Arhiva pentru categoria: aviz

Aviz

O NOUĂ LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ PUBLICATĂ DE ACS APPLIED MATERIALS AND INTERFACES

Echipa condusă de cel mai recunoscut în lume savant din Republica Moldova, prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, șef Departament Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, face un pas nou pe făgașul internaționalizării UTM, grație activităților de cercetare desfășurate în comun de cercetătorii din cadrul a opt universități: din R. Moldova, Germania, Franța, Norvegia, India, SUA, Japonia.

 

Această echipă internațională, formată ad-hoc de către profesorul UTM-ist Oleg LUPAN, a reușit să-și îmbine eforturile în rezolvarea unei probleme specifice de cercetare în domeniul nanosenzorilor. După 4 runde de recenzări a câte 3-4 recenzenți-experți, lucrarea științifică „Comparison of Thermal Annealing vs Hydrothermal Treatment Effects on the Detection Performances of ZnO Nanowires” – „Comparația efectelor de tratare termică față de tratamentul hidrotermal asupra performanțelor de detectare a nanofilelor ZnO” (în volum de 30 de pagini de tipar) a fost acceptată spre publicare în prestigioasa revistă de specialitate ACS Applied Materials & Interfaces cu factor de impact 8.758 –

(https://pubs.acs.org/articlesonrequest/AOR-WETZ5DJ77UPFWPESX2CR),

https://pubs.acs.org/doi/suppl/10.1021/acsami.0c19170/suppl_file/am0c19170_si_001.pdf

Potrivit autorilor, lucrarea reprezintă o investigație comparativă a influenței tratamentului post-galvanizare asupra performanțelor de detectare a gazelor unei nanobaghete / nanofir individual ZnO, crescut prin depunere electrochimică și integrat în dispozitive nanosenzoriale. În lucrare, tratamentul hidrotermal în vapori de apă (abur) și tratarea termică convențională au fost utilizate ca tratamente post-creștere pentru a îmbunătăți proprietățile nanomaterialului.

Autorii au studiat proprietățile morfologice, optice, chimice, structurale, vibraționale și de detectare în detaliu cu echipamentele moderne existente la toate cele 8 centre de cercetare de prestigiu din Moldova, Germania, Franța, Norvegia, India, SUA,  Japonia, cu care UTM are relații de colaborare internațională de mai mulți ani. Totodată, ei au determinat experimental și confirmat prin calcule teoretice că prin variația mediului, temperaturii de creștere și a tipului de tratament post-creștere, morfologia este menținută, în timp ce proprietățile optice și structurale arată o cristalizare sporită a nanofirelor. S-a văzut că tratamentul hidrotermal în vaporii de apă afectează proprietățile optice și vibraționale ale materialului, dar și pe cele senzoriale.

După cercetarea nanodispozitivelor bazate pe o nanobaghetă individuală din ZnO, s-a observat că temperatura mai ridicată în timpul procesului de sinteză are ca rezultat un răspuns mai mare la gazul H2 în intervalul de temperatură de funcționare investigat de la 25°C la 150°C. Tratamentul în autoclavă a permis creșterea suplimentară a răspunsului la gaz al senzorilor elaborați cu un factor de ~ 8. Calculele teoriei funcționale a densității (DFT) relevă modificări ale benzilor structurale și electronice ale suprafețelor ZnO ca urmare a interacțiunii puternice cu moleculele de gaz H2.

Rezultatele autorilor demonstrează că dispozitivele de înaltă performanță pot fi obținute din nanofire și nanobaghete de înaltă cristalinitate după tratament hidrotermal. Dispozitivele obținute ar putea fi elementul cheie pentru nanoelectronica flexibilă, electronica portabilă și au atras un mare interes datorită specificațiilor sale unice.

Prof. Oleg LUPAN și discipolii săi, dr. Vasile POSTICA și drd. Nicolae MAGARIU activează la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Departamentul de Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Centrul de Nanotehnologii și Nanosenzori a UTM, la care au access toți studenții ciclurilor 1,2,3.

Această lucrare a fost susținută parțial de Universitatea Tehnică a Moldovei și Guvernul Republicii Moldova, ANCD, prin Programul de Stat nr. 20.80009.5007.09. Director de proiect: rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN.

Cercetători: Oleg Lupan, Nicolae Magariu,  Rasoul Khaledialidusti,  Abhishek Kumar Mishra, Sandra Hansen,  Helge Krüger, Vasile Postica,  Helge Heinrich,  Bruno Viana, Luis Katsuya Ono, Beatriz Roldan Cuenya, Lee Chow, Rainer Adelung, Thierry Pauporté.

