BURSA SOCIALĂ 2026–2027 | Informații pentru studenții FCIM
Stimați studenți,
Vă informăm că a demarat perioada de depunere a dosarelor pentru acordarea bursei sociale.
📄 Documente oficiale
🔗 Hotărârea Guvernului nr. 362/2026:
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=155307&lang=ro
🔗 Regulamentul UTM privind acordarea burselor:
📌 Lista detaliată a documentelor justificative pentru fiecare categorie se regăsește în Anexa nr. 4 a Regulamentului UTM (paginile 18–19).
🕒 Când și unde se depun dosarele?
📅 15–16 octombrie 2026 (joi–vineri)
📅 19–20 octombrie 2026 (luni–marți)
⏰ Intervalul orar: 15:00–17:00
📍 Decanatul FCIM, biroul 213
📑 Documente obligatorii pentru toți solicitanții
1️⃣ Cererea pentru acordarea bursei sociale, conform Anexei nr. 3 din Regulament privind acordarea burselor și altor forme de
sprijin studenților și persoanelor care studiază în cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Cererea se completează pe loc, la decanat, în momentul depunerii dosarului.
2️⃣ Copia buletinului de identitate al studentului.
3️⃣ Copia certificatului de naștere al studentului, necesară pentru identificarea părinților și confirmarea legăturii de rudenie.
4️⃣ Documentele justificative specifice categoriei sociale, conform Anexei nr. 4 din Regulament privind acordarea burselor și altor forme de
sprijin studenților și persoanelor care studiază în cadrul Universității Tehnice a Moldovei
🎓LISTA ACTELOR NECESARE PENTRU A PRETINDE LA BURSA SOCIALĂ (Anexa nr. 4)
Pot candida studenții ciclului I (licență) și ai studiilor superioare integrate, de la învățământul cu frecvență, atât cei care studiază la buget, cât și cei în bază de contract, care au promovat sesiunea de examinare și se încadrează în una dintre următoarele categorii:
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, rămași fără ocrotire părintească, vor prezenta:
– documentul care confirmă statutul de copil rămas fără ocrotire părintească sau, după caz, documentele care atestă situația juridică a părinților (deces, decădere din drepturile părintești, dispariție, lipsă de îngrijire părintească etc.).
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, cu dizabilitate severă, dizabilitate accentuată, cu deficiențe fizice și senzoriale, invalizi de gradul I și II, vor prezenta:
– certificatul privind gradul de dizabilitate, eliberat de autoritatea competentă.
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, proveniți din familii monoparentale, până la împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv, vor prezenta:
– certificatul de deces al unuia dintre părinți;
– hotărârea instanței de judecată privind desfacerea căsătoriei, după caz;
– hotărârea instanței de judecată privind stabilirea domiciliului copilului și/sau încasarea pensiei de întreținere, după caz;
– documentul care confirmă că celălalt părinte este declarat dispărut fără urmă sau decedat, după caz.
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, care, până la împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv, au unul sau ambii părinți cu grad de dizabilitate ori pensionari, vor prezenta:
– certificatul valabil privind gradul de dizabilitate al părintelui/părinților, eliberat de autoritatea competentă;
– certificatul de pensie sau alt document care confirmă statutul de pensionar al părintelui/părinților;
– alte documente justificative, după caz.
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, care, până la împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv, provin din familii cu trei și mai mulți copii minori aflați la întreținere, vor prezenta:
– certificatul de componență a familiei, cu confirmarea faptului că copiii sunt la întreținerea părinților;
– copiile certificatelor de naștere ale copiilor minori.
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, singuri, care au la întreținere unul sau mai mulți copii minori, vor prezenta:
– certificatul care confirmă că copilul/copiii minori se află la întreținerea solicitantului;
– copiile certificatelor de naștere ale copiilor minori.
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, care, până la împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv, au părinți participanți la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, la războiul din Afganistan, la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl ori militari participanți la misiuni și operații internaționale, în condițiile legii, vor prezenta, după caz:
– copia legitimației/certificatului care confirmă statutul de participant la acțiuni militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova;
– copia legitimației/certificatului care confirmă participarea la războiul din Afganistan;
– copia certificatului eliberat de autoritatea competentă care confirmă participarea părintelui la misiuni și operații internaționale.
✅Studenții ciclului I, studii superioare integrate, care, până la împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv, provin din familii socialmente vulnerabile, ale căror venituri lunare sunt sub nivelul minimului de existență stabilit anual de Biroul Național de Statistică, vor prezenta:
– certificatul salarial anual al părinților;
– certificatul de componență a familiei.
❗ Atenție!
Dosarele se primesc doar complete și exclusiv în perioada și intervalul orarului anunțat.
💙 Decanatul FCIM

