Arhiva pentru categoria: noutate

FCIM DĂ STARTUL ZILELOR UȘILOR DESCHISE LA UTM, ÎN FORMAT ONLINE

Peste 200 de elevi din diferite licee și centre de excelență (colegii) din diferite localități ale țării au vizitat astăzi, online, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, aceasta fiind prima din suita întâlnirilor cu genericul „Zilele Ușilor Deschise la UTM”, eveniment organizat și ghidat tradițional de Centrul de Informare și Ghidare în Carieră – CEGHID.

 

Dornici să-și continue studiile la această extra solicitată facultate din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, elevii au fost curioși să-l cunoască pe decanul Dumitru CIORBĂ, pe profesorii facultății, șefii de departamente și programe din cadrul FCIM. Dialogul a durat mult peste 3 ore, 2 dintre care au fost dedicate exclusiv rundei de întrebări și răspunsuri, gestionată cu mult patos de către secretarul responsabil al Comisiei de Admitere a UTM, Radu MELNIC, lector universitar la FCIM, director CEGHID, dar și de către vicedirectoarea CEGHID, Natalia ȘESTENCO, din partea cărora au și primit invitația la eveniment.

Știind că FCIM este o facultate foarte cunoscută în țară și peste hotare, elevii s-au interesat în special ce reprezintă, de exemplu, programele „Automatică și informatică”, „Calculatoare și rețele”, „Inginerie biomedicală”, „Informatica aplicată”, „Microelectronică și nanotehnologii, „Robotică și mecatronică” și ce șanse ar avea să fie înmatriculați la „Inginerie software” – renumita filieră anglofonă FAF, reorganizată între timp. Totodată, elevii au dorit să afle și care sunt condițiile de trai în cămine, cum, cine și unde poate beneficia de mobilități academice etc.

Prima impresie pe care și-au creat-o despre facultatea și universitatea la care tind să-și continue studiile li se va întipări pentru mult timp în memorie, pentru că aici și-au propus să descopere fascinantul domeniu aflat în permanentă dezvoltare – IT-ul.

Timp de 9 zile lucrătoare, până pe 29 aprilie, cele 9 facultăți ale UTM își vor prezenta potențialul științifico-didactic, paleta activităților curriculare și extracurriculare, rezultatele cooperării pe plan național și internațional, dar și pe cei cărora le revine meritul de a valorifica prestigiul și valoarea UTM – profesorii și studenții. Vă îndemnăm să beneficiați, dragi elevi, de posibilitatea de a descoperi potențialul UTM și să cunoașteți ofertele tuturor celor 9 facultăți. Vă puteți înregistra la eveniment accesând următorul link: https://utm.md/admiterea/usi-deschise/ . Date de contact: 060302051, 060302052

În memoriam conf. univ., dr. Negură Valentin (14 ianuarie 1947-28 martie 2021)

 Valentin Negură, conferențiar universitar, doctor în tehnică,

colegul nostru de la Departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor,

a încetat din viață duminică, 28.03.2021.

Valentin Negură a absolvit Institutul Politehnic din Lvov, Ucraina, specialitatea Radioinginerie (1964-1969), a făcut studiile de doctorat la Institutul Politehnic din Chişinău (1972-1975). A activat în calitate de inginer și cercetător ştiinţific la catedra Microelectronică a Institutului Politehnic din Chişinău în perioada 1969-1984, apoi în calitate de lector superior și conferenţiar universitar la catedra Calculatoare, ulterior departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor. În perioada 2000-2003 a deținut funcția de vicedirector general pe informatizare la AGEPI. Valentin Negură și-a desfășurat activitatea științifică în domeniul modelării numerice a proceselor tehnologice de producere a circuitelor integrate, monitorizarea proceselor, achiziţiei de date şi instrumentaţiei virtuale.

Dl Valentin Negură va rămâne în memoria noastră ca un adevărat profesionist, savant, profesor talentat care a educat multe generații de ingineri, o fire mereu optimistă, plină de viață și de planuri pe viitor.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

 

 

CONFERINȚA TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ A STUDENȚILOR, MASTERANZILOR ŞI DOCTORANZILOR, 2021

În perioada, 23-25 martie 2021, la Universitatea Tehnică a Moldovei a avut loc Conferința anuală a studenților, masteranzilor și doctoranzilor organizată online, la care s-au înregistrat peste 600 de participanți din 9 țări. 

Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică a găzduit două secțiuni a conferinței:

  1. SECŢIA ŞTIINŢE SOCIO-UMANE în cadrul căreia au fost publicate 26 de lucrări de la autori din 5 țări (Moldova, Ukraina, Rusia, Kazahstan, Tadjikistan). Cu tematici de comunicare, etică, istorie și drept.
  2. SECŢIA CALCULATOARE, INFORMATICĂ ŞI MICROELECTRONICĂ a fost întruchipată de trei subsecțiuni:
    • INGINERIA ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELOR;
    • MICROELECTRONICĂ ȘI NANOTEHNOLOGII;
    • SUBSECŢIA INTERDISCIPLINARĂ ÎN LIMBA STRĂINĂ;

care au adunat 63 de lucrări în limbile Engleză, Franceză, Romană și Rusă. Cu o varietate largă de teme inginerești și științifice.

Autorii lucrărilor fiind de la diferite Universități din țară, dar și de peste hotare, au avut posibilitatea să-și demonstreze rezultatele obținute pe parcursul anilor de studii la cele 3 cilcuri (Licență, Masterat și Doctorat), iar cele mai bune lucrări au fost premiați cu diplome de merit după cum urmează:

DIPLOMĂ DE GRADUL I:

  1. URECHE Daniela, DIOCHER Dumitru, Studenți, Grupa AI-182, APOSTOL Iulian, MURSA Dragoș, Studenți, Grupa AI-181, UTM, Chișinău, Moldova, SISTEM DE ACȚIONARE ȘI CONTROL A PLATFORMEI MOBILE,  Coordonator:  MORARU Dumitru, lect. univ. 
  1. LEAȘCENCO Valeria, Student, Group CR-181, VICTOR Guștiuc, Student, Group RM-181, UTM, Chișinău, Moldova, „SMART GARDEN” – SISTEM DE MONITORIZARE ȘI CONTROL AL PLANTELOR,       Coordinator: ABABII Victor., Assoc. Prof. 
  1. IGNATIUC Arina, BUFTEA Maria, étudiants, gr. FI -191, ISTRATI Daniela, doctorante, Université Technique de Moldavie, Rép. de Moldavie, MODULE DE TRAITEMENT ET D’AFFICHAGE DES DONNÉES EN TEMPS RÉEL POUR LE SYSTÈME INTELLST, Coordinateur: ISTRATI Daniela, lecteur univ.
  2. АБАБИЙ Николай, докторант, докторская школаНКЭКТУМ, Кишинев, Молдова,  ВИДИБОРСКИЙ Владимир, докторант, докторская школа НКЭКТУМ, Кишинев, Молдова,  РАЗРАБОТКА МУЛЬТИПАРАМЕТРОВОГО МОНИТОРА ПАЦИЕНТА С АНАЛИЗАТОРОМ ГАЗОВОГО СОСТАВА ВЫДЫХАЕМОГО ВОЗДУХА,  Координатор: ШОНТЯ Виктор, др. проф., Унгуряну Сергей. др. хаб., проф. 
  1. TOMA Olga,  MI-181, UTM, Chișinău, Moldova. DREPTUL LA PROPRIETATEA INTELECTUALĂ ÎN IT., Coordonator: LAZARIUC Cristina

 

DIPLOMĂ DE GRADUL II:

  1. GAPONCIC Diana, FILIPESCU Mihail, Student, Group FAF-181, UTM, Chișinău, Moldova, COTELNIC Ecaterina, BUGAIAN Pavel, Student, Group FAF-182, UTM, Chișinău, Moldova, SMART LIGHT MANAGER,Coordinator: POPOVICI Nadejda, Assis. Lect. 
  1. ANDRONOVICI Darinela, CORMAN Daniel, MĂMĂLIGĂ Dumitraș, TROFIM Iuliana, VOLVOV Oleg, students, gr. FAF -191, TUM, Rep. of Moldova, DOMAIN SPECIFIC LANGUAGE FOR CHEMISTRY, Coordinator: CATRUC Mariana
  1. CIOBANU Andy-Constantin, MIRON Cristian Cătălin, STRELEȚ Dumitru, ARAMĂ Radu-Vasile, BÎRSAN Andreea, students, gr. FAF-193, TUM, Rep. of Moldova, THE DEVELOPMENT OF A DOMAIN SPECIFIC LANGUAGE FOR EMAIL SORTING Coordinator: BRAGA Vasili
  2. MORARI Vadim, Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologii, D. Ghitu”, USM, Chișinău, Moldova, AFINITATEA ELECTRONICĂ ȘI OPTIMIZAREA BENZII INTERZISE A FILMELOR DE Zn1-xMgxO, Coordonator: Tighineanu Ion – Acad., prof. univ.; Ursachi Veaceslav – Dr. Hab., Conf., Crecet.
  1. PETROV Valeria,  DTP 171 fr., Departamentul Design și Tehnologii în Textile și Poligrafie, UTM, Chișinău, Moldova, COMPORTAMENT IMORAL ÎN INSTITUȚIILE UNIVERSITARE: CAUZE ȘI METODE DE AMELIORARE

