Arhiva pentru categoria: În prim plan

STUDENȚII DMIB-FCIM-UTM AU CREAT ȘI DEZVOLTĂ UN ROBOT CE CONTRIBUIE LA VALORIFICAREA UNUI MEDIU CURAT

Cum văd și cum contribuie la valorificarea unui mediu curat, care înseamnă o viată sănătoasă, studenții din cadrul Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei?

Constituind o echipă – „Luminița 777”, studenții Daniel ŢÎRCHE, Octavian SCRIPNIC și Tatiana MASLOVA, sub îndrumarea asistentului universitar Adrian BÎRNAZ, au elaborat un sistem mobil autonom, care acumulează informații despre starea mediului, fiind denumit sugestiv după scopul pe care și-l propune: „Un mediu curat – o viată sănătoasă”. Acesta este, de fapt, un robot înzestrat cu inteligență artificială, care, cu ajutorul unor senzori și a imaginilor captate de camera video, se deplasează de sine stătător prin zona prestabilită și colectează date despre starea mediului: umiditate, temperatură, lumină, calitatea aerului, având totodată capacitatea de a evita diferite obstacole. Toate aceste date sunt transmise și stocate pe un server.

Robotul (sistemul) respectiv poate fi util pentru monitorizarea siguranței mediului într-o încăpere (de exemplu, într-o seră), colectând și sistematizând parametrii necesari și înștiințând utilizatorul despre datele obținute, având și posibilitatea de elaborare a statisticilor pe baza datelor stocate pe server.

Această creație tehnică înzestrată cu inteligență artificială a fost deja înalt apreciată în cadrul celei de-a XI-a ediții a Concursului studențesc „Earth Rover: Innovation Challenge – 2022”, învrednicindu-se de Premiul II.

Cei trei studenți și profesorul lor își propun să dezvolte în continuare robotul elaborat, înzestrându-l cu noi calități și capacități demne de scopul atribuit: „Un mediu curat – o viată sănătoasă”.

 

Citește mai mult pe utm.md

PROF. OLEG LUPAN, PRINTRE CEI MAI CITAȚI AUTORI AI REVISTELOR ȘTIINȚIFICE „SENSORS AND ACTUATORS B: CHEMICAL” ȘI „PHYSICA B: CONDENSED MATTER”

Prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, șeful Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală (DMIB), Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), despre care remarcăm de fiecare dată cu aleasă mândrie că este cel mai citat savant din Republica Moldova, înregistrează în continuare succese notorii.

De astă dată îl regăsim pe profesorul-savant Oleg LUPAN în topul celor mai citați autori ai revistei științifice Sensors and Actuators B: Chemical (https://exaly.com/journal/12589/sensors-and-actuators-b-chemical/top-authors), domnia sa înregistrând 1787 de citări, 165 de articole din numărul total de 9451 al citărilor sale! E o performanță greu de egalat, fiind vorba de o revistă internațională interdisciplinară, dedicată cercetărilor în domeniul senzorilor și biosenzorilor chimici, actuatoarelor chimice și microsistemelor analitice, promovând lucrări originale care demonstrează progrese semnificative dincolo de stadiul actual al tehnicii în aceste domenii, împreună cu aplicabilitatea pentru rezolvarea problemelor analitice semnificative.

Totodată, conform celor mai citate articole din revista Physica B: Condensed Matter” (https://exaly.com/rankings/author/journal-2/12488/), prof. Oleg LUPAN se clasează pe locul 11 în lume, cu 312 citări. Specializată în fizica materialelor, revista reflectă în publicațiile sale  rezultate notorii – experimentale sau teoretice – în următoarele domenii: Magnetism, Fizica materialelor, Nanostructuri și nanomateriale, Optica și materiale optice, Materiale cuantice,  Semiconductori, Sisteme puternic corelate, Supraconductivitate, Suprafețe și interfețe.

Suntem mândri de faptul că, alături de asemenea profesori cu renume, studenții UTM se pot încadra în echipe de cercetare internaționale, reușind să acumuleze cunoștințe profunde, dar și experiență științifică de valoare.

Prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN predă în cadrul DMIB-FCIMN-UTM, unde predă 9 discipline de studii: 6 la ciclul I Licență, 1  la ciclul II Master și alte 2 discipline – la ciclul III Doctorat. În 2018 prof. LUPAN, câștigător al Premiului Național al Republicii Moldova, a ajuns în TOP 1% mondial în clasamentul Highly Cited Researchers.  În 2022 prof. Oleg LUPAN a ajuns în TOP 2% mondial și TOP nr. 1 național potrivit AD Scientific Index.

Referințe:

https://exaly.com/author/6182707/oleg-lupan/institution-rankings

https://exaly.com/institution/129460/technical-university-of-moldova/top-authors/2010

http://mib.utm.md/

https://fcim.utm.md/departamentele-fcim/departamentul-mib/

Citeşte mai mult pe www.utm.md

„CE SUNT NANOTEHNOLOGIILE?” – PRELEGERE ȚINUTĂ DE LECTORUL-CERCETĂTOR NICOLAI ABABII LA LICEUL TEORETIC „P. ZADNIPRU”

Ce sunt nanotehnologiile și care sunt aplicațiile acestora în lumea modernă? O întrebare pe cât de simplă la prima vedere, pe atât de complexă, a fost explicată pe înțelesul elevilor de către cercetătorii din cadrul Centrului Nanotehnologii și Nanosenzori din cadrul Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală (DMIB), Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul campaniei „Cercetătorii în școli”.

Este vorba de elevii Liceului Teoretic „Petru Zadnipru” din sectorul Ciocana al capitalei, care au fost bucuroși să cunoască cercetători care efectuează investigații științifice de anvergură internațională cu cele mai minuscule și mai neobișnuite materii – nanotehnologiile – știință în spatele căreia stă viitorul nostru.

Tânărul cercetător din cadrul Centrului respectiv al Universității Tehnice a Moldovei, lector universitar, doctor în științe inginerești, Nicolai ABABII, a fost, se pare, una dintre cele mai indicate persoane care să abordeze tematica dată cu liceenii. În primul rând, pentru că este mai apropiat ca vârstă de tinerii săi interlocutori. În al doilea rând, pentru că titlul de doctor în științe l-a obținut obținut de curând sub egida celui mai recunoscut în lume savant din Republica Moldova – prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, savant notoriu în fizica stării solide, microelectronică și nanotehnologii. Dar și pentru că e un mare specialist în domeniu, având la activ zeci de publicații în cele mai prestigioase reviste internaționale de specialitate, participări la numeroase conferințe internaționale în domeniu. Firește, și teza de doctor, la fel ca și cele de licență și de master, au abordat de asemenea subiectul „nano”.

Vorbindu-le cât mai simplu despre ce este nanotehnologia și de se bucură de o atenție nemaivăzută în întreaga lume, tânărul profesor de la UTM le-a explicat elevilor de ce „nano” se numește „dezvoltare revoluționară în tehnologie”, ce ne promite nouă, oamenilor obișnuiți,care sunt beneficiile acestora pentru întreaga lume și care sunt direcțiile de utilizare în viața de zi cu zi?

La concret, nanotehnologia „manipulează” materia la nivelul atomilor. Dezvoltarea acesteia a fost impulsionată de o prelegere a lui Richard Feynman, în care acesta demonstra științific că din punctul de vedere al fizicii nu există obstacole în a crea lucruri direct din… atomi. Bineînțeles, la facultate și implicit în cadrul Centrului Nanotehnologii și Nanosenzori din cadrul Universității Tehnice a Moldovei nanotehnologia constituie un domeniu de cercetare cuprinzător, legat de științele fundamentale. De altfel, aproape orice materie studiată la școală este într-un fel sau altul conectată cu tehnologiile viitorului. Cea mai evidentă este legătura dintre „nano” cu fizica, chimia, biologia – științe care, aparent, vor primi cel mai mare impuls pentru dezvoltare în legătură cu revoluția nanotehnică care se apropie.

