Program de internship lansat de Clubul Ingineresc Micro Lab

Clubul Ingineresc Micro Lab de la Universitatea Tehnică a Moldovei lansează un program de internship, destinat studenților și studentelor pasionate de Tehnologii Inovative. Potrivit organizatorilor, proiectul te ajută să te inițiezi în domenii precum, Robotica, Mecatronica, Web Development sau Embedded Systems.

De-a lungul a trei luni, tinerii și tinerele vor fi ghidați de mentori cu experiență în domeniul ingineresc. Urmează să fie organizate lecții și laboratoare în cadrul cărora o să lucrați în echipe asupra unui proiect inovativ.

Programul oferă oportunități de dezvoltare a abilităților tehnice și experiență de muncă pentru elaborarea unui proiect real.

La final, participanții vor avea posibilitatea de a se angaja în calitate de specialiști la una din companiile partenere.

 

Programul de Internship este realizat cu suportul financiar al Programului Tehnologiile Viitorului susținut de USAID Moldova, UTM – Universitatea Tehnica a Moldovei, și FabLab Chisinau

Pentru mai multe detalii accesați:  Pagina de Facebook    Pagina de Instagram