Finalizarea proiectului DATASEA: Inovație și excelență în educația TIC la UTM

Pe 23 decembrie 2024, Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a găzduit evenimentul de finalizare a proiectului „Modernizarea curriculumului în Securitatea Informațională, Managementul Informației, Știința Datelor – DATASEA”. Acest proiect strategic, parte a Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, a avut drept obiectiv modernizarea programelor de studii în domeniul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor (TIC) și consolidarea capacităților de cercetare ale universității. Desfășurat în aula 3-3 AMDARIS din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, guvernamental și industrial.

Evenimentul a fost deschis de rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, care a evidențiat impactul remarcabil al proiectului asupra procesului educațional și cercetării în domeniul TIC:

„Proiectul DATASEA reprezintă un exemplu de excelență în colaborarea internațională, demonstrând că prin eforturi comune putem transforma ideile în realități tangibile. Acest proiect ne oferă o seamă de tehnologii avansate și instrumente moderne, dar și oportunități unice de a conecta studenții, cadrele didactice și partenerii din industrie într-un ecosistem vibrant de inovație. Mulțumim finanțatorilor pentru încrederea acordată și pentru sprijinul lor neprețuit, precum și echipei de proiect pentru implicarea și pasiunea cu care au dus la bun sfârșit aceste obiective ambițioase. Sunt convins că rezultatele DATASEA vor inspira alte inițiative similare, consolidând poziția UTM ca un lider regional în educația și cercetarea din domeniul TIC.”

2 9

Doamna Nadejda VELIȘCO, secretară generală a Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat UTM pentru rezultatele obținute, subliniind contribuția proiectului la dezvoltarea capitalului uman în domenii critice pentru viitorul Republicii Moldova: „Rezultatele proiectului DATASEA demonstrează că investițiile în educație și cercetare aduc beneficii concrete și sustenabile, iar UTM devine un pilon esențial în dezvoltarea competențelor digitale și a inovației tehnologice. Felicitări echipei pentru efort și determinare!”

Sergiu HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie, a apreciat efortul UTM în realizarea acestui proiect: „UTM demonstrează prin acest proiect că investițiile în educație și cercetare sunt cheia dezvoltării economice. Îmbinând inovația și excelența academică, reușiți să formați specialiști care vor contribui direct la creșterea competitivității R. Moldova pe scena internațională. Felicit întreaga echipă pentru viziune și implicare!”

4 4

Dr. Daniela POJAR, prorectoră pentru finanțe și relații internaționale a UTM, coordonatoarea proiectului, a prezentat realizările-cheie: „Am dezvoltat programe de studii relevante, am modernizat infrastructura de învățământ și cercetare, oferind studenților și profesorilor acces la tehnologii avansate și instrumente moderne, care îi ajută să-și dezvolte competențele și să fie mai bine pregătiți pentru cerințele pieței muncii. Aceste realizări creează un mediu inspirațional și deschid noi perspective pentru inovare, colaborare și excelență academică”.

Cu un buget total estimat la 298200 euro, Proiectul DATASEA a adus multiple beneficii, printre care:

  • actualizarea curriculumului pentru programele de licență și masterat, cu discipline inovative în analiza datelor și securitatea informațională;
  • dotarea laboratoarelor cu echipamente de ultimă generație;
  • crearea de platforme interactive, precum simulările în Security Operation Center (SOC) și utilizarea realității virtuale în instruirea în securitatea cibernetică;
  • dezvoltarea competențelor în domeniul securității cibernetice prin Institutul Național de Inovații în Securitatea Cibernetică „Cybercor”;
  • lansarea inițiativelor studențești, cum ar fi Student Data Science Club și Asociația Studenților din Domeniul Securității Informaționale.

r 8

Decanul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, a evidențiat avantajele pentru studenți: „Programele modernizate și echipamentele de ultimă generație ne permit să pregătim specialiști competitivi, gata să facă față provocărilor economiei digitale globale.”

Conf. univ., dr. Viorica SUDACEVSCHI, șefa departamentului Ingineria Software și Automatică, a subliniat importanța infrastructurii create: „Laboratoarele și echipamentele modernizate deschid noi perspective de cercetare și studiu, poziționând UTM ca un centru regional de excelență academică.”

Evenimentul a inclus o serie de demonstrații de inovații tehnologice:

  • interfețe de realitate mixtă pentru modelarea rețelelor de calculatoare, prezentate de inginerii Vlad GUȚU, Vladislav CORCODEL, Andrei CLIMA și Nicu DRUMEA;
  • aplicații de Realitate Augmentată (AR) și Virtuală (VR), prezentate de Adriana URSU, asistentă universitară.

