50 de ani dedicați cercetării și educației
Absolvenți ai promoției 1975, ei și-au început cariera la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe a Moldovei. Devenind în timp ingineri-cercetători recunoscuți în domeniul materialelor semiconductoare și al dispozitivelor pe baza lor, fidelitatea față de Alma Mater i-a readus mereu printre studenți – prin cursuri, îndrumarea tinerilor cercetători, elaborarea de manuale și susținerea spiritului academic.
Au reușit să creeze punți între cercetare și educație, dar și între Republica Moldova și mari centre universitare și științifice ale lumii – din Germania, Franța, Marea Britanie, SUA, Suedia, România, Ucraina, Olanda, Italia, Ungaria, Republica Cehă, Polonia, Maroc, Brazilia, China și Japonia. Proiectele, conferințele și colaborările internaționale la care au contribuit au deschis perspective pentru generații întregi de studenți și cercetători.
Distinși cu Premiul de Stat în domeniul științei, ambii s-au remarcat și prin viziune managerială deosebită:
- Anatolii SIDORENKO, Om Emerit al Republicii Moldova, a condus timp de 12 ani Institutul de Inginerie Electronică și Nanotehnologie „D. Ghițu”.
- Artur BUZDUGAN a coordonat instituții de prestigiu naționale, printre care Centrul de Metrologie și Automatizare a Cercetărilor Științifice și Agenția Națională de Reglementare în domeniul Nuclear și Radiologic. De aproape un deceniu conduce Centrul Național de Suport al securității nucleare al UTM, iar recent și-a asumat misiunea de a dezvolta Centrul Național de Inginerie Biomedicală.
Cu ocazia jubileului unui semicentenar de excelență în cercetare, educație și management academic, comunitatea UTM le adresează profesorilor Anatolii SIDORENKO și Artur BUZDUGAN alese urări de sănătate, energie și inspirație continuă!
50 de ani de excelență nu înseamnă doar timp, ci o moștenire academică care va lumina drumul generațiilor ce vin. Fie ca anii ce urmează să fie la fel de luminoși și roditori, iar exemplul lor de dăruire să continue să inspire generațiile de ingineri și cercetători care le calcă pe urme.
Mulțumim pentru pasiunea și devotamentul față de Alma Mater – Universitatea Tehnică a Moldovei: o poveste de succes care continuă să fie scrisă alături de studenți și colegi!