Tocmai de aceea, tinerii care au o pasiune aparte pentru aceste discipline de studiu, dar și pentru cuprinzătorul domeniu al nanotehnologiei sunt așteptați să-și continue studiile la DMIB-UTM.  Chiar dacă pare de necrezut, această știință mare despre tehnologii nano are un viitor strălucit inclusiv în Republica Moldova, această fiind ridicată pe „piedestalul” cuvenit atât de tineri cercetători ca Nicolae ABABII, cât și de predecesorii săi, savanți de talie mondială, cum este Oleg LUPAN. La Universitatea Tehnică a Moldovei vă puteți convinge de acest lucru.

Citeşte mai mult pe www.utm.md

MOMENT FESTIV ÎN SENATUL UTM: NICOLAI ABABII ȘI-A PRIMIT DIPLOMA DE DOCTOR ÎN ȘTIINȚE INGINEREȘTI

În ședința din noiembrie a Senatului UTM, dlui Nicolai ABABII, lector universitar în cadrul Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, i-a fost înmânată diploma de doctor în științe inginerești.

Pentru autor, la fel și pentru conducătorul său  de doctorat, prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, a fost prilejul perfect de a retrăi acel sentiment sublim de împlinire profesională și personală în urma susținerii publice a tezei de doctorat pe tema „Nanomateriale și heterojoncțiuni non-planare în bază de oxizi semiconductori”, în data de 1 iulie 2022, efort care s-a bucurat de cea mai înaltă apreciere – calificativul „Excelent”.

Studiile anterioare la UTM – licență și masterat în specialitatea „Microelectonică și Nanotehnologii” și doctoratul – în specialitatea 233.01. Nano-microelectronică și optoelectronică, dar și cele peste 70 de lucrări științifice publicate pe parcurs inclusiv în reviste de prestigiu – Nano Energy (Impact Factor 17.881), ACS Applied Materials and Interfaces (IF 9.229), Sensors and Actuators B (IF 7.46), Materials Science in Semiconductor Processing, Nanotechnology, Sensors and Actuators A: Physical etc. şi o seamă de referate aprobate la numeroase conferinţe internaționale în nanotehnologii şi senzori i-au deschis autorului posibilitatea să cuprindă în teza de doctorat o abordare modernă interdisciplinară în elaborarea și dezvoltarea unor soluții tehnico-științifice și inginerești avansate. Astfel, d-sa a reușit să soluționeze problema selectivității joase și a degradări în timp a senzorilor de gaze pentru compuși organici volatili pe bază de nanomateriale și heterojoncțiuni non-planare de oxizi semiconductori. De asemenea, a contribuit la rezolvarea problemei influenței umidității relative (RH) asupra sensibilității acestora și obținerea imunității față de RH, ceea ce permite obținerea dispozitivelor mult mai stabile pe baza acestor heterostructuri. Totodată, a efectuat cercetări asupra proprietăților structurale, vibraționale, morfologice și senzoriale ale nanomaterialelor și heterostructurilor TiO2, CuO/Cu2O, TiO2/CuO/Cu2O, Fe2O3-CuO/Cu2O, CuO-Cu2O/ZnO:Al și Al2O3/CuO, precum și funcționalizarea acestora cu nanoparticule din metale nobile într-un interval larg al temperaturilor de lucru.

Actualmente, Nicolai ABABII este titularul a trei discipline foarte solicitate de către studenții de la programele de studii ”Electronica Aplicată”, ”Inginerie Biomedicală” și ”Microelectronică și Nanotehnologii”, discipline pe care le completează și cu expertiza sa științifică apreciabilă.

Sincere felicitări, domnule dr. Nicolai ABABII!

Per aspera ad astra!

Citeşte mai mult pe www.utm.md

Ziua Mondială a Filosofiei la FCIM

 În fiecare an, UNESCO sărbătorește Ziua Mondială a Filosofiei în a treia joi din noiembrie. Prin acest eveniment se subliniază valoarea durabilă a filosofiei pentru dezvoltarea gândirii umane, pentru fiecare cultură și pentru fiecare individ.

Filosofia este o știință ce inspiră, precum și o practică de zi cu zi care poate transforma societățile. Permițând descoperirea diversității curentelor intelectuale din lume, ea stimulează dialogul intercultural. Prin trezirea minților la exercițiul unei gândiri critice și la confruntarea rațională a opiniilor, filosofia ajută la construirea unei societăți mai tolerante, mai respectuoase, mai Bune. Astfel, prin crearea condițiilor intelectuale pentru schimbare, ea ajută la înțelegerea și găsirea soluțiilor la provocările majore care au loc pe Terra.