Aceste realizări au fost completate de prezentări despre sustenabilitatea proiectului, cum ar fi platforma CODWER Academy Cyber Range, coordonată de lect. univ. Marius DUMITRAȘCU, și Laboratorul de Bioinformatică LifeTech, condus de Viorel MUNTEANU.

„Proiectele finalizate sunt doar începutul unui drum spre inovație și excelență academică”, a menționat în context rectorul UTM Viorel BOSTAN, reiterând importanța proiectului: „UTM continuă să fie un pol regional de progres în educația STEM”.

Proiectul DATASEA reprezintă un model de succes în integrarea cercetării științifice în educație, contribuind la dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovație. Prin colaborarea cu parteneri locali și internaționali, UTM continuă să fie un lider în educația STEM și un motor al progresului tehnologic în Republica Moldova.

În cadrul acestui eveniment, a fost semnat un document semnificativ pentru viitorul domeniului securității informaționale – Acordul de Constituire a Asociației Profesioniștilor și Studenților din Domeniul Securității Informaționale. Universitatea Tehnică a Moldovei, prin rectorul Viorel BOSTAN, și Asociația pentru Dezvoltarea Tehnologiilor Informaționale „EDUCAT”, reprezentată de administratoarea Mihaela IURAȘCU, au convenit să colaboreze pentru promovarea educației, cercetării și inovației în domeniul securității informaționale. Prin acest acord, cele două părți vor sprijini implicarea activă a studenților, profesioniștilor și mediului academic în dezvoltarea unor proiecte inovative și în formarea unor parteneriate internaționale, vizând transferul de cunoștințe între academic și industrie. Asociația va organiza evenimente educaționale și competiții pentru consolidarea abilităților profesionale în acest domeniu esențial pentru viitor. 

Citește mai mult pe www.utm.md

ANACEC onorează excelența academică și cercetarea de elită a profesorilor UTM

Cercetarea științifică este pilonul forte al Universității Tehnice a Moldovei și un exemplu elocvent al devotamentului față de cunoaștere și inovație. Înregistrăm un nou succes la acest capitol – în cadrul unei festivități organizate de Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), profesorii UTM au fost onorați cu 10 diplome de  doctor și  doctor habilitat în științe și 11 certificate de abilitare cu dreptul de a conduce doctorate.

Liliana CEPOI, directoarea Institutului de Microbiologie și Biotehnologie al UTM, a primit  Diploma de doctor habilitat în științe biologice în urma susținerii tezei „Stresul oxidativ în ficobiotehnologie – mecanisme și procedee de reglare”, o cercetare de pionierat  în biotehnologie și bionanotehnologie.

Nouă alți cercetători ai UTM au fost distinși cu titlul de doctor în științe:

  • Andrei BRAGARENCO – doctor în informatică, pentru cercetări în modelarea sistemelor electronice distribuite;
  • Daniela ISTRATI – doctor în informatică, pentru contribuții inovatoare în organizarea sistemelor de producție;
  • Andrei TÎRONdoctor în științe fizice, pentru explorări avansate în fizica materialelor cristaline;
  • Viorica CONDRUCdoctor în științe biologice, pentru sinteza amilazelor exocelulare la fungi.;
  • Ecaterina MURDIDdoctor în științe inginerești, pentru modele matematice în sistemele electroenergetice;
  • Dorin GUZGANdoctor în științe inginerești, pentru metode de sporire a emisiei termoelectronice;
  • Eduard BANARIdoctor în științe inginerești, pentru dezvoltarea biocombustibilului pentru motoare diesel;
  • Nicolae DARADUDAdoctor în științe inginerești, pentru cercetări privind biomasa energetică;
  • Maria-Liliana MARIANdoctor în științe economice, pentru managementul imobilului comercial în Moldova.

Totodată, 11 profesori ai UTM au primit certificate de abilitare cu dreptul de a conduce doctorate, subliniindu-se recunoașterea competențelor lor în fizica aplicată, ingineria electronică, tehnologii alimentare, agronomie, zootehnie și economie. Printre aceștia se numără personalități de seamă precum Marina CIOBANU, Vladimir CIOBANU, Eduard MONAICO, Vasile RACHIER, Vadim CAZAC,  Artur BUZDUGAN, Alexei BAERLE, Valerian BALAN, Mariana GODOROJA, Nicolae EREMIA, Ion ALBU – profesori-cercetători care duc mai departe tradiția excelenței academice.

Aceste realizări reprezintă o confirmare a profesionalismului și dedicării profesorilor UTM, dar și o oportunitate de implicare în proiecte de cercetare de vârf, contribuind la dezvoltarea educației și științei în Republica Moldova.

Sincere felicitări! Magna cum laude! Per aspera ad astra!