DIPLOMĂ DE GRADUL III:

  1. PETICÎ Marina, GHERBOVEI Ecaterina, COVACI Adrian-Mihai, VOLOȘCENCO Maxim, Student, Group FAF-181/182, UTM, Chișinău, Moldova, AUTOMATIC ROAD TRAFFIC SIGN DETECTION AND RECOGNITION (TSDR) USING IMAGE PROCESSING, Coordinator: BRAGARENCO Andrei, Assis. Lect.  
  1. MUNTEANU Silvia, doctorandă, școala doctoralăȘCEE, UTM, Chișinău, Moldova, STRUCTURI DE CALCUL MEMBRANAR PENTRU DEZVOLTAREA SISTEMELOR CU PROPRIETĂȚI COGNITIVE, Coordonator: SUDACEVSCI Viorica., dr., conf. univ. 
  1. RUSU Dacian, BELINSCHI Victoria, Student, Group FAF-181, UTM, Chișinău, Moldova, CONSTANTINOVA Carina, COVAL Dumitru, Student, Group FAF-182, UTM, Chișinău, Moldova OMNIDIRECTIONAL MACHINES THAT PERFORM PATIENT CARE, Coordinator: BRAGARENCO Andrei, Assis. Lect.
  1. ASTAFI Valentina, VECHIU Ana Maria, étudiants, gr. FI -191, UTM, Rép. de Moldavie LA LUTTE DU SIÈCLE VIRUS D’INFORMATION VS SÉCURITÉ DE L’INFORMATION Coordinateur: ISTRATI Daniela, lecteur univ.
  2. CIOBANU Corina, GHERMAN Anastasia, étudiants, gr. FI -191, UTM, Rép. de Moldavie, DE UML AUX BASES DE DONNEES, Coordinateur: ISTRATI Daniela, lecteur univ.
  1. PODMOGHILNII Artiom, student, Grupa MN-171, LUPAN Cristian, masterand, grupa MN-201M, UTM, Chișinău, Moldova, PROPRIETAȚILE SENZORILOR DIN ZnO DOPAT CU Au LA DIFERITE TEMPERATURII DE OPERARE, Coordonator: LUPAN Oleg, dr.hab., prof. univ.
  1. НОВИКОВА Анастасия, группа 191р21Департамент: Промышленное и гражданское строительство, факультет Строительство уникальных зданий и сооружений, Рязанский институт (филиал) Московского Политехнического университета, Рязань, Россия, ДИСТАНЦИОННОЕ ИЗУЧЕНИЕ ГУМАНИТАРНЫХ ДИСЦИПЛИН: ЗА И ПРОТИВ

 DIPLOMĂ DE MENȚIUNE:

  1. VÎRTOSU Dan, SAVIȚCHI Olivia, Student, Group FAF-181, ȘCHIOPU Cătălin, DEREVENCO Serghei, Student, Group FAF-182, UTM, Chișinău, Moldova, SMART SYSTEM FOR MONITORING WATER QUALITY, Coordinator: POPOVICI Nadejda , Assis. Lect. 
  2. OSADCENCO Alexandru, LEADAVSCHI Vladimir, PALAMARI Daniela, LATCOVSCHI Alexandru Student, Group FAF-182, UTM, Chișinău, Moldova, OBJECT SORTING USING COMPUTER VISION TECHNOLOGIES, Coordinator: BRAGARENCO Andrei, Assis. Lect.
  3. PEREBICOVSCHI Anastasia, VLADIUC Luminița, NACU Viorel,laborator Inginerie tisulară și culture celulare, USMF „Nicolae Testemiţeanu”, Chișinău, Moldova, BIOPOLIMERI PENTRU PRINTAREA 3D ÎN ACOPERIREA DEFECTELOR OSOASE CRANIENE 
  4. ROTARCIUC Daniela, BUD Eugen, studenți,Grupa 6, Facultatea de Medicină Dentară, UMFST „George Emil Palade”, Târgu Mureș, România, ȚURCANU Alexandrina, student, Grupa IBM-171, UTM, Chișinău, Moldova,  ANALIZA IN VITRO CU MICROSCOPIA ELECTRONICĂ A SUPRAFEŢELOR DENTARE OBŢINUTE ÎN URMA PROCEDEULUI DE STRIPPING ORTODONTIC CU INSTRUMENTAR VARIAT,  Coordonator: MONAICO Eduard dr., conf.
  5. TRIFAN Cătălin, BABILUNGA Aurel studenți, Grupa MN-181, UTM, Chișinău, Moldova,  METODE DE MĂSURARE A POROZITĂȚII STRATURILOR POROASE, Coordonator: MONAICO Eduard dr., conf.

Sincere felicitări tuturor participanților și coordonatorilor lor științifici pentru efortul depus și rezultatele frumoase obținute! Sunteți așteptați cu drag și la anul, la următoarea ediție a Conferinței!

CONFERINȚA TEHNICO-ȘTIINȚIFICĂ A STUDENȚILOR, MASTERANZILOR ŞI DOCTORANZILOR, 2021

Astăzi, 23 martie 2021, la Universitatea Tehnică a Moldovei a demarat lucrările Conferinței anuale a studenților, masteranzilor, doctoranzilor, care este organizată online.

La ediția din anul curent a conferinței și-au anunțat participarea peste 600 de participanți din 9 țări: Azerbaidjan, China, India, Kazahstan, R. Moldova, România, Rusia, Tadjikistan, Ucraina.

160 de participanți din numărul total reprezintă diverse instituții de învățământ superior din străinătate.

Lucrările participanților vor fi prezentate în limbile română, rusă, engleză, franceză.

Vă invităm să ne vizionați subsecțiile Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică după cum urmează, accesând link-ul propus.

SECTIA DATA, ORA LINK DE CONECTARE
SUBSECŢIA INGINERIA ŞI ŞTIINŢA CALCULATOARELOR, SECŢIA CIM 24.03.2021, 13:30 Join the meeting
SUBSECŢIA MICROELECTRONICĂ ŞI NANOTEHNOLOGII, SECŢIA CIM 23.03.2021, 13:30 Join the meeting
SUBSECŢIA INTERDISCIPLINARĂ ÎN LIMBA STRĂINĂ, SECŢIA CIM 24.03.2021, 13:30 Join the meeting
SECŢIA ŞTIINŢE SOCIO-UMANE 24.03.2021, 13:15 Join the meeting

 

Mai multe detalii – pe  https://utm.md/cts-smd-2021/.

UTM ARE 8 CÂȘTIGĂTORI AI PROGRAMULUI „BURSE PENTRU VIITORUL TĂU!”

Daniel MARANDICI, Dumitru PAVLOV, Daniela ROȘCA, Tamara SAVA, Natalia SANDU, Dan SPINU, Ana MERIACRE, Nicolae RUSU sunt cei 8 studenți  ai Universității Tehnice a Moldovei, incluși în lista finaliștilor ediției din anul curent a programului „Burse pentru Viitorul Tău!”, organizat de Centrul de Informații Universitare cu suportul financiar integral al BC „Moldova Agroindbank”.

Grație lor, UTM are în anul curent cei mai mulți câștigători ai concursului, la care în anul curent a fost depus un număr record de dosare – 127, inclusiv 100 de studenți au aplicat în premieră, iar 27 sunt beneficiari ai edițiilor precedente.

Situația pandemică a influențat simțitor și domeniul educației, motiv pentru care în acest an susținerea financiară este mai mult decât necesară tinerilor studioși care trebuie să se adapteze unei noi realități educaționale, investind mai mult în tehnică și materiale informaționale moderne, care să le asigure accesul la învățământ de calitate. Astfel, pentru reușitele lor și implicarea extra-curriculară, 36 de tineri de la universitățile din țară vor beneficia de un suport financiar de 10 000 lei, bani pe care îi pot investi în studiile din Moldova.

