Arhiva pentru categoria: noutate

Studenți FCIM în inima Europei: experiență Erasmus+ la Université de Strasbourg

În perioada 20 ianuarie și 29 iunie 2025, studenții programului de studii Tehnologia informației, Filiera francofonă a Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul Universității Tehnice a Moldovei a avut ocazia de a participa la o mobilitate academică în cadrul programului Erasmus+, la prestigiosul IUT Robert Schuman – Université de Strasbourg, Franța.

Această perioadă a reprezentat o experiență transformatoare – atât pe plan academic, cât și personal. Studenții au explorat un mediu universitar modern și multicultural, în care metodele de predare bazate pe colaborare, proiecte practice și dezbateri interactive au stimulat gândirea critică și spiritul de inițiativă.

În cadrul stagiului, participanții au urmat opt cursuri: maintenance applicative, nouveaux paradigmes de base de données, méthodes d’optimisation pour l’aide à la décision, dar și discipline interdisciplinare precum economia digitală și programarea multimedia. Un punct forte al experienței a fost realizarea unui proiect practic de tip quiz în echipă multiculturală, aplicând cunoștințele de dezvoltare web și mobile.

Viața în Strasbourg a fost o adevărată școală a adaptării: de la provocări lingvistice și administrative, până la integrarea într-o comunitate studențească internațională, unde solidaritatea, comunicarea și deschiderea culturală au fost esențiale. Progresul lingvistic – în special în limba franceză – a fost remarcabil, fiind susținut prin participarea activă la cursuri, ateliere, cluburi tematice și interacțiuni cotidiene.

Timpul liber a fost petrecut explorând patrimoniul Alsaciei – de la catedrala gotică a Strasbourgului și cartierul istoric Petite France, până la excursii în Colmar, Munții Vosgi sau Europa Park. Toate aceste activități au completat formarea academică prin experiențe autentice de viață europeană.

La finalul mobilității, studenții au revenit cu o viziune internațională mai clară, abilități sporite de comunicare, autonomie și reziliență – calități fundamentale pentru o carieră modernă în domeniul IT.

Erasmus+ nu înseamnă doar studii în străinătate. Înseamnă dezvoltare personală, curaj, explorare și prietenii pentru o viață.

Încurajăm pe toți studenții FCIM să aplice la viitoarele apeluri de mobilitate Erasmus+ și să își descopere propriul potențial în afara granițelor!

 

Experiența ERASMUS+ în Portugalia

Anghelina MARTINIUC, studentă la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, specialitatea „Robotică și Mecatronică” a avut parte de o experiență ERASMUS uimitoare – o adevărată odisee personală și academică.

Decizia Anghelinei de a studia un semestru la Instituto Politécnico de Bragança (IPB) din Portugalia a fost un pas curajos. Pentru ea, studentă din Republica Moldova, această experiență  Erasmus+ a fost plină de tot felul de obstacole birocratice, cel mai notabil fiind obținerea vizei de studii într-o țară fără ambasadă portugheză. Cu un buget limitat și timp scurt, a trebuit să călătorească într-o țară vecină pentru a depune actele. „A fost stresant, însă, după multe emoții și eforturi, am obținut viza și am reușit să ajung la Bragança, unde am avut parte de o aventură plină de emoții și descoperiri”, își amintește Anghelina. Această determinare exemplifică spiritul de inițiativă și reziliența necesare pentru a depăși orice barieră.

La IPB, Anghelina s-a integrat rapid în noua realitate academică și culturală. Pe lângă provocările academice specifice specialității „Robotică și Mecatronică”, viața de zi cu zi în Portugalia i-a adus o serie de surprize plăcute. Cardul de student portughez a impresionat-o prin multitudinea de beneficii: reduceri substanțiale în magazine, posibilitatea de a plăti la cantină, facilități de închiriere biciclete și servicii de printare. Aceste aspecte practice au simplificat considerabil adaptarea și i-au permis să se bucure pe deplin de experiență.

