Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică a avut parte de o săptămână intensă, plină de activități academice, schimb de experiență și colaborări internaționale, desfășurate în cadrul programului Erasmus+.
În această perioadă, FCIM a avut onoarea de a găzdui șapte profesori și cercetători din Grecia, Bulgaria și Turcia, România care au participat la activități de predare și schimb de experienţă alături de cadrele didactice și studenții facultăţii:
- Prof. Nikitas N. Karanikolas – University of West Attica, Grecia
- Prof. Ioannis Triantafyllou – University of West Attica, Grecia
- Assoc. Prof. Ivelina Balabanova – Technical University of Gabrovo, Bulgaria
- Assoc. Prof. Georgi Georgiev – Technical University of Gabrovo, Bulgaria
- Mustafa Can Turan – Kadir Has University, Turcia
- Assoc. Prof. Dorin-Mircea Popovici – Ovidius Univerity of Constanta, Virtual and Augmented Reality Research Lab – CeRVA, România
- Assoc. Prof. Norina Popovici – Ovidius Univerity of Constanta, România
Agenda vizitei a inclus prezentări academice, lecții dedicate inteligenței artificiale, tehnologiilor de realitate mixtă și procesării limbajului natural, întâlniri cu conducerea facultății, activități orientate spre internaționalizare și dezvoltarea cooperării academice.
Un interes deosebit din partea studenților l-a generat prezentarea susținută de Dorin-Mircea Popovici cu tema „Using Mixed Reality Technology in Support of Cultural Heritage Digitization”, dedicată utilizării tehnologiilor de realitate mixtă pentru digitalizarea patrimoniului cultural. Studenții au apreciat oportunitatea de a descoperi aplicații moderne ale tehnologiilor immersive și impactul acestora în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural.
Această săptămână a reprezentat nu doar un schimb de cunoștințe și experiențe, ci și o oportunitate importantă pentru consolidarea relațiilor academice internaționale și identificarea unor noi direcții de colaborare în domeniul educației, cercetării și inovării.
Deschiderea cadrelor didactice și implicarea activă a comunității FCIM au contribuit la crearea unui mediu favorabil dialogului academic și dezvoltării unor viitoare parteneriate internaționale. Prin astfel de inițiative, facultatea își reafirmă angajamentul pentru internaționalizare, cooperare academică și integrarea în spațiul european al educației și cercetării.
FCIM continuă să promoveze colaborările internaționale și schimbul de bune practici, oferind studenților și profesorilor oportunitatea de a participa activ la proiecte și inițiative conectate la tendințele globale ale tehnologiei și educației.




