30 de burse sunt oferite tradițional de către MAIB, iar 6 de către un donator anonim care dorește să investească în generația tânără în memoria tatălui său, care toată viața a crezut în valoarea și importanța educației.

PROGRAMUL „UTEACH”, EDIȚIA A II-A

ea de-a doua ediție  a programului  „UTeach” lansată în cadrul „Tekwill Ambassador  Program” a finalizat cu dezvoltarea unor idei inedite de instruire, proiecte extracurriculare  apte să revigoreze calitatea instruirii universitare în domeniul tehnologiilor informaționale.

 

Ideile dezvoltate în cadrul celor 8 proiecte prezentate de FCIM și FET, UTM scot în evidență următoarele aspecte:

  1. „Competențe Digitale Aplicate în metode inovative de predare-învățare”, conf. univ., dr. Natalia BURLACU;
  2. Dezvoltarea cursului „Programare Problem Learning Approach in Programmable Logic Controller”, conf. univ., dr. Irina COJUHARI;
  3. „Proprietatea Intelectuală în era Informațională”, lect. univ. Ana ȚURCAN;
  4. Curs de formare continuă „SIMATIC TIA Portal – Programare PLC”, conf. univ., dr. Ion FIODOROV;
  5. Dezvoltarea curriculei unității de curs „Big Data”, conf. univ., dr. Mihail PEREBINOS;
  6. „Promovarea carierei TIC. Implementarea conținuturilor noi în educație”, lect. univ. Anatol ALEXEI;
  7. „ECourse de WebDesign”, lect. univ. Arina LACHI;
  8. „Python: prima mea carte”, conf. univ., dr. Vitalie COTELEA.

Programul este realizat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei în cadrul proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”, implementat de Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC.

În cadrul unei întâlniri festive au fost premiați toți participanții la proiect, iar echipamentul tehnic oferit cu siguranță va servi ca mijloc suplimentar utilizat în diversificarea metodelor și dezvoltarea măiestriei pedagogice în procesul de predare-învățare.

Startup Academy UNI – Antreprenoriatul tech pentru studenții UTM

Talentul, potențialul și aspirațiile tinerilor din Republica Moldova sunt premise care permit dezvoltarea sectoarelor dinamice și profitabile ale economiei naționale. Iată de ce, TEKWILL își centrează eforturile pentru încurajarea antreprenoriatului în rândul noilor generații. În anul de învățământ 2021-2022, cu suportul proiectului în 4 universități din Chișinău, Bălți, Comrat și Cahul care predau IT-ul sau domeniile conexe, va fi predat antreprenoriatul – una dintre direcțiile de investiții ale proiectului, cu suportul partenerilor de dezvoltare USAID și Suedia.

Ana Chirița, directoarea proiectului TEKWILL: „Considerăm că promovarea culturii antreprenoritului în țara noastră poate genera rezultate pozitive dacă este corelată cu educarea tinerilor și dezvoltarea competențelor conexe. Integrarea unui curs dedicat în domeniu este mai mult decât o necesitate pentru viitorii specialiști, așa cum universitățile din Moldova se confruntă cu diverse provocări legate de schimbare sau performanță ș.a. Ne dorim ca studenții să învețe mai multe despre antreprenoriat, să aducem schimbare de viziuni, cunoștințe și abilități, pentru susținea dezvoltării unei economii digitale. Or, actualmente, viitorii profesioniști, au nevoie să obțină noi competențe pentru a fi mai competitivi pe piața muncii și a genera produse inovative și utile societății, cu ajutorul tehnologiilor informaționale.”

Din luna octombrie a acestui an, 40 de studenți vor beneficia de cunoștințe și ghidaj antreprenorial în cadrul proiectului. Cursul este implementat cu scopul de a fi integrat în programul educațional de bază și certificat în diploma de licență.

Proiectul pilot va fi implementat în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei

Pentru a răspunde mai bine așteptărilor de cunoaștere a antreprenoriatului a studenților, în cadrul Startup Academy va fi lansată o ediție pilot a programului. Aceasta se va desfășura în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, în perioada martie-mai a anului curent. În cadrul cursului vor participa 10 studenți ai Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, dar și ai Facultății Inginerie Economică și Business.

