UTM și Orange au semnat un parteneriat de durată

Pe 11 octombrie, în spațioasa Sala de Expoziții din cadrul Facultății Urbanism și Arhitectură, Universitatea Tehnică a Moldovei și celebra companie de telefonie mobilă Orange au semnat un parteneriat de durată.

Orange Moldova devine, astfel, partener strategic pentru Universitatea Tehnică a Moldovei, context în care rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, a punctat că Universitatea Tehnică a Moldovei este foarte onorată să-și înscrie în palmares acest parteneriat cu prestigioasa companie Orange, acesta fiind un suport esenţial pentru dezvoltarea atât a procesului ştiinţifico-didactic, dar şi pentru facilitarea şi modernizarea procesului de studii, iar strategia de Responsabilitate Social-Corporativă a companiei Orange constituie o investiţie vizibilă în domeniul educaţiei.

Evenimentul a fost marcat de prezenţa directorului general Orange Moldova – Julien DUCARROZ, care de asemenea a subliniat importanța acestui parteneriat.

În semn de înaltă apreciere a meritelor sale în promovarea şi susținerea învățământului superior ingineresc din R. Moldova, domniei sale i s-a conferit distincția supremă a UTM – „Insigna de Onoare”.

Onorat de prestigioasa distincție a Universității Tehnice a Moldovei,  Julien DUCARROZ a subliniat rolul esențial al UTM în asigurarea cu specialiști calificați a mediului de afaceri: „40 la sută din angajații companiei „Orange” sunt absolvenți ai UTM! Este tocmai acea punte de legătură logică și foarte necesară între o universitate și o companie orientate spre același domeniu/profil de activitate. Împreună, vom implementa în continuare proiecte ambițioase de dezvoltare a educației digitale și a competențelor tinerilor specialiști. Avem planuri îndrăznețe și suntem pregătiți să le realizăm.”

Citește mai mult pe utm.md