Parteneriat academic între UTM și UniWA (Grecia) prin mobilitatea Erasmus+

În perioada 18-22 noiembrie 2024, Decanul Facultății de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, conf. univ. dr. Dumitru Ciorbă, și prodecana lect. univ. Ana Țurcan, au efectuat o vizită academică la Universitatea din Vestul Atticii (UniWA), Atena, Republica Elenă, în cadrul programului de mobilitate Erasmus+. 

Vizita a inclus participarea la activități de training organizate sub forma unor ateliere și susținerea de cursuri integrate în planurile de studii ale Departamentului de Informatică și Ingineria Calculatoarelor din Facultatea de Inginerie. Aceste activități au vizat schimbul de bune practici, consolidarea cooperării internaționale și explorarea de noi oportunități de colaborare în domeniul educației și cercetării. 

Universitatea din Vestul Atticii (UniWA) este o instituție publică de învățământ superior situată în Atena, Grecia. Fondată în martie 2018, universitatea a rezultat din fuziunea Institutului Tehnologic Educațional din Atena și a Institutului Tehnologic Educațional din Pireu, consolidându-se ulterior în 2019 prin integrarea Școlii Naționale de Sănătate Publică. Cu o ofertă academică diversă și un angajament pentru cercetare, UniWA reprezintă un exemplu de succes în educația universitară elenă.  

Atelierele de instruire au abordat tema incluziunii în mediul academic, evidențiind atât provocările, cât și oportunitățile acesteia pentru comunitățile academice la nivel global. 

Evenimentul a reunit profesori din 11 țări, oferind un cadru de dialog și schimb de idei privind soluțiile și strategiile necesare pentru a promova incluziunea în mediul universitar. S-a pus un accent deosebit pe adaptarea sistemului educațional pentru a răspunde nevoilor studenților cu dizabilități, garantând accesul tuturor la o educație de calitate. 

Printre subiectele discutate s-au numărat: 

  • Medii de învățare incluzive – Adaptarea spațiilor fizice și virtuale pentru a facilita accesul și participarea tuturor studenților. 
  • Evaluare incluzivă – Dezvoltarea unor metode de evaluare care să ia în considerare diversitatea nevoilor și stilurilor de învățare ale studenților. 
  • Competență culturală și lingvistică – Promovarea diversității culturale și sprijinirea studenților internaționali prin adaptarea curriculară și sprijin lingvistic. 
  • Dificultăți de învățare – Identificarea și abordarea barierelor de învățare pentru studenții cu nevoi speciale. 
  • Probleme legate de gen – Sensibilizarea asupra inegalităților de gen și promovarea egalității în mediul academic. 
  • Discriminare bazată pe vârstă – Crearea de politici care să încurajeze integrarea studenților de toate vârstele în procesul educațional. 

În cadrul dialogurilor dintre participanți s-au evidențiat mai multe puncte cheie: 

  1. Adaptarea infrastructurii: instituțiile academice trebuie să asigure accesibilitatea spațiilor fizice (rampe, lifturi, săli adaptate) și a celor digitale (platforme online accesibile, subtitrări pentru cursuri video, etc).
  2. Utilizarea tehnologiei asistive: acestea sunt esențiale pentru facilitarea accesului la informații și resurse educaționale. 
  3. Formarea personalului academic: profesorii trebuie să fie pregătiți să recunoască și să răspundă nevoilor speciale ale studenților. 
  4. Crearea unei culturi incluzive: este esențial să se dezvolte o atitudine de respect și acceptare față de diversitate, astfel încât toți studenții să se simtă bineveniți.
  5. Sprijin emoțional și social: pe lângă ajustările fizice și tehnologice, este important să existe sprijin pentru integrarea socială a studenților dar și a cadrelor didactice cu dizabilități, prin tutorat, consiliere și activități extracurriculare, etc. 

Un moment deosebit al mobilității l-a constituit întâlnirea, cu studenții FCIM: Daniel Istrati  student la anul III de studii, programul Ingineria Software și Mihail Musteață student la anul IV de studii, programul Tehnologia Informației, care participă în prezent la mobilitatea academică, pe durata unui semestru, la UNIWA. Această interacțiune a permis discuții despre experiențele lor, provocările întâmpinate și modul în care se integrează în mediul academic internațional. Studenții au oferit perspective valoroase cu privire la importanța incluziunii și accesibilității în educație, evidențiind necesitatea adaptării programelor și resurselor pentru a susține diversitatea. 