Parteneri:

  • Center for Nanotechnology and Nanosensors, Department of Microelectronics and Biomedical Engineering, Technical University of Moldova, Stefan cel Mare Av. 168, MD 2004 Chisinau, Republic of Moldova;
  • PSL Université, Chimie ParisTech, Institut de Recherche de Chimie Paris-IRCP, CNRS UMR8247, rue Pierre et Marie Curie 11, 75005 Paris, France;
  • Functional Nanomaterials, Institute for Materials Science, Faculty of Engineering, Kiel University, str. Kaiserstraße 2, D-24143 Kiel, Germany;
  • Department of Physics, University of Central Florida, Orlando, FL, 32816, USA;
  • Department of Mechanical and Industrial Engineering at Norwegian University of Science & Technology, 74911, Trondheim, Norway;
  • Department of Physics, School of Engineering, University of Petroleum and Energy Studies, Bidholi via Premnagar, Dehradun 248007, India;
  • Department of Materials Science & Engineering, University of Virginia, 395 McCormick-Road Charlottesville, VA-229044, USA;
  • Department of Interface Science, University of Fritz Haber Institute of the Max Planck Society, 14195 Berlin, Germany.

 

Citește mai mult pe utm.md

PREMIILE SENATULUI UTM PENTRU A.U. 2019-2020

În prima ședință din acest an, desfășurată în format online, pe platforma Cisco Webex, Senatul Universității Tehnice a Moldovei a premiat universitarii care în a.u. 2019-2020 s-au evidențiat în diverse domenii didactico-științifice. Cu diplome și premii pentru activitate prodigioasă au fost distinși peste 70 de studenți, doctoranzi și profesori ai UTM.

 

Laureați într-un domeniu de cercetare au devenit 7 profesori. Diploma de gr. I și premiul în valoare de 2500 de lei i-au revenit profesorului și omului de știință în fizica stării solide, microelectronică și nanotehnologii, titular al Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN.

Diplome și premii de gr. II de 1000 de lei au revenit conferențiarilor universitari, doctorilor în științe Sergiu MAZURU – Departamentul Ingineria Fabricației, FIMIT; Aurelia CARPOV – Departamentul Arhitectura, FUA; Aliona GHENDOV-MOȘANU – Departamentul Tehnologia Produselor Alimentare, FTA. Iar diplome și premii de gr. III de 500 de lei au revenit conferențiarilor universitari, doctorilor în științe Ilie NUCA – Departamentul Inginerie Electrică, FEIE; Lilia CHIRIAC – Departamentul Teorie Economică și Marketing, FIEB, Viorica URSU – Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, FCGC.

În domeniul creativității tehnice s-au remarcat cunoscuții profesori-frați, conferențiari universitari, doctori în științe Radu și Oleg CIOBANU – Departamentul Bazele Proiectării Maşinilor, FIMIT, cărora le-au revenit diplome și premiul de gr. I în valoare de 1500 de lei. Diploma și premiul de gr. II (700 de lei) i-au revenit proaspătului doctor în științe inginerești Vasile POSTICA – Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală, FCIM.

Cel mai bun doctorand al anului a fost recunoscut lect. univ. Nicolai ABABII – diplomă și premiu de gr. I (1500 de lei). De diplome și premii de gr. II (800 de lei), în aceeași categorie, s-au învrednicit lect. univ. Victoria DANILA – Departamentul Modelarea și Tehnologia Confecțiilor Textile şi din Piele, FTP; Cristina EFREMOV – Departamentul Energetica; Irina GRUMEZA – Departamentul Alimentaţie şi Nutriţie. Iar diplome și premii de gr. II (500 de lei) au revenit doctoranzilor Andrei PETCO – Departamentul Bazele Proiectării Maşinilor, FIMIT; Carolina VOLOSATÎI –Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, FCGC.

O listă impresionantă de diplome și premii au scos în evidență cei mai buni studenți ai anului, care s-au evidențiat în domeniile:

creativitate în arhitectură şi design – Mircea ZUBCU, gr. DI-171, Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi;

creativitate în design vestimentar – Mihai JANU, gr. DVI-161; Facultatea Textile și Poligrafie;

creativitate în design şi tehnologii poligrafice – Ilinca STRILCIUC, gr. DTP-191M, Facultatea Textile și Poligrafie;

creativitate antreprenorială – Antonina SECUREANU, gr. EI-1607, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru (diplome și premii de gr. I, 1000 de lei);

creativitate tehnică – Andrei HOMENCO, gr. SISRC-191, Facultatea Electronică și Telecomunicații  (diplome și premii de gr. I, 1000 de lei); Andrei CIOTU, gr. TCM-161, Facultatea Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi; Vladislav KOVALSKII, gr. MN-161, Neonil ROȘCA, gr. C-171, Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică; Arina POPOV, gr. DVI-171, Facultatea Textile și Poligrafie (diplome și premii de gr. Ii, 700 de lei); Victor PÎNZARU, gr. CIC-1601, Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru; Irina APOSTOL, gr. IME-161; Ștefan GARABAJIU, gr. EM-19M, Facultatea Energetica și Inginerie Electrică (diplome și premii de gr. III, 500 de lei).