Cel mai mult a marcat-o, însă, amabilitatea și politețea oamenilor din Portugalia. „Unul dintre primele și frumoasele șocuri culturale a fost modul în care bărbații se comportau cu respect față de femei – deschideau automat ușa și le lăsau mereu să treacă primele, un gest simplu, dar plin de considerație.” Chiar și bariera lingvistică a fost depășită cu ușurință, grație bunăvoinței localnicilor, care, deși nu vorbeau engleză, au ajutat-o prin gesturi și bunăvoință. Aceste interacțiuni i-au deschis Anghelinei o nouă perspectivă asupra culturii și vieții studențești, îmbogățind-o cu lecții valoroase despre respect și interacțiune umană.

Experiența ERASMUS+ a fost pentru Anghelina mult mai mult decât o serie de cursuri și examene. A fost o oportunitate de dezvoltare personală profundă, de a ieși din zona de confort și de a se adapta la o cultură complet diferită. A întâlnit oameni minunați din toate colțurile lumii, extinzându-și semnificativ rețeaua de contacte și îmbunătățindu-și abilitățile interculturale. Învățarea nu s-a limitat la sala de curs; interacțiunea zilnică cu colegii internaționali și localnici a fost o școală a vieții în sine.

„ERASMUS+ a fost una dintre cele mai importante și frumoase experiențe ale vieții mele până în momentul dat. Deși începutul a fost plin de dificultăți, tot ce a urmat a meritat din plin. Am crescut, am învățat, am descoperit și, cel mai important – m-am descoperit pe mine”, concluzionează Anghelina.

Mesajul Anghelinei MARTINIUC pentru viitorii studenți ERASMUS este clar: programul este o investiție în tine însuți. Provocările sunt inevitabile, dar recompensele sunt imense: o perspectivă globală, abilități interculturale, o rețea extinsă de contacte și o înțelegere mai profundă a propriului potențial.

Ești pregătit să îți transformi și tu visurile în realitate și să pornești în propria ta odisee ERASMUS+?

FCIM DISA la Universitatea West Attica Atena, Grecia

În perioada 16-20 iunie 2025, conf. univ., dr., șef departament ISA Ion Fiodorov, conf. univ., dr. Irina Cojuhari împreună cu doctorandele Nadejda Palamarciuc și Maria Rotaru au efectuat o vizită la Universitatea West Attica din Atena, Grecia, unde au participat la prima ediție Educational Erasmus+/ICM Week pentru Doctoranzi și Supervizori, organizată în contextul Programului Internațional de Mobilitate Erasmus+. Programul a inclus activități de predare și training, precum și un laborator de predare interdisciplinară ”Designing the Future of Learning” supervizat de prof. Theodoros Xanthos, vice rector pentru relații internaționale.

În conformitate cu programul, au fost realizate activități de co-teaching și cercetare, subiectul discuțiilor fiind impactul cercetării, practici colaborative, inovatoare și reflexive, vizând dezvoltarea personală, profesională și academică.

În cadrul activităților de predare, doctoranda Maria Rotaru a prezentat tema intitulată „Modelarea Monte Carlo în analiza fiabilității rețelelor”, oferind o perspectivă asupra aplicabilității acestei tehnici în domeniul ingineriei rețelelor. De asemenea, doctoranda Nadejda Palamarciuc a susținut o prelegere adresată studenților universității gazdă, în care a evidențiat diferențele dintre metodele de minimizare a funcțiilor logice: metoda Quine și metoda Quine-McCluskey.

Tot în cadrul acestor activități, profesorul Ion Fiodorov a predat lecția cu tema „Modelarea matematică a sistemelor și proceselor. Stabilitatea sistemelor automate”, completând cu o prezentare ad-hoc pe tematica „Codarea Hamming”, iar conferențiara Irina Cojuhari a susținut o prelegere dedicată temei „Automate cu memoria stivă”, oferind studenților o introducere în conceptele fundamentale ale acestui domeniu.

În cadrul mobilității a avut loc un atelier educațional interdisciplinar intitulat „Interdisciplinary Teaching Lab: Designing the Future of Learning”. Activitatea a reunit doctoranzi și cadre didactice din patru țări: Republica Moldova, Georgia, Armenia și Ucraina, fiind create patru echipe multinaționale în care fiecare țară a fost reprezentată.