O acțiune importantă în promovarea internaționalizării UTM a fost realizată și prin vizita Ambasadei Republicii Moldova în Republica Elenă. În cadrul întâlnirii membrii delegației universităților din Moldova au avut discuții cu ambasadorul Andrei Popov privind oportunitățile de cooperare academică internațională. S-au explorat posibilități de colaborare între universitățile din Grecia și Moldova, cu accent pe cercetare și domeniul IT, precum și extinderea parteneriatelor existente. Totodată, a fost subliniată importanța programelor de dublă diplomă, cum este cel dezvoltat de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) împreună cu Universitatea din Vestul Atticii (UNIWA), ca exemplu de bune practici în promovarea excelenței academice și mobilității studențești. 

În cadrul mobilității, cadrele didactice ale Universității Tehnice a Moldovei (UTM) au susținut prelegeri pentru studenții din anul I și anul IV. Aceste sesiuni au reprezentat o oportunitate valoroasă de a împărtăși cunoștințe academice, dar și de a explora perspectivele și ideile tinerilor dintr-un mediu academic multicultural. Studenții UNIWA s-au remarcat prin implicare activă și interes, participând cu entuziasm la dezbaterile și activitățile propuse. 

Se exprimă aprecierea deosebită și recunoștința față de prof. Panos Yannakopoulos, coordonatorul programului de master în Securitate Cibernetică la UNIWA, care a facilitat și susținut această colaborare academică. Prof. Yannakopoulos, responsabil pentru cursul „Cybersecurity Protocols and Standards” și fondator al programului de dublă diplomă în domeniul securității cibernetice, a demonstrat un angajament remarcabil pentru dezvoltarea relațiilor internaționale și promovarea excelenței academice. 

Această vizită academică a consolidat relațiile dintre Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea din Vestul Atticii, deschizând noi oportunități de colaborare în educație și cercetare, evidențiind totodată importanța parteneriatelor internaționale. Colaborările și schimburile de bune practici contribuie esențial la dezvoltarea unor strategii care să asigure accesibilitatea și calitatea educației pentru toți, promovând un mediu academic divers, incluziv și orientat spre excelență. Mobilitatea Erasmus+ a reafirmat astfel rolul crucial al cooperării europene în îmbunătățirea experienței educaționale și în consolidarea relațiilor dintre instituțiile de învățământ superior. 

Inovație și colaborare fără frontiere: UTM și USV, parteneriat pentru viitor

În perioada 4-8 noiembrie 2024, o delegație a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) a participat la o vizită de studiu la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială. Scopul vizitei a fost analiza infrastructurii și metodologiilor aplicate în cadrul universității gazdă.

În cadrul vizitei de studiu delegația UTM a avut oportunitatea de a interacționa cu profesorul Radu Daniel Vatavu, o autoritate recunoscută în domeniul interacțiunii om-calculator (HCI), realității augmentate și mixte (AR/MR), precum și al calculului accesibil. Profesorul coordonator al Laboratorului de Informații și Vizualizare a Mașinilor (MintViz) în cadrul Centrului de Cercetare MANSiD, a prezentat inițiative de cercetare care explorează tehnologii de frontieră.

Vizita a inclus demonstrații ale tehnologiilor gestuale dezvoltate de profesorul Vatavu, cu aplicabilitate în interacțiunea eficientă cu sisteme diverse, de la ecrane mari până la dispozitive mobile. Aceste tehnologii vizează inclusiv nevoile utilizatorilor cu dizabilități vizuale sau motorii, abordând calculul accesibil prin design inovativ.

Profesor Vatavu a împărtășit bune practici privind integrarea cercetării interdisciplinare, dezvoltarea tehnologiilor accesibile și colaborarea cu mediul industrial. În plus, a fost subliniată importanța parteneriatelor internaționale și a deschiderii către schimburi academice între UTM și USV.

Pe parcursul vizitei, au avut loc și discuții productive cu reprezentanții administrației Facultății Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: prodecana prof. univ.,dr., Cristina-Elena Turcu,  prodecana prof., univ., dr. Bianca-Renata Satco, directorul departamentului Calculatoare prof.univ., dr. Ovidiu-Andrei Schipor incluzând detalii despre organizarea orarului activităților didactice și flexibilitatea acestuia pentru a răspunde nevoilor academice și de cercetare ale studenților.  Au fost prezentate măsuri menite să asigure echilibrul între activitățile academice și cele de cercetare, permițând studenților să își concentreze atenția pe proiecte practice și colaborări interdisciplinare.

Un moment special l-a reprezentat dialogul cu doctorandul Victor Gordeev, care a împărtășit parcursul său academic și experiențele din programul doctoral, discuțiile au abordat motivațiile sale, tematica de cercetare, precum și procedurile pentru accesarea finanțării și gestionarea proiectelor de cercetare.