În acest an pe parcursul săptămânii 14-18 noiembrie la Universitatea Tehnică a Moldovei, Zilei Mondiale a Filosofiei, va fi marcată printr-o serie de activităţi organizate de către Departamentul Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică.

Activități de Ziua Mondială a Filosofiei

 Luni, 14.11.2022

  1. Lansarea săptămânii dedicate Zilei Mondiale a Filosofiei

Marți, 15.11.2022

  1. Seminare organizate împreună cu studenţii în cadrul cursului Filosofie şi gândire critică
  2. Promovarea specialiştilor Departamentului Ştiinţe Socio-Umane

Miercuri, 16.11.2022

  1. Masa rotundă “Destinul Filosofiei între trecut şi prezent” cu participarea studenţilor de la Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea din Bucureș

Joi, 17.11.2022

  1. Filosofia pe înţelesul tuturor

Vineri, 18.11.2022

  1. Bilanțul săptămânii

Eveniment dedicat Rețelelor Doctorale în „Orizont Europa”: aspecte practice și istorii de succes.

În contextul Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, ne bucurăm să vă invităm la un eveniment dedicat Rețelelor Doctorale ale MSCA, organizat sub auspiciile Agenției Executive pentru Cercetare a Comisiei Europene în parteneriat cu Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare și Universitatea Tehnică a Moldovei.

Obiectivul Rețelelor Doctorale/Doctoral Networks al Acțiunilor Marie-Sklodowska Curie este de a implementa programe de doctorat prin parteneriate între organizații din diferite sectoare  din Europa și nu numai, pentru a forma doctoranzi cu înaltă calificare, a stimula creativitatea, a spori capacitățile de inovare și a crește şansele de angajare ale acestora pe termen lung. Astfel, evenimentul este dedicat doctoranzilor în curs, studenților, conducătorilor școlilor doctorale, tuturor celor, care doresc să se pregătească pentru un doctorat în Spațiul European al Cercetării, etc.

Genericul evenimentului: Rețelele Doctorale în „Orizont Europa”: aspecte practice și istorii de succes.

Invitat special: dl. Ivan Ginga, expert al Agenției Executive pentru Cercetare a Comisiei Europene.

În cadrul acestui eveniment șeful Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică prof.univ.,dr.hab. Oleg Lupan va prezenta participarea UTM în cadrul unor Rețele Doctorale ale MSCA.

Evenimentul se va desfășura pe data de 8.11.2022, ora 15.00, pe adresa: str. Studenților 9/7, bloc de studii UTM nr.3, aula 3-3.

Pentru a vă înregistra în calitate de participant, vă rugăm să accesați următorul link.

Avizul știrii: Info day: Rețelele Doctorale în „Orizont Europa”: aspecte practice și istorii de succes

LA MULȚI ANI PENTRU OCTOGENARUL ANATOLI BALABANOV!

Astăzi îl sărbătorim pe octogenarul Anatoli BALABANOV, prof. univ., dr. hab.,  academician în cadrul programului de studii „Automatică și informatică”, Departamentul Ingineria Software şi Automatică, Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică. Își consemnează frumoasa aniversare cu sentimentul datoriei împlinite, beneficiind de merite și realizări incontestabile în domeniul profesat. Pe parcursul anilor și-a manifestat  plenar aptitudinile de pedagog iscusit, cercetător științific și om de o aleasă erudiție și noblețe.

S-a născut la 2 noiembrie 1942 în s. Bedeeva Poleanî, r. Pokrov, Başkiria. În 1959 a absolvit şcoala medie din Chişinău, continuându-și studiile la Institutul Politehnic, Chişinău (1959-64), specialitatea Automatică şi Telemecanică, fiind absolvent al primei promoţii 1964 și obținând diploma cu nr. 2. În perioada 1967-1970 își face studiile de doctorat la Institutul Politehnic din Nijnii Novgorod, unde în 1970 obține diploma de doctor în științe tehnice, iar în 1994 susţine teza de doctor habilitat „Sinteza şi metode de proiectare a sistemelor adaptive hiperstabile cu model etalon (cu limitarea resurselor mijloacelor de calcul).