Obiectivul principal al acestui atelier a fost implicarea participanților într-o provocare educațională colaborativă, interdisciplinară, care să integreze inovația, tehnologia și sustenabilitatea în proiectarea cursurilor universitare ale viitorului, punând accent pe diversitatea culturală și academică. Participanții, în echipe, au discutat despre viziunea lor asupra învățământului în anul 2050, cu accent pe rolul tehnologiei, AI-ului și colaborării internaționale. Drept rezultat, fiecare echipă a co-proiectat un mini-curs universitar interdisciplinar, printre care: “Data science for a sustainable society”, “IT approaches to the real life” și “Sustenability of the process from crop to fork”.

Această mobilitate s-a dovedit a fi deosebit de valoroasă pentru cadrele didactice și cercetătorii Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, oferindu-le oportunitatea de a se familiariza cu modul de organizare a studiilor doctorale la Universitatea UniWA, provocările existente, precum și bunele practici implementate. Totodată, participanții au avut prilejul de a împărtăși propria experiență academică și de cercetare. Această colaborare promite rezultate importante în domeniul educației și cercetării și creează noi oportunități de schimburi academice, cercetare și inovare pentru studenții și profesorii UTM.

Challenge accepted: Summer FAF x Sigmoid Hackathon 2025 – 24 de ore de inovație, pasiune și AI la cote maxime!

În perioada 21-22 iunie 2025, inima Institutului Național de Inovații în Securitatea Cibernetică CYBERCOR al Universității Tehnice a Moldovei a vibrat de energie în cadrul Summer FAF x Sigmoid Hackathon 2025. A fost un eveniment intens și plin de provocări, o cursă contra-cronometru de 24 de ore de efervescență tech, în care timpul s-a transformat în linii de cod, iar gândirea logică a urcat pe tron. Cifrele hackathonului sunt impresionante:

  • 24 de ore de inovație neîntreruptă.
  • 120 de studenți pasionați de tehnologie.
  • 24 de echipe motivate și creative.
  • 3 teme provocatoare, relevante pentru industria IT.
  • 3 premii substanțiale a câte 1.000 de euro.

A fost o adevărată școală a viitorului, în care s-au cultivat nu doar abilități tehnice, ci și leadership, colaborare, inovație.

Organizat de Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FAF) în parteneriat cu startup-ul tech Sigmoid, evenimentul a pus la încercare ingeniozitatea și rezistența tinerilor inovatori UTM-iști, care au avut de răspuns unor provocări actuale și esențiale pentru industria IT:

  1. „Utilizarea greșită a AI în învățare și dezvoltare”Challenge Zevetone și UTM
  • Echipa 7: Maxim ALEXEI, Adrian VREMERE, Victoria MUTRUC, Victor REVENCO, Andrei CHICU.
  1. „Lipsa învățării practice bazate pe proiecte”Challenge Stefanini
  • Echipa 22: Dumitru GRIGORAȘ, Bogdan CORNIEVSCHI, Eduard SMELOV, Maria POSMAC.
  1. „Adoptarea lentă a AI în afacerile locale și mici”challenge TechQuarter
  • Echipa 2: Alina CONONCIUC, Vladislav TITIREZ, Valeria POSTICA, Dmitrii BELIH, Gabriela PRICOP.

Fiecare echipă a reușit să dezvolte un MVP (Minimum Viable Product) viabil și inovator. Acest succes a fost posibil și datorită ghidări pas cu pas oferite de mentori dedicați, care au contribuit esențial la orientarea ideilor și rafinarea soluțiilor propuse.

Atmosfera a fost electrizantă pe tot parcursul celor 24 de ore. Sesiunile intense de brainstorming, alimentate cu cafea și pizza, au alternat cu momente de euforie și concentrare maximă. Toată această efervescență a culminat cu prezentările finale și festivitatea de premiere din seara zilei de 22 iunie – un moment de recunoaștere a eforturilor și creativității tinerilor.