Vizita a subliniat importanța colaborării interdisciplinare și a parteneriatelor cu industria pentru aplicarea practică a cercetărilor. De asemenea, au fost discutate modele de organizare a activităților didactice pentru o mai bună integrare între cercetare și educație.

 

 

 

Ziua ușilor deschise la Alvys: o experiență captivantă pentru studenții UTM

Pe 7 noiembrie 2024, compania Alvys a deschis porțile pentru 30 de studenți de la programul de studii Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM). Evenimentul „Ziua ușilor deschise” a oferit tinerilor ocazia să descopere îndeaproape culisele unui mediu de lucru profesionist, printr-o serie de activități menite să inspire și să dezvolte conexiuni între mediul academic și cel de afaceri.

Coordonat de Russu Svetlana, din partea Alvys, și de Andrievschi-Bagrin Veronica, șefa programului TI, alături de Cojocaru Svetlana, șefa adjunctă a Departamentului Ingineria Software și Automatică (DISA), evenimentul a creat o punte între cunoștințele teoretice ale studenților și aplicabilitatea lor practică.

Studenții au explorat procesele interne ale companiei, au interacționat cu profesioniștii din domeniu și au înțeles mai bine provocările și oportunitățile din industria IT.

Un punct culminant al zilei a fost prezentarea realizată de un grup de studenți din anul III, care au efectuat practica tehnologică în cadrul Alvys, în septembrie 2024. Cei șapte tineri au împărtășit colegilor lor detalii despre proiectele la care au lucrat, abilitățile dobândite și modul în care au aplicat cunoștințele teoretice în contexte reale. Această prezentare a fost o sursă de inspirație pentru participanți, oferindu-le o imagine clară asupra oportunităților care îi așteaptă.

Pentru a transforma evenimentul într-o experiență memorabilă, Alvys a întâmpinat studenții cu pizza și gustări, creând o atmosferă prietenoasă și relaxantă. Această atenție la detalii a fost foarte apreciată de participanți, care s-au simțit bineveniți și motivați.

Colaborarea continuă dintre UTM și Alvys

Ziua ușilor deschise la Alvys reprezintă un nou exemplu de colaborare reușită între mediul academic și industria IT. Prin astfel de inițiative, studenții au acces direct la experiențe valoroase, ce le completează formarea profesională și îi motivează să aspire la o carieră în domeniul tehnologic.

Universitatea Tehnică a Moldovei mulțumește companiei Alvys pentru deschidere, implicare și sprijinirea formării viitorilor specialiști în tehnologia informației.

Prelegere de introducere n specialitatea Inginerie Biomedicală

Devine deja o tradiţie de a organiza prelegeri de Introducere în specialitate pentru studenţii anului I la Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală.

O astefel de prelegere a avut loc pe 5 noiembrie a.c. pentru studenţii grupei IBM-242, avîndul pe Dl Palii Valeriu ca „profesor” de data aceasta, de fapt fiind Şeful Departamentului de Inginerie Biomedicală din cadrul Spitalului clinic municipal „Sfînta treime”, mun.Chişinău. În acest spital î-şi fac practica studenţii din anul III şi IV a acestei specialităţi.

Dl Palii Valeriu este absolvent promoţia 2009 – prima promoţie de specialişti, obţinînd specialitatea Inginer al sistemelor biomedicale.

Primele cunoştinţe privitor la organizarea unui departament şi de management le-a obţinut în cadrul unui stagiu de trei luni în Japonia, în cadrul proiectului JICA (Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională).

Studenţii au obţinut cunoştinţe despre funcţiile inginerului biomedical, fiind accentuate aptitudinele de comunicare cu personalul, ca un factor însemnat în activitatea eficientă.

Dlui a informat studenţii despre paşii întreprinşi din momentul angajării în acest spital, în care nu funcţiona un Departament de Inginerie biomedică şi, care la momentul actual, are în subordine 10 ingineri biomedicali, specialişti, inclusiv absolvenţi ai Departamentului Microelectronică şi Inginerie Biomedicală. Rolul inginerului medical în  spital este recunoscut la justa valoare ca important în activitatea eficientă a cadelor medicale (cca 700 pers.). Inginerii deservesc circa 10 000 de dispozitive medicale din dotarea spitalului, asigurîndu-le funcţionarea conform cerinţelor de funcţionare tutulară.