A făcut legământ cu UTM în august 1964, fiindu-i fidel până în prezent (inginer, asistent, lector superior, conferenţiar, profesor universitar). La catedra la care a activat încă de pe timpurile studenției, denumită inițial Automatică şi Tehnică de Calcul, apoi Automatică şi Telemecanică;  Automatică, Telemecanică şi Sisteme Automatizate de Comandă; Automatică; Automatică şi Tehnologii Informaționale, în 1977 a fost numit şef interimar. Ulterior aceasta a fost reorganizată în Departamentul Ingineria  Software și Automatică. Aici s-a afirmat ca un excelent pedagog cu o prodigioasă activitate şi rezultate editoriale notorii. Are în palmares peste 200 de publicaţii ştiinţifice, 9 monografii, 10 manuale, 6 brevete și numeroase stagii la Moscova, Nijnii Novgorod, Kiev, Franţa (Paris, Grenoble, Nice). Pe parcursul anilor 1988-2016 a elaborat pachetele de programe KOPRAS, ARMIDIS, ISIDORA, POLITRAS pentru proiectarea asistată de calculator a sistemelor automate, acestea fiind utilizate în cercetările ştiinţifice la catedră, lucrări de laborator, lucrări practice la diverse discipline, proiecte de curs şi de licenţă, teze de doctorat. http://www.kopras-balsoft.ru/kopras/kopras.html

Prin măiestria de a preda și-a creat un nume, cucerind stima binemeritată atât în mediul studenţesc, cât şi în cel al colegilor. S-a afirmat și ca un talentat cercetător ştiinţific cu remarcabile rezultate în  domeniul  avansat al Teoriei Sistemelor cu Conducere Automată şi în promiţătoarea direcţie cu o vertiginoasă dezvoltare Protecţia informaţiei cu remarcabilul sistem  RSA-m.

Este academician al Academiei de Ştiinţe Naturale din RusiaA activat ca professor la Universitatea din Anaba, Algeria.

Domnule profesor-academician Anatoli BALABANOV! Echipa Departamentului Ingineria Software și Automatică vă felicită cordial cu ocazia venerabilului jubileu, dorindu-vă multă sănătate şi noi realizări pe tărâmul activității didactice și de cercetare!

LA MULȚI ANI!

VICEPREMIERUL IURIE ȚURCANU, PREZENT LA DESCHIDEREA CONCURSULUI CAPTURE THE FLAG, 2022

În nobila sa intenție de a apropia colaborarea publică-academică-privată de domeniul digitalizării domnul Vicepremier pentru Digitalizare al Republicii Moldova, Iurie ȚURCANU, a  devenit un oaspete drag la Universitatea Tehnică a Moldovei și facultatea de profil – Calculatoare, Informatică și Microelectronică.

Pe 21 octombrie 2022, domnia sa a ținut să fie prezent în Laboratorul CODWER Academy, la deschiderea ediției a V-a a concursului Capture the Flag, organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei și compania CODWER, alături de echipa Faceless, cu suportul Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și compania Xontech Systems.

Vicepremierul Iurie ȚURCANU a ținut să sublinieze importanța cooperării mediului academic cu cel privat și perspectivele de viitor pentru studenții din Republica Moldova, remarcând și faptul că ediția din acest an a concursului, dedicată celei de-a 55-a aniversări  de la fondarea facultății Electrofizică, precursoarea facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, se desfășoară în octombrie, declarată Luna Europeană a securității cibernetice – o campanie anuală a Uniunii Europene menită să sensibilizeze cetățenii și organizațiile cu privire la securitatea cibernetică.

Domnia sa a salutat aportul deosebit al mentorilor și partenerilor FCIM, aici de față,  în persoana conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ și a mai multor profesori, care sunt foarte implicați în formarea viitoarelor generații de specialiști din domeniul IT.