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără susținerea generoasă a sponsorilor și partenerilor, care cred cu tărie în potențialul tinerei generații de inovatori:

  • Sponsori generali: Stefanini, Zevetone, TechQuarter,
  • Sponsor premium: Allied Testing,
  • Sponsori suporteri: CODWER, FusionWorks, OptiPlaza, Cybercor, și, bineînțeles, Universitatea Tehnică a Moldovei – un motor esențial în formarea noii generații de specialiști tech!

Fiecare idee a contat, iar fiecare rând de cod a construit mai mult decât un simplu proiect – a clădit încredere, experiență și viziune. Summer FAF x Sigmoid Hackathon 2025 a demonstrat, încă o dată, că inovația nu intră în vacanță – ea prinde viață și se dezvoltă atunci când tinerii pasionați au ocazia să-și exprime creativitatea într-un mediu stimulant, colaborativ și prietenos.

Ne revedem în 2026?










UTM la DisCo 2025: viziune, inovație și leadership în educația digitală

Participarea Universității Tehnice a Moldovei la cea de-a XX-a ediție a conferinței internaționale „DisCo 2025: Empowering Futures – Leveraging Digital Technologies in Education for Youth, Women, and Vulnerable Groups”, desfășurată la Praga, Republica Cehă, reprezintă un moment de referință în parcursul său internațional și o reconfirmare a angajamentului față de inovație și excelență în educație.

În perioada 25-27 iunie 2025, o delegație a UTM, formată din as. univ. Lilia ROTARU și as. univ. Maria GUȚU – cadre didactice ale Departamentului Informatică și Ingineria Sistemelor, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, precum și din studenții Nicu DRUMEA și Vladislav CORCODEL, anul III, programul „Robotică și Mecatronică”, gr. RM-221, ne-a reprezentat cu mândrie pe scena prestigioasei conferințe DisCo 2025, impresionând prin prezentarea a două lucrări științifice de anvergură:

  • „AI-Driven Competency Mapping: Diagnosing Misalignments Between Curriculum, Resources, and Assessment”,
  • „AI-Enhanced Learning in STE(A)M: Applying the CAIR Framework and Storytelling”.

Aceste contribuții au demonstrat atât potențialul de cercetare al UTM, cât și capacitatea sa de a se poziționa în prima linie a transformărilor educaționale internaționale, prin soluții digitale avansate și abordări interdisciplinare de tip STE(A)M.

Unul dintre cele mai importante momente ale participării UTM a fost organizarea workshopului interactiv „Empowering Educators with AI: Mapping Competencies Across Curriculum, Resources, and Assessment”. Atelierul a generat un interes deosebit din partea participanților prin caracterul său aplicativ și inovator.

În cadrul acestuia, echipa UTM a prezentat un instrument inteligent, dezvoltat intern, care analizează gradul de aliniere între competențele curriculare, conținuturile prevăzute și materialele didactice utilizate – precum proiectări didactice, manuale, fișe de lucru, video-tutoriale și teste de evaluare. Bazat pe inteligență artificială, acest sistem de ultimă generație evaluează coerența educațională și generează rapoarte automate cu sugestii concrete de optimizare, oferind cadrelor didactice un sprijin valoros în perfecționarea portofoliului educațional.

Acest instrument se conturează drept un partener strategic esențial în proiectarea demersului didactic, sprijinind cadrele didactice în procesul de evaluare și adaptare curriculară și contribuind la o experiență de predare mai relevantă și mai eficientă pentru studenți.

Participarea la DisCo 2025 și, în special, succesul workshopului organizat, evidențiază mai multe dimensiuni esențiale pentru Universitatea Tehnică a Moldovei:

  • Recunoașterea internațională – prin contribuțiile sale active la o conferință de talie globală, UTM își consolidează reputația ca instituție capabilă să genereze cercetare de impact și soluții educaționale inovatoare;
  • Leadership în inovația digitală – prezentarea unui instrument educațional bazat pe AI confirmă viziunea și expertiza UTM în integrarea tehnologiilor emergente în educație;
  • Schimb de bune practici – participarea la eveniment a oferit oportunitatea valoroasă de a interacționa cu experți internaționali, facilitând schimbul de idei și conectarea la cele mai recente tendințe din educația digitală.