Viorel Bostan, rectorul UTM: „Piața muncii este în continuă schimbare, iar viitorii angajați vor trebui să facă față cu brio noilor provocări. Iată de ce, tinerii au nevoie să dobândească mai multe competențe și abilități pentru a putea înregistra succese într-un mediu foarte competitiv. Promovarea spiritului antreprenorial în educație drept una din competențe-cheie îi va încuraja pe tineri să devină mai întreprinzători, să găsească soluții inovatoare la problemele din societate și să creeze produse care să aducă plus valoare în dezvoltarea socio-economică a țării.”

Ce vor învăța studenții?

Programul cuprinde un curs amplu, privind dezvoltarea de afaceri tehnologice și trendurile ecosistemului. Mentori specializați în domeniile IT, business și startup-uri vor ghida participații în crearea unui business de la idee la aplicare. Pe durata acestuia, studenții vor fi familiarizați cu managementul strategic, planificarea financiară, marketing-ul, pitch-ul, atragerea investitorilor etc. Cursul va fi predat în limba engleză, iar procesul educațional va presupune o abordare mixtă de lucru în grup, dar și individual, tinerii fiind stimulați să studieze și să aplice cunoștințele în afara orelor. Participanții vor fi selectați în funcție de ideea generată, nivelul de cunoaștere a limbii engleze și motivația de a participa în program.

„Startup Academy” parte a programului Startup Moldova este o inițiativă educațională dedicată actualilor și potențialilor antreprenori, care este dezvoltată în cadrul Proiectului TEKWILL, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Suediei. Obiectivul de bază al Proiectului „Tekwill”, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale membrilor societății, dar și a potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Programul pilot Startup Academy UNI se va desfășura în perioada martie-mai, iar mai multe detalii găsești aici: https://startupmoldova.digital/antreprenoriatul-tech-va…/.

 Doritorii de a se înscrie la proiectul pilot trebuie să completeze pe parcursul lunii februarie formularul de aplicare AICI

Data limită pentru aplicare: 25 februarie

 

O NOUĂ LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ PUBLICATĂ DE ACS APPLIED MATERIALS AND INTERFACES

Echipa condusă de cel mai recunoscut în lume savant din Republica Moldova, prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, șef Departament Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, face un pas nou pe făgașul internaționalizării UTM, grație activităților de cercetare desfășurate în comun de cercetătorii din cadrul a opt universități: din R. Moldova, Germania, Franța, Norvegia, India, SUA, Japonia.

 

Această echipă internațională, formată ad-hoc de către profesorul UTM-ist Oleg LUPAN, a reușit să-și îmbine eforturile în rezolvarea unei probleme specifice de cercetare în domeniul nanosenzorilor. După 4 runde de recenzări a câte 3-4 recenzenți-experți, lucrarea științifică „Comparison of Thermal Annealing vs Hydrothermal Treatment Effects on the Detection Performances of ZnO Nanowires” – „Comparația efectelor de tratare termică față de tratamentul hidrotermal asupra performanțelor de detectare a nanofilelor ZnO” (în volum de 30 de pagini de tipar) a fost acceptată spre publicare în prestigioasa revistă de specialitate ACS Applied Materials & Interfaces cu factor de impact 8.758 –

(https://pubs.acs.org/articlesonrequest/AOR-WETZ5DJ77UPFWPESX2CR),

https://pubs.acs.org/doi/suppl/10.1021/acsami.0c19170/suppl_file/am0c19170_si_001.pdf

Potrivit autorilor, lucrarea reprezintă o investigație comparativă a influenței tratamentului post-galvanizare asupra performanțelor de detectare a gazelor unei nanobaghete / nanofir individual ZnO, crescut prin depunere electrochimică și integrat în dispozitive nanosenzoriale. În lucrare, tratamentul hidrotermal în vapori de apă (abur) și tratarea termică convențională au fost utilizate ca tratamente post-creștere pentru a îmbunătăți proprietățile nanomaterialului.

