Cadrele didactice ale Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul Universității Tehnice a Moldovei – dl Veaceslav Nastasenco și dl Mihail Musteață – au participat recent la o mobilitate academică de predare în cadrul programului ERASMUS+, desfășurată la University of Piraeus, Grecia.

Vizita a inclus activități didactice, întâlniri academice și schimburi de experiență cu profesori și studenți ai universității partenere. În cadrul cursurilor susținute, profesorii  au abordat subiecte moderne din domeniul tehnologiilor informaționale și ingineriei software, lecțiile fiind desfășurate într-un format interactiv, bazat pe comunicare directă și implicarea activă a studenților. Atmosfera deschisă din timpul activităților a favorizat dialogul academic și schimbul de idei dintre participanți.

Programul mobilității a inclus și întrevederi cu reprezentanți ai mediului universitar grec, precum și o vizită la Departamentul Relații Internaționale al universității gazdă, unde au fost discutate perspective de colaborare și dezvoltare a relațiilor academice dintre cele două instituții.

Participarea cadrelor didactice la astfel de mobilități internaționale contribuie la consolidarea parteneriatelor academice europene, la promovarea imaginii facultății și a universității pe plan internațional cât și la dezvoltarea schimbului de bune practici în domeniul educației și cercetării.