Toate aceste aspecte vor contribui la integrarea rezultatelor și cunoștințelor obținute în procesul didactic la UTM, sprijinind perfecționarea continuă a calității învățământului și alinierea acestuia la standardele internaționale. Reușita studenților Nicu DRUMEA și Vladislav CORCODEL, sprijiniți de mentorii lor, devine o oglindă veritabilă a unei noi generații de specialiști și confirmă talentul autohton de a se impune pe scena academică mondială.

Participarea la DisCo 2025 este nu doar o poveste de succes, ci și o declarație fermă de direcție: Universitatea Tehnică a Moldovei pășește ferm pe drumul inovației, relevanței și excelenței în educația digitală. Suntem mândri de realizările delegației noastre și entuziasmați de modul în care aceste contribuții vor modela viitorul învățământului la UTM și dincolo de granițele țării.

Prin prezența activă la DisCo 2025, UTM transmite un mesaj clar: educația viitorului începe acum, aici – cu pasiune, viziune și curaj.

Lansarea oficială a proiectului CROSSCOMP 2.0 – un nou pas spre formarea tehnică orientată spre viitor

În data de 19 iunie 2025, a avut loc la Iași lansarea oficială a proiectului CROSSCOMP 2.0 – Upgrade of the Cross-Border Regional Hub of Competences for the Automotive Industry for Green and Digital Emerging Trends, un demers strategic menit să consolideze formarea tehnică în domeniul ingineriei auto, în contextul tranziției către o industrie verde și digitală.

Evenimentul de lansare a proiectului a fost organizat de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, și a reunit reprezentanți ai ambelor instituții, ai mediului economic și ai comunității universitare.

b2621911 cd84 419d 8880 1597a3f5a141

Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică a fost reprezentată de conf. dr. ing. Dumitru Ciorbă, iar coordonatorul proiectului din partea UTM este conf. univ. dr. Nicolai Ababii.
Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova, cu un buget total de 849.991,49 euro și o durată de implementare de 24 de luni. La nivel general, proiectul este coordonat de conf. dr. ing. Nicolae Lucanu (TUIASI) și vizează:
  • dezvoltarea unei strategii educaționale comune pentru integrarea tendințelor verzi și digitale în programele de formare tehnică,
  • crearea unui program de master comun cu diplomă dublă în domeniul Electronicii Aplicate,
  • modernizarea a trei laboratoare specializate în ambele universități,
  • consolidarea relației dintre universitate și industrie în formarea viitoarei forțe de muncă.
Reprezentanții companiilor Continental și Schaeffler, prezenți la eveniment, au susținut inițiativa, evidențiind importanța alinierii curriculei universitare cu cerințele actuale ale industriei auto.

d43a445b a0ab 4272 bbbf 6ec746269ec4

În încheiere, coordonatorul proiectului, conf. dr. ing. Nicolae Lucanu, a afirmat: „CROSSCOMP 2.0 continuă o inițiativă lansată cu succes în cadrul programului anterior, ducând mai departe viziunea unui hub educațional transfrontalier centrat pe inovație, relevanță și colaborare reală cu industria.”
Evenimentul s-a încheiat cu o reuniune tehnică a echipelor de proiect, marcând începutul unei colaborări consolidate în sprijinul educației inginerești moderne, conectate la cerințele reale ale unei industrii aflate într-o continuă transformare.

Premieră în Republica Moldova: Studentă FCIM beneficiară a unicei burse de excelență oferite de Guvernul Franței