Autorii au studiat proprietățile morfologice, optice, chimice, structurale, vibraționale și de detectare în detaliu cu echipamentele moderne existente la toate cele 8 centre de cercetare de prestigiu din Moldova, Germania, Franța, Norvegia, India, SUA,  Japonia, cu care UTM are relații de colaborare internațională de mai mulți ani. Totodată, ei au determinat experimental și confirmat prin calcule teoretice că prin variația mediului, temperaturii de creștere și a tipului de tratament post-creștere, morfologia este menținută, în timp ce proprietățile optice și structurale arată o cristalizare sporită a nanofirelor. S-a văzut că tratamentul hidrotermal în vaporii de apă afectează proprietățile optice și vibraționale ale materialului, dar și pe cele senzoriale.

După cercetarea nanodispozitivelor bazate pe o nanobaghetă individuală din ZnO, s-a observat că temperatura mai ridicată în timpul procesului de sinteză are ca rezultat un răspuns mai mare la gazul H2 în intervalul de temperatură de funcționare investigat de la 25°C la 150°C. Tratamentul în autoclavă a permis creșterea suplimentară a răspunsului la gaz al senzorilor elaborați cu un factor de ~ 8. Calculele teoriei funcționale a densității (DFT) relevă modificări ale benzilor structurale și electronice ale suprafețelor ZnO ca urmare a interacțiunii puternice cu moleculele de gaz H2.

Rezultatele autorilor demonstrează că dispozitivele de înaltă performanță pot fi obținute din nanofire și nanobaghete de înaltă cristalinitate după tratament hidrotermal. Dispozitivele obținute ar putea fi elementul cheie pentru nanoelectronica flexibilă, electronica portabilă și au atras un mare interes datorită specificațiilor sale unice.

Prof. Oleg LUPAN și discipolii săi, dr. Vasile POSTICA și drd. Nicolae MAGARIU activează la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Departamentul de Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Centrul de Nanotehnologii și Nanosenzori a UTM, la care au access toți studenții ciclurilor 1,2,3.

Această lucrare a fost susținută parțial de Universitatea Tehnică a Moldovei și Guvernul Republicii Moldova, ANCD, prin Programul de Stat nr. 20.80009.5007.09. Director de proiect: rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN.

Cercetători: Oleg Lupan, Nicolae Magariu,  Rasoul Khaledialidusti,  Abhishek Kumar Mishra, Sandra Hansen,  Helge Krüger, Vasile Postica,  Helge Heinrich,  Bruno Viana, Luis Katsuya Ono, Beatriz Roldan Cuenya, Lee Chow, Rainer Adelung, Thierry Pauporté.

Parteneri:

  • Center for Nanotechnology and Nanosensors, Department of Microelectronics and Biomedical Engineering, Technical University of Moldova, Stefan cel Mare Av. 168, MD 2004 Chisinau, Republic of Moldova;
  • PSL Université, Chimie ParisTech, Institut de Recherche de Chimie Paris-IRCP, CNRS UMR8247, rue Pierre et Marie Curie 11, 75005 Paris, France;
  • Functional Nanomaterials, Institute for Materials Science, Faculty of Engineering, Kiel University, str. Kaiserstraße 2, D-24143 Kiel, Germany;
  • Department of Physics, University of Central Florida, Orlando, FL, 32816, USA;
  • Department of Mechanical and Industrial Engineering at Norwegian University of Science & Technology, 74911, Trondheim, Norway;
  • Department of Physics, School of Engineering, University of Petroleum and Energy Studies, Bidholi via Premnagar, Dehradun 248007, India;
  • Department of Materials Science & Engineering, University of Virginia, 395 McCormick-Road Charlottesville, VA-229044, USA;
  • Department of Interface Science, University of Fritz Haber Institute of the Max Planck Society, 14195 Berlin, Germany.

 

Citește mai mult pe utm.md

PREȘEDINTA REPUBLICII MOLDOVA, MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ LA UTM

Excelența Sa, Președinta Republicii Moldova, Maia SANDU, a efectuat, astăzi, o vizită la Universitatea Tehnică a Moldovei.

 

Întâmpinată cordial de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, prorectorul Dinu ȚURCANU, șeful CEGHID – Radu MELNIC, decanul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică – conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, d-sa a vizitat sălile de cursuri, laboratoarele științifice și centrele de excelență ale UTM din campusul academic Râșcani, dar și ineditul magazin universitar ZIPshop.