UTM și partenerii săi își demonstrează în permanență susținerea și atașamentul față de pe tinerii aflați la început de cale în domeniul digitalizării, fiecare entitate din acest ecosistem – academic, privat și guvernamental – asumându-se să-i susțină cu toate resursele disponibile.

LA UTM ȘI-A DEMARAT LUCRĂRILE CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ DE ELECTRONICĂ ȘI ȘTIINȚA CALCULATOARELOR – ECCO-2022

 Cea de-a XII-a Conferință internațională de electronică și știința calculatoarelor – ECCO-2022 („Electronics, Communications and Computing”) a celebrat astăzi, la Tekwill, 55 de ani de la fondarea Facultății de Electrofizică, precursoarea facultăților Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) și Electronică și Telecomunicații (FET).

      Provenind din Facultatea de Electrofizică a Institutului Politehnic din Chișinău (actuala UTM), fondată pe 17 iunie 1967, în baza Catedrelor Automatică și Tehnică de Calcul, Fizică, Mecanică Teoretica și Electronică Industrială, cele două facultăți cu tradiții și rădăcini comune – FCIM și FET – aveau să consemneze prin această conferință de anvergură majoră pentru comunitatea științifică din țară și de peste hotare cea de-a 55-a aniversare de la fondarea precursoarei lor. Semnificativă este de altfel și însăși conferința ECCO – având o istorie comună cu a celor două facultăți aniversare, aceasta reprezintă o continuare a conferințelor ICMCS (International Conference on Microelectronics and Computer Science) și ICTEI (International Conference on Telecommunications, Electronics and Informatics), organizate anterior de FCIM și FET.

      Cu rădăcini adânc impregnate în istoria învățământului superior tehnic autohton, conferința celor două facultăți gemene s-a bucurat de o largă audiență pe plan național și internațional, înregistrând cca 90 de participanți din Republica Moldova și alți cca 50, conectați online, din Franța, Germania, Italia, Luxembourg, România, Ucraina, SUA, Canada, China, Spania – oameni de știință și specialiști de marcă, reprezentând universități și foruri importante din domeniu. Interesați de noutățile în domeniu, dar și de vasta experiență a organizatorilor, acumulată de-a lungul a peste o jumătate de secol, în sala conferinței au asistat și peste 150 de studenți, masteranzi, doctoranzi.

      Audiența a fost salutată cordial de către prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, conectat online dintr-o delegație de serviciu de peste hotare – o dovadă că distanța nu constituie o problemă – tehnologia ne unește oriunde ne-am afla.

      Cu prilejul evenimentului, ministrul Digitalizării, Iurie ȚURCANU, a adresat alese felicitări tuturor celor prezenți în sală, exprimându-și totodată considerația și admirația pe care o poartă profesorilor săi de la FCIM, care i-au îndrumat pașii în pregătirea și ascensiunea sa profesională. D-sa i-a îndemnat pe studenții de astăzi să-și valorifice necontenit capacitățile de a inova, a crea și dezvolta platforme digitale, menționând că cele mai originale soluții vor fi apreciate la justa valoare și implementate în interesul țării.

      „55 e o mare cifră și o mare realizare pentru UTM! Trecutul ne-a adus aici, însă Prezentul este cel care construiește Viitorul! În USV, aveți aliatul și prietenul de nădejde!”, a declarat vicerectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, România.Prof. univ., dr. hab. Mihai DIMIAN s-a pronunțat în favoarea intensificării colaborării cu UTM în domeniul Digitalizării. Menționând că la ora actuală topurile internaționale clasează USV pe primele locuri în România –  pe locul 7 în ceea ce privește traficul de date și pe locul 4 după numărul de absolvenți în domeniul IT, d-sa a ținut să ne încredințeze de toată susținerea, transferul de experiență și expertiză pe care USV o deține în domeniu.