Universitatea Tehnică a Moldovei marchează o realizare fără precedent: Iuliana Stețenco, studentă în anul IV la programul „Ingineria Software” din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică,a fost selectată drept unica beneficiară din Republica Moldova a bursei de excelență pentru studii de masterat oferite de Guvernul Franței, în anul 2025.
Această bursă, oferită anual de Ambasada Franței în Republica Moldova, este una dintre cele mai prestigioase și competitive oportunități educaționale internaționale, fiind destinată studenților cu rezultate academice excepționale, care își propun să continue studiile de master în Franța.
Selecția s-a realizat în baza unui proces riguros, care a inclus analiza parcursului academic, motivației, coerenței proiectului profesional și a nivelului de limbă franceză.
img 0871
În acest context, Iuliana a obținut diploma DALF C1 eliberată de Alianța Franceză din Moldova, ceea ce i-a oferit un avantaj esențial în procesul de evaluare.
Bursa acoperă multiple cheltuieli asociate studiilor în Franța: o alocație lunară de 860 de euro timp de 10 luni, scutirea de taxe de înscriere, acoperirea asigurării sociale, sprijin pentru cazare în cămine universitare, scutiri administrative (viză, CVEC), precum și transport intern de la aeroport spre orașul de studii. Iuliana Stețenco își va continua parcursul academic începând cu toamna anului curent, în cadrul programului de master „Ergonomia Cognitivă a Tehnologiilor Digitale” la Universitatea Côte d’Azur din Franța.
„Sunt extrem de recunoscătoare pentru această oportunitate unică. Obținerea acestei burse reprezintă o recunoaștere a muncii mele din anii de studii la UTM. Sunt convinsă că experiența pe care o voi dobândi în Franța îmi va permite să acumulez cunoștințe valoroase și să contribui, la rândul meu, la dezvoltarea sectorului IT din Republica Moldova.” – a declarat Iuliana Stetenco.
Această reușită unică reflectă nu doar excelența personală a studentei, ci și standardele ridicate ale pregătirii universitare oferite de UTM, precum și deschiderea instituției către internaționalizare și mobilitate academică.
img 0873
Sub conducerea rectorului UTM, Viorel Bostan și cu susținerea prorectorei pentru finanțe și relații internaționale, Daniela Pojar, UTM promovează activ excelența academică, internaționalizarea și accesul la oportunități educaționale de elită pentru studenții săi.
Întreaga comunitate academică UTM felicită această realizare deosebită, care demonstrează că tinerii din Republica Moldova pot accesa cele mai înalte platforme educaționale internaționale, având la bază o pregătire solidă și susținere instituțională constantă.

Aplicații distribuite avansate – o abordare aplicativă și colaborativă în formarea masteranzilor

În cadrul disciplinei „Aplicații distribuite avansate”, destinată programului de master (ciclul II) a fost promovată o abordare didactică modernă, bazată pe integrarea conținutului teoretic cu tendințele actuale din industria tehnologiilor informaționale. Această combinație echilibrată le-a oferit masteranzilor o perspectivă practică și ancorată în realitățile curente ale domeniului.

Cursul a fost completat prin intervenții valoroase ale unor specialiști din sectorul IT, care au susținut sesiuni aplicative și prezentări tehnice pe teme de interes major:

    • „Abordarea declarativă și operator Kubernetes”Artur Reaboi, Chief Enterprise Architect, Agenția de Guvernare Electronică. În cadrul acestei sesiuni, studenții au explorat avantajele abordării declarative în gestionarea infrastructurii cloud-native, precum și utilizarea operatorilor în Kubernetes pentru automatizarea proceselor și asigurarea scalabilității aplicațiilor.
    • „Blockchain Fundamentals & Cardano Deep Dive”Sorin Canțer și Tudor Cotruța, Blazar Labs. Sesiunea a oferit o introducere solidă în conceptele fundamentale ale tehnologiei blockchain, cu un accent deosebit pe ecosistemul Cardano. Au fost prezentate instrumente moderne pentru dezvoltarea de aplicații descentralizate, inclusiv Mesh SDK, cu aplicații practice relevante.

    • „Practical Workshop with Mesh SDK”Hong Jing, fondator @MeshJS, Singapore. Într-un format interactiv au fost prezentate funcționalitățile Mesh SDK, dezvoltând scenarii concrete de interacțiune între agenți blockchain. Workshopul a pus accent pe scrierea codului, testare și integrarea rapidă în aplicații web descentralizate.

    • „Achieved reliable production delivery with a canary/baseline deployment strategy”Sergiu Glavatchi și Vadim Andronachi, Endava. Prezentarea a vizat bune practici pentru livrarea continuă și fiabilă a aplicațiilor, folosind strategii avansate de tip canary deployment. Au fost discutate soluții pentru minimizarea impactului asupra utilizatorilor finali și pentru detectarea timpurie a erorilor în medii de producție.