Lansarea Centrului Educațional și Inovativ „Informatică și Modelare Matematică” Grigore Moisil (CEIM)

Un laborator educațional inovativ care va purta numele celebrului matematician Grigore Moisil, părintele informaticii românești, a fost inaugurat, astăzi, la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică în prezența rectorului UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, Secretarului de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) Adrian Dupu, coordonatoarei proiectului, Daniela Istrati și a numeroși profesori și studenți.   Realizarea proiectului Centrul Educațional și Inovativ „Informatică și Modelare Matematică”  Grigore Moisil (CEIM) a fost posibilă datorită finanțării oferite de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

La evenimentul de inaugurare, coordonatoarea proiectului, Daniela Istrati, a prezentat dotarea și inovațiile prezente, care includ display wall LCD, ecran tactil interactiv, sistem de conferințe de înaltă calitate, echipamente video și alte achiziții care contribuie la digitalizarea completă a activităților universitare. Bugetul total al proiectului a fost de 33.300 euro, din care 30.000 euro reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.), iar 3 000 euro din parte UTM. Această inițiativă este destinată să ofere studenților o platformă de învățare practică în domeniul informaticii, aducându-i mai aproape de viziunea și valorile promovate de Grigore Moisil.

sdi 0804 lr

Este o onoare și o bucurie să mă aflu, astăzi, la inaugurarea Centrului Educațional și Inovativ „Informatică și Modelare Matematică” Grigore Moisil, un proiect deosebit de important pentru Universitatea Tehnică a Moldovei și pentru viitorul educației tehnice în țara noastră.

Numele pe care acest centru îl poartă, al marelui matematician Grigore Moisil, nu a fost ales întâmplător. Moisil nu doar că a fost unul dintre pionierii informaticii, dar a și lăsat o moștenire de necontestat prin contribuțiile sale în matematică. La fel cum Moisil a revoluționat înțelegerea noastră despre logica matematică și informatică, acest centru va revoluționa modul în care tinerii noștri studiază și își aplică cunoștințele în aceste domenii. Suntem profund recunoscători Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, pentru sprijinul generos și pentru încrederea acordată în realizarea tuturor proiectelor implementate la UTM, a menționat rectorul UTM, Viorel Bostan.

Spațiul renovat și redecorat include și o expoziție dedicată lui Grigore Moisil, care conține și cărți valoroase din colecțiile personale ale profesorului român Gheorghe Păun, membru titular al Academiei Române, dar și ale profesorului Alexe Leahu de la UTM.

sdi 0781 lr

Secretarul de Stat DRRM, Adrian Dupu a menționat că: Este o mândrie pentru noi că Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, a putut să sprijine acest proiect, care reprezintă mai mult decât o sumă de bani; este un angajament pentru viitorul tinerilor din Republica Moldova, o promisiune că România este alături de voi în drumul spre excelență și performanță. Vă asigurăm că vom continua să susținem inițiativele care încurajează inovația, dezvoltarea și cooperarea academică. Credem cu tărie că o educație solidă, bazată pe tehnologii moderne și pe valori comune, este fundația progresului și a prosperității.

În cadrul CEIM au avut loc deja un șir de evenimente pentru comunitate, precum:

  • Maratonul de Programare „Inteligența Artificială – Proiectul CEIM Grigore Moisil”, desfășurat în perioada 25-29 octombrie 2024, la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică,  reunind 40 de studenți pasionați de tehnologie unde au dezvoltat soluții inovatoare în domeniul inteligenței artificiale, într-o atmosferă colaborativă și prietenoasă.
  • Atelierele de Lucru „Știința Datelor” desfășurate în cadrul conferinței ECCO, în data de 18 octombrie. Atelierele au atras 40 de elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi de la UTM, explorând concepte avansate de vizualizare și explorare a datelor.
  • Vizite Educaționale în Școli. Elevii claselor a VII-a de la IPLT „Mihail Kogălniceanu” și ai claselor VIII-IX de la Gimnaziul „Caragiale” din Chișinău au participat la sesiuni interactive de informatică, realizând proiecte proprii și descoperind importanța științelor exacte.

Coordonatoarea proiectului, dr. Daniela Istrati a susținut faptul că acest proiect a fost o adevărată provocare pentru întreaga echipă care a contribuit la realizarea Centrului Educațional și Inovativ „Informatică și Modelare Matematică” Grigore Moisil.

sdi 0849 lr

În calitate de coordonator al acestui proiect, doresc să transmit mulțumiri  tuturor celor care au făcut posibil acest moment. În primul rând, aș vrea să mulțumesc Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și Guvernului României pentru sprijinul financiar oferit și pentru încrederea în acest proiect ambițios. Fără această susținere, un laborator de o asemenea calitate și complexitate nu ar fi fost posibil. De asemenea, mulțumiri deosebite conducerii Universității Tehnice a Moldovei, în special domnului rector Viorel Bostan, pentru viziune, pentru susținerea continuă și pentru deschiderea față de inovare și performanță, a concluzionat dna Istrati.

