În perioada februarie–martie 2026, la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul UTM a desfășurat etapa a II-a a modulului de Etică și Integritate Academică, dedicată studenților programului cu predare în limba engleză Software Engineering (FAF).
Pe parcursul celor patru module, studenții au participat activ la sesiuni interactive, analizând studii de caz și abordând subiecte esențiale precum tipurile de plagiat, respectarea dreptului de autor și comportamentele care pot afecta integritatea academică și profesională. Activitățile au fost completate de discuții și reflecții asupra rolului integrității în parcursul educațional și profesional.
Un element distinctiv al acestei etape a fost implicarea activă a studenților internaționali, contribuind la un mediu academic divers și colaborativ.
Feedbackul participanților a evidențiat importanța acestor module, subliniind faptul că integritatea reprezintă nu doar o cerință academică, ci fundamentul unei cariere responsabile și al unei societăți bazate pe încredere.
Prin astfel de activități, se reafirmă importanța formării unor specialiști competenți, dar și integri, responsabili și ghidați de valori etice solide.








