la prestigioasa University of West Attica (UNIWA) din Atena, Grecia, în intervalul 30 septembrie 2024 – 14 februarie 2025. Această experiență transformatoare, care le-a îmbogățit cunoștințele academice și le-a deschis și noi perspective asupra lumii, nu ar fi fost posibil fără angajamentul constant al universității și vizionarismul rectorului Viorel BOSTAN, care depune eforturi susținute pentru a dezvolta și promova asemenea oportunități de mobilitate internațională, apreciind importanța experienței internaționale în formarea unor specialiști competitivi și cetățeni globali responsabili.

De la vis la realitate: Determinarea lui Mihail MUSTEAȚĂ
Pentru Mihail MUSTEAȚĂ, student în anul IV al programului „Tehnologia Informației”, participarea la programul Erasmus era un vis îndelung cultivat: „Încă din anul II de facultate, mi-am dorit enorm să particip într-un program Erasmus. Am văzut această oportunitate ca pe o experiență unică, care îmi putea oferi nu doar o deschidere academică, ci și o aventură personală”, spune Mihail. După mai multe încercări, determinarea sa a fost răsplătită cu acceptarea la UNIWA, un moment pe care îl descrie ca fiind „cea mai mare realizare pe plan academic”.
La Atena, a fost captivat de atmosfera dinamică, peisajele spectaculoase și carisma orașului, precum și de primirea călduroasă a comunității academice de la University of West Attica. A apreciat în mod deosebit abordarea cordială a profesorilor, care au reușit să creeze un echilibru perfect între exigențele academice și oportunitățile de explorare culturală. Interacțiunea cu studenți din întreaga lume s-a dovedit a fi o altă componentă esențială a experienței sale, lărgindu-i orizonturile și oferindu-i prietenii prețioase. University of West Attica s-a dovedit a fi nu doar un simplu mediu academic, ci o adevărată platformă internațională – aici, a descoperit o comunitate Erasmus plină de energie și diversitate. Mândru de originile sale, Mihail a profitat de fiecare ocazie pentru a promova cultura moldovenească, de la serile muzicale spontane până la prepararea desertului tradițional „Cușma lui Guguță” în cadrul „International Dinner”, trezind curiozitatea și admirația colegilor săi internaționali.

