Conexiuni internaționale: UTM a reunit reprezentanți ai 10 școli doctorale europene în cadrul proiectului SENNET HORIZON
Universitatea Tehnică a Moldovei și-a demonstrat din nou excelența academică și științifică, găzduind cu succes cea de-a IV-a reuniune la nivel de rețea a școlilor doctorale europene din cadrul proiectului UE SENNET HORIZON, în perioada 13-18 octombrie 2024. Acest eveniment marcant, care a reunit cercetători din universități de top din întreaga Europă, a pus în valoare progresele remarcabile realizate în cadrul acestui proiect de pionierat, dedicat dezvoltării unei infrastructuri avansate de senzori poroși.
Organizat de prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN și echipa sa de la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, inclusiv Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală, evenimentul a adus în prim-plan cercetările de avangardă desfășurate în cadrul SENNET. Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană, are ca scop crearea unor materiale avansate, precum cadrele metal-organice (MOF) și zeoliții, pentru îmbunătățirea senzorilor de gaze – o tehnologie inovatoare pentru detectarea compușilor organici volatili (COV).

Această colaborare europeană include 12 cercetători doctoranzi – Aleksandra Hernik, Ajay PADUNNAPPATTU, Aparajita GHOSH, Barnika CHAKRABORTY, Rajat NAGPAL, Fatim EZZAHRA, Masaya SUGIHARA, Iago MAYE, Laura RAMIO, Kavosh KARAMI, Divya RAJAGOPAL, Sabrina GRIGOLETTO, coordonați de experți internaționali de renume, cum ar fi prof. Rob AMELOOT (KU Leuven), prof. Guillaume MAURIN (Université de Montpellier), prof. Norbert STOCK (Kiel University), dar și prof. Oleg LUPAN de la UTM. Acești tineri cercetători, prin intermediul unor programe doctorale comune cu anumite universități europene, își aprofundează cunoștințele într-un spectru interdisciplinar, de la chimie și nanotehnologii până la inginerie.
Pe parcursul celor șase zile, participanții au beneficiat de prelegeri pe teme de actualitate în diverse domenii, sesiuni de formare la Centrul Național de Studiu și Testare a Materialelor (CNSTM) din cadrul UTM, dar și de demonstrații practice la FAB Lab Chișinău, unde au experimentat imprimarea 3D, scanarea 3D și modelarea prin sculptură. Programul a inclus și vizite la companii de renume, precum Steinel Electronic și ADD Group, oferind doctoranzilor o privire de ansamblu asupra progreselor tehnologice recente în domeniul senzorilor.
Vom sublinia că proiectul colaborează cu mai mulți parteneri asociați – lideri din mediul academic și din industrie: Airsense Analytics (Germany), Analog Devices (Ireland), Hiden Isochema (UK), ProfMOF (Norway), Software for Chemistry and Materials, SCM (Netherlands), Voxdale și VITO (Belgium), dar și STARNAV, UNICAEN, Université de Montpellier (France).
Această reuniune a constituit un bun prilej de schimb intelectual, dar și o experiență culturală de neuitat. Participanții au explorat farmecul orașului Chișinău și au vizitat locuri emblematice precum Orheiul Vechi și Muzeul Național, construind astfel conexiuni nu doar academice, ci și emoționale cu Moldova.
Succesul acestui eveniment subliniază eforturile continue ale UTM de a contribui activ la frontierele cercetării științifice, consolidându-și poziția de partener de încredere în rețelele internaționale de cercetare și educație. Participarea activă a doctoranzilor și colaborările internaționale reflectă viziunea UTM de a forma noi generații de specialiști capabili să răspundă provocărilor viitorului. Felicităm cu această ocazie toți participanții și organizatorii pentru reușita remarcabilă și le urăm succes în continuarea cercetărilor lor inovative!
Referințe online:
https://sennet-project.eu/consortium/beneficiaries/
https://sennet-project.eu/our-team/
https://cordis.europa.eu/project/id/101072845/de
https://fcim.utm.md/departamentele-fcim/departamentul-mib/