      Chiar dacă astăzi, în lume, s-ar putea să avem mai multe telefoane decât oameni, Alexandru CIUBUC, directorul general al Companiei MOLDTELECOM, se declară convins că inteligența umană va prevala mereu. O dovadă este și colaborarea intensă dintre operatorul național de servicii de telecomunicații din RM cu UTM, în special cu facultatea de profil – Electronică și Telecomunicații. Majoritatea specialiștilor din cadrul MOLDTELECOM sunt absolvenți ai FET-UTM! Inclusiv datorită lor, astăzi R. Moldova se situează pe locul 5 în lume privind accesul la internet de înaltă viteză – 1 Gb/sec, iar MOLDTELECOM deține 75 mii km de fibră optică, lungime cu care ap putea fi făcut de două ori înconjurul lumii.

      Mesaje de salut cu urări de succes, informații de actualitate și aprecieri privind evenimentul organizat au prezentat și președintele Academiei de Științe a Moldovei – acad. Ion TIGHINEANU; Gheorghe PANTAZ – director, IP „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”; Eugen GALAMAGA – directorul reprezentanței din Moldova a companiei Allied Testing. Iar îndrăgitul profesor universitar, dr. Victor ȘONTEA, cel care a dezvoltat la UTM domeniul ingineriei biomedicale, ridicând-o la nivel de știință multidisciplinară indispensabilă și integrând-o pregnant în sectorul serviciilor medicale moderne și a contribuit la pregătirea a peste 10000 de ingineri în domeniul microelectronicii şi tehnologiilor informaţionale, a făcut o amplă incursiune în timp și în istoria impresionantă a Facultății de Electrofizică, evocând o seamă de personalități notorii – profesori, cercetători, savanți, care au stat la temelia învățământului tehnic în Republica Moldova.

      În continuare, gazda și moderatorul întrunirii, dr., conf. univ. Dumitru CIORBĂ, a anunțat continuarea lucrărilor conferinței în 8 secțiuni: Computer Science; Computer Engineering; Software Engineering and Cybersecurity; Electronics; Networks and Communications: Infrastructure and Security; Knowledge-based Society; Management & Marketing and ICT, agenda conferinței fiind completată de atelierul practic „Digital tools for a Competitive Economy”.

      Participanții la ECCO-2022 au menționat că  această aniversare constituie un bun prilej pentru un eficient schimb de opinii între oamenii de știință și inginerii TIC cu privire la situația în acest domeniu de mare actualitate şi importanță teoretico-practică din Republica Moldova, în special în contextul dezvoltării explozive a Internetului și serviciilor oferite prin intermediul acestuia.

ECHIPA UTM LA CONFERINȚA ANUALĂ A PROIECTULUI ”SPRING”

  Peste 40 de reprezentanți ai 14 universități din 7 țări din cadrul proiectului „SPRING – Setting peer review instruments and goals for medical (health) education” (coordonator de proiect din partea UTM – dr., prof. univ. Victor ȘONTEA), condus de Universitatea de Medicină din Batumi (BAU), Georgia în calitate de partener lider, s-au întrunit în perioada 12 – 14 octombrie 2022, la Sofia, Bulgaria la Conferința anuală a proiectului. 

       Universitatea Tehnică a Moldovei a fost reprezentată de membrii echipei de proiect UTM, constituită din Serghei RAILEAN, conf. univ., dr., Ion POCAZNOI, conf. univ., dr.,  Nicolai ABABII, lect. univ., dr., Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală, FCIM, programul de studii Inginerie Biomedicală, unicul program de acest gen în învăţământul superior moldav, în cadrul căruia studiile se efectuează pe trei nivele: licență (ciclul I), master (ciclul II), doctorat (ciclul III).

       În cadrul Conferinței au fost abordate următoarele subiecte: proiectul SPRING per general; procesul de acreditare în Bulgaria – provocări și inovații și formarea revistei ”Medical and Health Sciences Education for Eastern Europe and Central Asia”.

      De asemenea, fiecare echipă și-a prezentat Universitatea și realizările din cadrul proiectului, UTM fiind reprezentată de dl Serghei RAILEAN, conf. univ., dr., cu tema ”Evolution of Heath Technology Management in Republic of Moldova”.

      Un alt subiect din cadrul Conferinței a fost fondarea de către universitățile-partenere ale proiectului SPRING, a Asociației PRAMED-EECA – ”Peer Review Association for Medical and Health education of Eastern Europe and Central Asia”, în care Universitatea Tehnică a Moldovei este membru fondator cu drepturi depline.