Menționăm că, Grigore Moisil a fost un matematician cu renume mondial, care a contribuit la formarea primelor generații de informaticieni din România, fiind cel care a dispus introducerea informaticii în licee și la facultăți. Moisil a fost un reputat profesor, care a predat matematica cu umor, fiind supranumit autor de bancuri și glume despre știință. Întrebat la un moment dat dacă e bine ca un profesor să facă glume la cursuri, Moisil ar fi răspuns că “Știința nu e tristă, decât pentru unii”.

Citește mai mult pe www.utm.md

Felicitări dnei Elena GOGOI cu prilejul susținerii cu succes a tezei de doctorat și contribuția de excepție în domeniul mentoratului universitar!

Universitatea Tehnică a Moldovei, prin Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, este mândră de rezultatele deosebite ale doctorandei Elena GOGOI și îi adresează sincere felicitări cu prilejul susținerii cu succes, în data de 28 octombrie 2024, a tezei de doctorat intitulate „Repere psihopedagogice ale mentoratului în învățământul superior”.

Sub coordonarea distinsei sale conducătoare științifice, dna Otilia DANDARA, doctor habilitat în științe pedagogice, profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova, dna Elena GOGOI a abordat o temă de mare actualitate în educația universitară: problematica mentoratului în contextul învățământului superior. Cercetarea sa răspunde unor lacune majore în existente în înțelegerea mentoratului, atât pe plan teoretic, cât și practic, configurând o direcție valoroasă pentru dezvoltarea profesională a studenților.

Prin această lucrare inovatoare în domeniul Pedagogiei universitare, dna Gogoi aduce o contribuție remarcabilă la dezvoltarea unor repere conceptuale și metodologice ale mentoratului universitar, stabilind bazele unui model pedagogic de mentorat în învățământul superior, orientat pe interacțiunea dintre profesor și student. Autoarea redefinește mentoratul nu doar ca metodă didactică, ci ca o misiune de dezvoltare a competențelor și comportamentelor necesare în mediul academic. Modelul pedagogic propus adaugă o dimensiune comportamentală esențială pentru o relaționare eficientă cu studenții, într-un context profesional adaptat paradigmei învățării prin rezolvarea de probleme (PBL).

De asemenea, cercetarea pune bazele unui program de formare continuă pentru mentorii universitari, menit să transforme profesorii în mentori autentici, facilitând relații de colaborare și sprijin profesional cu studenții. Implementarea și validarea experimentală a acestui model pedagogic la Universitatea Tehnică a Moldovei au evidențiat contribuția sa practică în sprijinul unei educații moderne, orientate către nevoile pieței muncii.

Rezultatele remarcabile obținute și diseminate în cadrul mai multor conferințe naționale și internaționale reprezintă un progres semnificativ pentru sistemul de învățământ din Republica Moldova. În acest sens, ne exprimăm respectul și recunoștința pentru aportul științific valoros al dnei Elena GOGOI și al dnei profesor universitar Otilia DANDARA, care au contribuit la crearea unui program de formare continuă a mentorilor universitari, susținând astfel tranziția cadrelor didactice de la rolul de predare la cel de mentori dedicați în relația cu studenții.

Felicitări pentru această realizare impresionantă! Suntem onorați să vă avem alături și vă dorim mult succes în continuarea proiectelor științifice, care contribuie la promovarea excelenței academice și la formarea unei comunități academice dinamică și inovatoare!

FCIM-UTM & Orange Systems: stagiile de practică – o rampă de lansare pentru viitorii inovatori în IT

Într-o lume dinamică, în care tehnologia evoluează necontenit, stagiile de practică în marile companii din domeniu devin nu doar o oportunitate, ci o adevărată rampă de lansare pentru viitorii specialiști. Este și cazul celor șapte studenți ai Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei, care, în perioada 2-27 septembrie 2024, au avut ocazia să desfășoare un stagiu de practică tehnologică la Orange Systems SA.

Sub îndrumarea mentorilor Gicu ADAȘANU și Andrei MOTREAC, studenții din anul III ai programului „Tehnologia Informației” – Dinu GROZA, Artiom GOLBAN, Mihai RUSU, Mihai LUNGU, Dorian LEVIȚCHI, Dorin FRIJA ȘI Gheorghe MOGA au reușit să transforme ideile lor inovatoare într-un proiect de succes: platforma „Easy to Eat”.

Această platformă de rezervare și precomandă răspunde provocărilor actuale din industria restaurantelor, facilitând procesul de comandă pentru utilizatori și oferind soluții eficiente pentru gestionarea fluxurilor din restaurante. Proiectul a fost dezvoltat cu o gamă largă de tehnologii de ultimă generație, printre care SpringBoot, Docker, PostgresSQL, Liquibase, Swagger pentru back-end și React Framework, Typescript, RTK Query, ANTD Library, UUID Library pentru front-end. Mai mult. Principiile Solid au fost integrate în mod eficient, aducând un plus de scalabilitate platformei.