Adaptare și dezvoltare pentru Daniel ISTRATI
Pentru Daniel ISTRATI, student în anul III la programul „Ingineria software” (Filiera Anglofonă), experiența ERASMUS+ la UNIWA a fost, precum spune, „unică, irepetabilă și impresionantă”. Mediul academic de la UNIWA i-a oferit oportunitatea de a aprofunda cunoștințe în domenii de vârf ale informaticii, precum dezvoltarea aplicațiilor IoT, mobile, web și rețele de calculatoare. Integrarea sa în noul mediu a fost facilitată de sprijinul constant al Biroului Erasmus al universității elene și de atmosfera primitoare a colegilor internaționali.
„La UNIWA am avut ocazia să studiez într-un mediu complet nou. Colegii internaționali, fiecare cu specificul și cultura sa, mi-au oferit o perspectivă nouă asupra diversității și m-au ajutat să mă simt parte dintr-o comunitate dinamică și impresionantă”, spune Daniel. Participarea la evenimente culturale, precum „Greek Night” și „International Dinner”, a reprezentat momente de neuitat de schimb intercultural autentic. Dincolo de beneficiile academice, Daniel subliniază impactul profund al acestei experiențe asupra dezvoltării sale personale: „Am învățat să fiu adaptabil, să mă descurc în situații spontane și să mă orientez într-un loc complet nou fără să cunosc pe nimeni. Sunt convins că aceste competențe îmi vor fi de folos în cariera mea viitoare, dar și în viața de zi cu zi.”
Prin poveștile lor, Mihail și Daniel devin ambasadori ai programului ERASMUS+ și surse de inspirație pentru întreaga comunitate academică a UTM, îndemnând și alți tineri să deschidă porțile către orizonturi nelimitate ale învățării și dezvoltării personale.
De altfel, experiența lui Mihail și a lui Daniel ilustrează perfect importanța vitală a programului ERASMUS+ în formarea studenților. Acest schimb academic este o călătorie transformatoare care le oferă tinerilor posibilitatea de a se confrunta cu noi culturi, de a-și extinde rețelele de contacte internaționale și de a-și dezvolta abilități esențiale pentru succesul în carieră și în viață. Prin expunerea la diferite sisteme educaționale și interacțiunea cu studenți din diverse medii, studenții Erasmus+ dobândesc o perspectivă globală, o adaptabilitate extinsă și o înțelegere profundă a diversității culturale – competențe din ce în ce mai valoroase într-o lume globalizată.
Prin parteneriatele strategice cu universități din întreaga Europă și prin sprijinul acordat studenților în fiecare etapă a procesului de aplicare și desfășurare a mobilității, UTM își consolidează rolul de instituție de învățământ superior modernă, orientată spre viitor și conectată la realitățile internaționale.
UTM oferă studenților oportunități internaționale pentru viitorul lor profesional
Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei a avut onoarea de a găzdui vizita doamnei Yoshino Naito, Secretar secundar în cadrul Secției Politice și Culturale a Ambasadei Japoniei în Republica Moldova. În cadrul acestei întâlniri, doamna Yoshino Naito a prezentat studenților oportunitățile academice disponibile în Japonia, oferind informații detaliate privind sistemul de învățământ japonez, precum și despre programele de burse guvernamentale destinate studenților internaționali.
Evenimentul a fost deschis de către decanul Facultății de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, conf. univ., dr. Dumitru Ciorbă, care a îndemnat studenții să profite de oportunitățile internaționale pentru a acumula experiențe noi, evidențiind importanța mobilității academice și a dezvoltării personale într-un context global.
Yoshino Naito a prezentat avantajele studiilor în Japonia, precum standardele educaționale ridicate, cultura unică, mediul de viață favorabil și diversitatea studenților internaționali. De asemenea, a discutat despre programul de burse oferit de Guvernul Japoniei, care include o perioadă de pregătire de 6 luni în limba japoneză și oferă posibilitatea de a studia într-un domeniu variat, cu excepția artelor spectacolului tradiționale.
Printre cele mai importante oportunități discutate s-a numărat și programul MIRAI, dedicat schimburilor de tineri din Europa, Asia Centrală și Caucaz, având ca scop promovarea înțelegerii reciproce și încurajarea discuțiilor intelectuale între viitorii lideri din întreaga lume.
Studenții au fost extrem de curioși să afle mai multe despre procesul de învățare din Japonia și despre cultura japoneză, arătând un interes deosebit pentru experiențele academice și de viață din această țară.
Universitatea Tehnică a Moldovei susține schimbul de experiențe ale studenților în alte țări ale lumii, oferindu-le oportunitatea de a învăța din culturi diferite și de a dobândi cunoștințe internaționale valoroase. Astfel, studenții își dezvoltă abilități esențiale pentru carierele lor viitoare, îmbogățindu-și orizonturile academice și profesionale. Prin aceste experiențe internaționale, aceștia învață să se adapteze la medii noi, să colaboreze cu oameni din diverse culturi și să înțeleagă mai profund dinamica globală.
Dezvoltare Android la UTM: o oportunitate unică oferită de AppsFactory pentru viitorul dezvoltării mobile
Primăvara aceasta a adus o nouă perspectivă asupra dezvoltării aplicațiilor mobile pentru studenții Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a Universității Tehnice a Moldovei. Prin seria de lecții „Android Development”, organizată de compania AppsFactory, viitorii specialiști IT au avut ocazia să-și aprofundeze cunoștințele și să exploreze cele mai moderne tehnologii utilizate în industria software.
Pentru tinerii studioși pasionați de tehnologie, acest eveniment a constituit, pe drept cuvânt, un pas semnificativ în cariera lor IT. Desfășurate în renumitul Auditoriu „Grigore Moisil” (3-609) din blocul de studii nr. 3 al FCIM, aceste prelegeri le-au oferit studenților specializați în Tehnologia Informației, Securitatea Informațională și Ingineria Software (Filiera anglofonă) oportunitatea de a-și aprofunda cunoștințele în domeniul aplicațiilor mobile, învățând direct de la profesioniștii din industrie.

Cu o perspectivă cuprinzătoare asupra acestui domeniu cu mare viitor, programul a acoperit tematici esențiale, precum:
- Bazele dezvoltării Android – o introducere detaliată în ecosistemul Android și utilizarea limbajului Kotlin pentru dezvoltarea aplicațiilor mobile. Studenții au explorat arhitectura aplicațiilor, gestionarea resurselor și componentele fundamentale ale platformei.
- UI, Navigare și Asincronism – o analiză comparativă între abordările clasice și moderne în dezvoltarea interfețelor grafice, cu accent pe Jetpack Compose. Totodată, studenții au reflectat asupra unor subiecte definitorii, precum gestionarea navigării și implementarea proceselor asincrone pentru optimizarea performanței.
- Arhitectura Aplicațiilor Android – implementarea modelului MVVM pentru o separare clară a responsabilităților în aplicații. Studenții au descoperit avantajele utilizării Room pentru persistența datelor, integrarea Dependency Injection și optimizarea performanței prin Gradle și debugging avansat.
Cursul a fost o veritabilă tranziție de la teorie la practică. Integrat în disciplina-proiect „Modelarea și realizarea sistemelor utilizând tehnologiile WEB”, inițiativa a contribuit semnificativ la dezvoltarea competențelor studenților în crearea și implementarea soluțiilor software moderne, pregătindu-i pentru provocările reale din industrie.
Pe lângă acumularea de cunoștințe tehnice, evenimentul o mare oportunitate de networking și dezvoltare profesională. Studenții au interacționat cu experți din domeniu, au pus întrebări și au înțeles mai bine tendințele actuale din industria IT, aprofundând concepte esențiale în dezvoltarea Android, depășind bariera psihologică de a se implica în proiecte practice reale.