La FCIM, primii studenți salutați de către Doamna Președintă au fost cei de la FAF – Filiera Anglofonă, surprinși la o lecție cu profesoara lor, Elena GOGOI, coordonator PBL și dezvoltare curriculară. Dialogul s-a axat pe importanța lucrului în echipă, tehnologii, competențe, parteneriate cu mediul de afaceri și imperativele sec. XXI, toate îmbinate perfect în PBL/Învățarea Bazată pe Probleme/Proiecte aici, la UTM.

Doamna Președintă a fost plăcut surprinsă și de atmosfera creativă din cadrul unei lecții practice, studenții explicând că lecțiile „pe viu” contează foarte mult pentru ei, conformându-se totodată rigorilor impuse de criza sanitară, cum ar fi divizarea grupelor, reducerea sau frecventarea orelor în zilele de sâmbătă etc. La rându-i, d-sa a menționat că se bucură să cunoască tineri entuziaști și le-a vorbit despre propria experiență de student în țară și peste hotare. I-a îndemnat să valorifice toate oportunitățile de studii pe care le oferă lumea de astăzi, după care să revină acasă ca să pună umărul la dezvoltarea țării noastre.

Într-o altă aulă era așteptată de către profesorii de la facultățile din campusul academic Râșcani – Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi (FIMIT), Tehnologia Alimentelor (FTA), pe care i-a salutat respectuos, spunându-le că se bucură să revadă profesori dedicați. A discutat cu domniile lor  despre provocările curente ale sistemului educațional din Republica Moldova – provocări care sunt ale întregii societăți, mulțumindu-le pentru abnegația cu care își fac munca de formare a noilor generații.

– Noi vom depune toate eforturile ca să creăm condiții mai bune pentru trai și pentru muncă, pentru a lansa afaceri și a asigura acces echitabil la justiție, pentru a aduce investitori care să creeze locuri de muncă bine plătite. La fel de important este să elaborăm un concept clar și incluziv de creștere economică, cu accent pe IMM-uri, care să funcționeze în toată republica. Sunt lucruri simple și firești, care însă pot fi un mare argument pentru noile generații, inclusiv pentru studenții de azi ai UTM, a menționat Doamna Președintă, invitată la un dialog și cu profesorii din cadrul Facultății Tehnologia Alimentelor.

La finele vizitei, d-sa a apreciat cum arată, dar și ce face UTM astăzi și, mai ales, faptul că este o instituție care și-a păstrat spiritul modern și inovator și pe timp de pandemie, reușind să se adapteze la noile realități și să asigure calitatea procesului de studii.

 

 

GEORGE VRAGALEV ȘI ADRIAN GHERMAN, STUDENȚI FCIM, AU LANSAT PLATFORMA ISTUDENT.MD

George VRAGALEV și Adrian GHERMAN, studenți ai anului I, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, au lansat platforma IStudent.md, un proiect care vine să faciliteze promovarea oportunităților de implicare pentru tineri.

 

„Fiecărui student îi este cunoscut sentimentul neplăcut, atunci când ratează un eveniment din cauza promovării insuficiente a acestuia. Iată de ce am hotărât să creăm un site dedicat studenților, în care toată informația despre evenimente va fi ușor de accesat și actualizată constant ”, spune Adrian.

Prin rubrica Calendar, IStudent.md  poate sincroniza evenimentele în calendarul Google. Totodată, tinerii își pot confirma participarea la un eveniment accesând Going și logându-se cu adresa de e-mail, prin care vor primi ulterior notificări despre oportunitatea aleasă.

Profesoara lor, Elena GOGOI, coordonatoare PBL și dezvoltare curriculară, spune că acest proiect reflectă perfect abordarea paradigmei PBL (Problem Based Learning – Învățare Bazată pe Probleme) implementată în cadrul programului de studii „Ingineria Software” de la FCIM.  Prin platforma pe care au creat-o, George VRAGALEV și Adrian GHERMAN demonstrează că implementarea noilor metode de predare PBL bazate pe soluționarea de probleme – probleme reale, neinventate, îi provoacă pe tineri să se lanseze în proiecte, să descopere soluții, să dea dovadă de dedicație, ambiție, scop bine determinat, gestionarea timpului și a conflictelor, abilități de leadership, necesare pentru a face față ritmului accelerat al sec. XXI.

Prin IStudent.md, care este proiectul lor de semestru, tinerii își propun să atingă noi culmi și promit ca până în anul IV vor reuși să revoluționeze domeniul tehnologiilor.

Proud of you, guys!