Colaborare de succes cu ALVYS: o experiență valoroasă pentru studenții FCIM-UTM
Studenții programului „Tehnologia Informației” din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei au avut ocazia să transforme teoria în practică, participând la un stagiu de pregătire la compania ALVYS. Cunoscută pentru inovațiile sale în digitalizarea logisticii de transport, ALVYS a oferit tinerelor talente un mediu propice pentru a se dezvolta profesional și pentru a înțelege din interior cum funcționează industria IT.
Proiectul de practică a implicat 10 studenți ambițioși, care au avut misiunea de a dezvolta o platformă inovatoare pentru schimbul de experiență între utilizatori, folosind cele mai moderne tehnologii. Acest program le-a oferit posibilitatea de a aplica cunoștințele teoretice acumulate în cadrul cursurilor și de a învăța din provocările reale ale industriei. În cadrul stagiului, tinerii au avut șansa să lucreze într-un mediu autentic de afaceri, unde cerințele sunt dinamice, iar problemele apar spontan, necesitând soluții rapide și eficiente.
Una dintre cheile de succes ale acestei experiențe a fost mentoratul de calitate. Sprijinul oferit de mentorii ALVYS, Mihai TOPALĂ și Ion TÎRSÎNA, a fost esențial pentru studenți. Fiecare întâlnire și sesiune de mentorat le-a adus acestora un plus de cunoștințe și i-a ajutat să-și dezvolte abilitățile tehnice și competențele de comunicare și lucru în echipă. Aceștia au avut parte de îndrumare continuă, învățând să abordeze provocările nu doar din perspectivă tehnologică, ci și din punct de vedere al gestionării proiectelor și relațiilor cu clienții.
Succesul acestui stagiu de practică nu ar fi fost posibil fără implicarea activă a cadrelor didactice. Veronica ANDRIEVSCHI-BAGRIN, șefa programului de studii „Tehnologia Informației” și Svetlana COJOCARU, șefă-adjunctă a Departamentului ISA, au fost implicate în organizarea stagiului și au contribuit la asigurarea unei experiențe de calitate pentru studenți. Cu suportul lor, colaborarea cu ALVYS reprezintă o dovadă clară a sinergiei dintre mediul academic și industrie, demonstrând că programele de practică pregătesc tinerii pentru o carieră de succes în IT. Stagiul a pus bazele unor abilități tehnice solide, oferindu-le studenților oportunități de a se conecta cu potențiali parteneri și investitori, punând în valoare competențele și inovațiile lor.
Studenții care au participat la acest program sunt adevărați ambasadori ai UTM: Vadim GĂICEAN, Dumitru LEAHU, Victor AFTENI, Constantin BODRUG, Patricia GORGAN, Elena CHIZIL, Victor CALANCEA, Adriana BATRĂNAC, Iuliana POCROPIVNÎI și Ion TRIHUC. Prin implicarea lor și prin eforturile depuse, acești tineri promițători au demonstrat că sunt pregătiți să-și construiască o carieră de succes, contribuind activ la dezvoltarea tehnologiei și la crearea de soluții inovatoare.
Prin intermediul colaborărilor precum cea cu ALVYS, Universitatea Tehnică a Moldovei și, implicit, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică își consolidează statutul de lideri în formarea specialiștilor IT, oferind studenților o educație de calitate și experiențe valoroase care le pregătesc Viitorul.