„Această inițiativă reprezintă un exemplu concret al modului în care mediul academic și industria pot colabora pentru a oferi studenților noștri o pregătire practică solidă. Suntem recunoscători companiei AppsFactory pentru implicarea activă în dezvoltarea competențelor viitorilor specialiști IT și ne dorim ca astfel de colaborări să continue și să se extindă”, a declarat cu apreciere și entuziasm conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, decanul FCIM, subliniind importanța parteneriatelor strategice în formarea unor specialiști bine pregătiți pentru provocările industriei IT.
Colaborarea dintre UTM și AppsFactory reprezintă un exemplu de succes al parteneriatului dintre mediul academic și cel industrial. Această sinergie contribuie la formarea unor specialiști IT bine pregătiți, capabili să facă față provocărilor din industria software. Totodată, parteneriatul cu AppsFactory subliniază dorința UTM de a oferi studenților o educație de înaltă calitate, experiențe de învățare relevante și adaptate cerințelor pieței muncii.

Atât studenții, cât și profesorii și-au exprimat recunoștința față de echipa AppsFactory și toți cei implicați în organizarea acestui eveniment educațional de excepție, manifestându-și deschiderea pentru continuarea unor asemenea colaborări menite să sprijine dezvoltarea profesională a tinerilor și să le ofere cele mai bune oportunități de învățare.
AppsFactory este o companie de dezvoltare software cu o vastă experiență în crearea de aplicații mobile pentru diverse platforme. Recunoscută pentru expertiza sa în tehnologii Android, compania colaborează active cu instituții academice de prestigiu, sprijinind formarea noilor generații de specialiști IT.
Colocviul interuniversitar cu genericul Opera eminesciană – freamătul germinativ al filosofiei românești.
Departamentul Științe socio-umane din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei organizează Colocviul interuniversitar cu genericul: Opera eminesciană – freamătul germinativ al filosofiei românești.
Colocviul va avea loc la 23 mai 2025 în incinta Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, UTM (ședința de deschidere – ora 10:00, sala 318, etajul III, blocul 3, str. Studenților 9/7, Chișinău, Republica Moldova).
La eveniment sunt invitate cadre științifico-didactice, cercetători și doctoranzi din Republica Moldova și din străinătate.
Modul de desfășurare: format hibrid (link de conectare: https://meet.google.com/pqh-zisz-hvw)
Limbile de lucru: română, engleză.
Termene – limită importante:
1 mai 2025 – confirmarea participării colocviului prin expedierea titlului și rezumatului
19 mai 2025 – expedierea articolului redactat conform cerințelor
Titlul (în română și în engleză) și rezumatul (până la 300 de cuvinte în română și în engleză, 5 cuvinte-cheie) vor fi expediate la adresele:
Ceremonia solemnă de înmânare a diplomelor de Master Promoția-2025
Pe 12 martie 2025, în incinta Blocului 3 de studii, aula 3-104, a avut loc ceremonia solemnă de înmânare a diplomelor de Master pentru absolvenții Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM). Evenimentul a marcat finalizarea studiilor de masterat pentru tinerii ingineri care, prin muncă, perseverență și pasiune, au atins o nouă etapă în dezvoltarea lor profesională și academică.
Absolvenții au fost felicitați de administrația facultății FCIM, șefii de departamente, cadrele didactice și colegi pentru dedicarea și eforturile depuse pe parcursul anilor de studiu. Emoțiile au fost puternice, iar entuziasmul a dominat atmosfera festivă a evenimentului.
Un moment deosebit al ceremoniei a fost decernarea șefilor de promoție – 6 dintre cei mai buni absolvenți ai acestei generații au fost distinși cu Diplome de Excelență pentru rezultatele academice remarcabile și contribuția lor semnificativă în domeniile de profil.
În cadrul evenimentului, decanul facultății, conf. univ., dr., Dumitru Ciorbă a adresat un discurs de felicitare absolvenților, subliniind importanța cunoștințelor dobândite, a inovației și a progresului tehnologic într-o lume în continuă schimbare.
Șefii de departamente au exprimat mândria și aprecierea pentru absolvenți, evidențiind determinarea acestora în fața provocărilor academice și profesionale.
De asemenea, și cei 6 șefi de promoție au venit cu un cuvând de felicitare pentru colegii săi.
Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică este recunoscută pentru excelența sa în formarea specialiștilor în domeniile de vârf ale științei și tehnicii contemporane – știința sistemelor și calculatoarelor, electronica și comunicații. Absolvenții promoției 2025 sunt acum pregătiți să își continue cariera în companii de top din țară și de peste hotarele acesteia, să contribuie la proiecte inovatoare și să își dezvolte propriile inițiative antreprenoriale.
„Această zi nu marchează sfârșitul unui drum, ci începutul unei noi călătorii. Sunteți acum magiștri pregătiți să aduceți inovație și schimbare în domeniile Dumnevoastră de profil și ingineriei. Fiecare dintre voi are puterea de a influența viitorul prin creativitate, perseverență și dorința de a învăța continuu. Vă dorim mult succes în toate proiectele pe care le veți iniția!”
Felicitări tuturor absolvenților! Mult succes în carieră, inspirație în toate proiectele și curaj în explorarea noilor oportunități!


































