Prin aceste activități, studenții au avut ocazia să interacționeze direct cu experți din domeniu, să participe la sesiuni practice și să exploreze tehnologii actuale, precum blockchain, Kubernetes, Mesh SDK sau strategii avansate de livrare a aplicațiilor în producție.

Această inițiativă reflectă angajamentul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică de a oferi o formare relevantă și conectată la cerințele pieței muncii, pregătind viitori specialiști capabili să dezvolte și să integreze soluții tehnologice distribuite în contexte profesionale complexe.

Atelier despre securitatea cibernetică cu expertul Microsoft Mihai George Forlafu

În data de 11 iunie 2025   în cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică  s-a desfășurat atelierul „Tendințe de domeniu și evoluția pieței muncii pentru profesioniștii securității cibernetice”.

Invitat special Mihai George Forlafu, Senior Cybersecurity CSA la Microsoft, care a răspuns invitației facultății noastre de a împărtăși din experiența sa profesională și de a discuta cele mai recente tendințe în domeniu.

Prezentarea a abordat subiecte esențiale precum:

  • provocările infrastructurilor IT hibride (cloud + local),

  • reducerea suprafeței de atac și gestionarea accesului,

  • utilizarea inteligenței artificiale în apărarea cibernetică,

  • amenințarea tot mai mare a atacurilor ransomware,

  • implementarea conceptului Zero Trust.

Participanții au avut oportunitatea de a înțelege nu doar aspectele tehnice actuale, ci și modul în care aceste schimbări influențează piața muncii. S-a discutat despre competențele tot mai solicitate în securitatea cibernetică, domeniile în creștere și direcțiile de dezvoltare pentru tinerii profesioniști.

Evenimentul s-a bucurat de un real interes, aducând împreună studenți, cadre didactice și specialiști IT, într-un schimb valoros de idei și perspective.

Colaborare internațională pentru inovație în domeniul calculatoarelor și inteligenței artificiale cu Universitatea din Piraeus

În perioada 9–13 iunie 2025, două reprezentante de marcă ale Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a Universității Tehnice a Moldovei – lect. univ. dr. Daniela ISTRATI și lect. univ. dr. Elena GOGOI, coordonatoare ale programului de studii Ingineria Software – au efectuat o vizită academică la prestigioasa Universitate din Piraeus, Grecia.

Această deplasare a marcat un nou pas important în procesul de internaționalizare și modernizare a ofertei educaționale a FCIM-UTM, consolidând legăturile interinstituționale și facilitând schimbul de bune practici în domeniul tehnologiilor avansate și inteligenței artificiale.

Scopul principal al vizitei a fost identificarea unor direcții de cooperare academică și științifică în domeniul informaticii, IA și educației digitale, precum și inițierea unor proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea programului de studii Ingineria Software.

În cadrul întâlnirilor desfășurate cu dr. Christina KONTOGOULIDOU, șefa Biroului Relații Internaționale, și cu dl Alexandros TSORAKLIDIS de la Universitatea din Piraeus, au fost discutate oportunități de schimb de bune practici în predare, utilizarea metodelor digitale interactive, precum și dezvoltarea unor cadre favorabile mobilităților internaționale pentru studenți și cadre didactice.

Un subiect prioritar l-a constituit integrarea tehnologiilor IA în procesele educaționale, aspect care a inspirat multiple idei inovatoare pentru actualizarea și diversificarea conținutului programului Ingineria Software din cadrul FCIM-UTM. Un accent deosebit s-a pus pe crearea de conținut academic adaptat noilor cerințe tehnologice și pe extinderea rețelei de mobilități internaționale pentru studenți și cadre didactice. De asemenea, s-a acordat o atenție sporită armonizării programelor de studii, aspect esențial în contextul spațiului educațional european.

Această vizită a reprezentat un veritabil catalizator pentru dezvoltarea internațională a FCIM, reconfirmând direcția strategică a facultății de a se afirma drept un actor relevant și inovator în rețelele universitare europene. Prin asemenea inițiative, cadrele didactice FCIM își îmbogățesc expertiza profesională, aducând un plus de valoare procesului de formare a studenților.