BEST Talks 2026 organizat la FCIM, UTM
Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul Universității Tehnice a Moldovei informează comunitatea academică despre desfășurarea evenimentului BEST Talks 2026, organizat de BEST Chișinău, în perioada 30 martie – 7 aprilie 2026, în cadrul facultăților UTM.
Ediția din acest an, desfășurată sub genericul „FĂCUT ÎN MOLDOVA – Moldova este locul unde visul prinde rădăcini”, are drept obiectiv promovarea antreprenoriatului local și evidențierea experiențelor de succes din mediul de afaceri din Republica Moldova.
În cadrul FCIM, evenimentul va avea loc la data de 30 martie 2026, în Aula 3-3, în intervalul 17:00 – 21:00, sub tema „Codat în Moldova”.
La această sesiune vor participa, în calitate de invitați:
- Andrei Calarașanu, CTO Simpals;
- Anton Perkin, fondator FusionWorks;
- Eugene Galamaga, director Allied Testing.
Prin participarea la acest eveniment, studenții vor avea oportunitatea de a interacționa direct cu specialiști din industrie, de a înțelege dinamica mediului antreprenorial și de a identifica noi perspective de dezvoltare profesională.
Informații suplimentare privind conceptul și agenda evenimentului sunt disponibile în materialele anexate.
Studenții sunt încurajați să participe activ la această inițiativă, care contribuie la consolidarea competențelor profesionale și la integrarea în ecosistemul antreprenorial.
Pentru înregistrare la eveniment accesați: Înregistrează-te acum

