Studenții Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, UTM, continuă să se remarce prin implicare, inițiativă și capacitatea de a transforma probleme reale în soluții digitale.
În perioada 3–4 octombrie, la Tekwill, s-a desfășurat hackathonul BEST Minds 2026, cu genericul „Build. Analyze. Survive.”. Participanții au avut misiunea de a identifica o problemă actuală din Republica Moldova și de a propune, în doar două zile, o soluție funcțională și relevantă.
Rezultatele ne bucură în mod deosebit: toate cele trei locuri premiate au fost obținute de echipe din care fac parte studenți FCIM, de la programele de studii Inginerie Software, Securitate Informațională și Tehnologia Informației.
Locul I – echipa News, proiectul Factholic
Studenții Carnavschi Serghei și Katsif Natan, de la Inginerie Software, împreună cu Chiabur Eduard, au dezvoltat Factholic – un agent AI care urmărește originea unei afirmații online, identifică sursa inițială și arată cum s-a modificat informația pe parcursul redistribuirii. Soluția poate fi utilă atât utilizatorilor obișnuiți, cât și jurnaliștilor sau companiilor.
Locul II – echipa Cara’s Dreams
Echipa formată din studenții Crivoi Daniel, Guțan Ion, Micleușanu Dumitru și Raevschi Grigore, de la Tehnologia Informației, și Sestacov Eduard, de la Securitate Informațională, a propus o soluție pentru digitalizarea transportului interurban. Proiectul prevede o hartă unică, care să ofere informații în timp real despre trasee, poziția microbuzelor și timpul estimat de sosire.
Locul III – echipa BSB Harvest, proiectul AgriTech AI
Studenții Coșelev Victor, Crestin Ovidiu, Lozovanu Elena, Puică Stanislav și Ciobanu Viorelina, de la Securitate Informațională, au dezvoltat AgriTech AI – un asistent agronomic digital care analizează date despre sol și climă, estimează culturile potrivite, recolta și profitul potențial și oferă recomandări personalizate fermierilor.
Cele trei proiecte demonstrează foarte clar ce înseamnă aplicarea cunoștințelor în contexte reale: combaterea dezinformării, digitalizarea transportului și sprijinirea agricultorilor prin utilizarea datelor și a inteligenței artificiale.
Felicităm studenții FCIM pentru această performanță remarcabilă și pentru modul în care își valorifică competențele în competiții care stimulează inovația, creativitatea și spiritul antreprenorial!
Ne bucurăm să vedem că studenții noștri nu doar participă la astfel de provocări, ci reușesc să se impună prin idei relevante și soluții cu potențial real de aplicare.