Finalizarea acestui proiect a fost celebrată printr-o prezentare la sediul Orange Systems SA pe data de 1 octombrie 2024. Alături de echipa noastră, au participat și alte trei echipe de studenți, care au impresionat audiența cu proiectele elaborate pe parcursul stagiului. Echipele au fost evaluate de către un juriu constituit din reprezentanți ai companiei, iar la eveniment au participat, pe lângă studenți și mentori, și Nadejda VACARI, coordonatorul de evenimente al Orange Systems SA, și Sergiu PLĂCINTĂ, directorul companiei.

Colaborarea dintre Orange Systems SA și UTM, prin FCIM, sub supravegherea profesorilor Veronica ANDRIEVSCHI-BAGRIN și Svetlana COJOCARU, a demonstrat încă o dată angajamentul pentru formarea tinerilor profesioniști din domeniul IT. Acest stagiu de practică le-a oferit studenților o experiență practică valoroasă, având și un impact direct asupra dezvoltării lor profesionale, pregătindu-i să facă față provocărilor viitoarei cariere.

Stagiile de practică în cadrul unor companii de renume, cum este Orange Systems SA, reprezintă pentru studenți o oportunitate excepțională de a-și pune în aplicare cunoștințele, de a învăța de la profesioniști de top și de a-și dezvolta competențele într-un mediu real de lucru. Aceste experiențe îi ajută să devină buni specialiști, dar și lideri inovatori ai Viitorului.

Stagiu de practică la Axon Soft: studenții FCIM dezvoltă o aplicație inovatoare pentru managementul concediilor

În perioada 2 – 29 septembrie 2024, zece studenți ai Universității Tehnice a Moldovei au avut ocazia să participe la un stagiu de practică organizat de compania Axon Soft SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, România. Această experiență valoroasă a demonstrat angajamentul ferm al UTM față de pregătirea practică a studenților, evidențiind importanța colaborării cu mediul de afaceri pentru dezvoltarea abilităților profesionale.

Deși stagiul s-a desfășurat online, studenții au transformat provocările întâlnite într-o oportunitate de a lucra din confortul propriilor locuințe, dezvoltând o aplicație inovatoare pentru managementul cererilor de concediu. Sub îndrumarea mentorilor de la „Axon Soft”, studenții Cristian BABARĂ, Mihail CARACUIANU, Petru ALTUHOV, Damian DAN, Andrea ROBU, Constantin LUNGU, Artiom BUHAI, Adelina PRICINOC, Alexandra-Valeria COVACI, Andrei JEMAN, au creat o aplicație care permite angajaților să-și gestioneze cererile de concediu într-un mod simplu și eficient, facilitând deciziile rapide ale managerilor.

Aplicația dezvoltată include funcționalități esențiale, precum urmărirea zilelor de concediu disponibile, integrarea cu calendarul legal pentru excluderea zilelor nelucrătoare și notificări automate privind actualizările cererilor de concediu. Tehnologiile moderne, cum ar fi Java pentru back-end și Angular pentru front-end, au permis realizarea unei aplicații robuste și intuitive, pregătind studenții pentru provocările viitoare ale pieței muncii.

Sprijinul constant al mentorilor de la Axon Soft și coordonarea atentă din partea profesorilor FCIM-UTM – asist. univ. Svetlana COJOCARU, șefă-adjunctă a Departamentului Ingineria Software și Automatică, și asist. univ. Veronica ANDRIEVSCHI-BAGRIN, șefă program „Tehnologia Informației”, au creat un mediu propice învățării și inovației. Atmosfera de lucru prietenoasă și colaborativă a stimulat creativitatea studenților și a permis soluționarea rapidă a oricăror întrebări sau dificultăți.

Această experiență de practică a contribuit semnificativ la dezvoltarea competențelor tehnice ale studenților și le-a oferit ocazia să participe activ la crearea unui produs real, având un impact semnificativ asupra managementului resurselor umane. Angajamentul UTM de a integra practică în educația academică subliniază importanța pregătirii studenților pentru viitor și necesitatea colaborării cu partenerii din industrie.

Astfel, experiența colaborării cu Axon Soft este o dovadă  concludentă a modului în care UTM pregătește studenții să facă față provocărilor din domeniul tehnologiilor informației, având un impact direct asupra dezvoltării lor profesionale. Această abordare proactivă va constitui un suport solid pentru ei și în viitor, contribuind la consolidarea cunoștințelor și abilităților necesare pentru o carieră de succes.