La categoria Cel mai bun proiect (lucrare) de licență s-au evidențiat:

Cristian LUPAN, gr. MN-161, FCIM (diplomă și premiu de gr. I, 600 de lei);

Mihaela STAMATI, gr. DP-1609, FCGC; Sandra PRUNICI, gr. ML-171, FIEB; Maria TISEEVA, gr. DI-162, FIMIT (diplome și premii de gr. II, 400 de lei);

Vladimir VĂRZARU, gr. IMTC-161, FET; Mihai JANU, gr. DVI-161, FTP; Mihaela VÎNTU, gr. TMAP-161, FTA; Irina APOSTOL, gr. IME-161, FE; Petru COSTIUC, gr. CFDP-161, FUA (diplome și premii de gr. III, 300 de lei).

Laureați ai anului universitar în domeniul activității didactice:

prof. univ., dr. hab. Svetlana ALBU – Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, FCGC (diplomă și premiu de gr. I, 3000 de lei);

conf. univ., dr. Sergiu TRONCIU – Departamentul Arhitectura, FUA; conf. univ., dr. Ilie NUCA – Departamentul Inginerie Electrică, FEIE; conf. univ., dr. Aurelia CHIRSANOV – Departamentul Alimentație și Nutriție, FTA (diplome și premii de gr. II, 1500 de lei);

conf. univ., dr. Silvia GANGAN – Departamentul Telecomunicații, FET; lect. univ. Daniela ISTRATI – Departamentul Informatica si Ingineria Sistemelor, FCIM (diplome și premii de gr. III, 800 de lei).

Laureați în domeniul activității didactice începătoare:

conf. univ., dr. Silvia ANDRONIC – Departamentul Telecomunicații, FET (diplomă și premiu de gr. I, 1500 de lei);

lect. univ. Constantin BOROSAN – Departamentul Inginerie Electrică, FEIE;  conf. univ., dr. Tatiana CAPCANARI – Departamentul Alimentație și Nutriție,  FTA (diplome și premii de gr. II, 1000 de lei);

asist. univ. Sergiu SCROB – Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală (diplomă și premiu de gr. III, 700 de lei).

La compartimentul Cel mai bun manual (curs universitar) al anului au fost desemnați autorii:

conf. univ., dr. Aurelia CARPOV, conf. univ., dr. Sergiu TRONCIU – Departamentul Arhitectura, FUA (diplome și premii de gr. I, 3000 de lei);

conf. univ., dr. conf. univ., dr.  Nicolae MOGOREANU – Departamentul Energie Electrică, FEIE; conf. univ., dr. Tamara NESTEROV – Departamentul Arhitectură, FUA; conf. univ., dr. hab. Vitalie COTELEA – Departamentul Ingineria Software şi Automatică, FCIM (diplome și premii de gr. II, 1500 de lei);

conf. univ., dr. Efim OLARU – Departamentul Inginerie Civilă și Geodezie, FCGC; conf. univ., dr. Vera GUȚU – Departamentul Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze și Protecția Mediului, FUA; conf. univ., dr. Viorica URSU și conf. univ., dr. Ion ALBU – Departamentul Inginerie, Drept și Evaluarea Imobilului, FCGC (diplomă și premiu de gr. III, 500 de lei).

De titlul Cel mai bun student al anului universitar sau învrednicit:

Vladislav REVEGA, gr. CIC-1701, FCGC; Dragoș PÂNZARU, gr. ARH-171, FUA; Ana PEGZA, gr. C-181, FIEB; Nicoleta VASILIEV, gr. DTP-191, FTP; Maria CERNEI, gr. RST-171, FET; Egor CAZACOV, gr. AI-171, FCIM; Răzvan RAZLOVAN, gr. TE-171, FEIE (diplome și premii de gr. I, 700 de lei);

Caterina MODÂRCA-PACERIȚA, gr. ARH-171, FUA; Vadim VOICOV, gr. CIC-1701, FCGC; Diana MARUSIC, gr. FAF-271, FCIM (diplome și premii de gr. II, 500 de lei);

Octavian LESNIC, gr. ISTGC-181, FUA; Irina TRAVINSCAIA, gr. DP-1806, FCGC; Dragoș PÎNZARU, gr. ARH-171, FUA; Veronica BOLOGAN, gr. IBM-172, FCIM; Angela BEREGOI, gr. TI-172, FCIM (diplome și premii de gr. I, 400 de lei).

Cel mai bun curs plasat pe platforma Moodle aparține autorilor:

lect. univ. Vasile POSTICA, Departamentul Microelectronica și Inginerie Biomedicală, FCIM;  conf. univ., dr. Lilia SAVA, Departamentul Telecomunicații și Sisteme Electronice, FET (diplomă și premiu de gr. I, 1000 de lei);

conf. univ., dr. Alexandru TARLAJANU, FEIE (diplomă și premiu de gr. II, 700 de lei).

Sincere felicitări profesorilor, doctoranzilor și studenților performeri!

Per aspera ad astra!

Citește mai multe pe utm.md

PENTALOG MOLDOVA INTERNSHIP

Spring is a time for new beginnings and new opportunities. This year, choose to improve your PHP/Java/ Vue.js/JavaScript/ QA know-how!

Pentalog Moldova offers you the chance to join our internship program – starting March 15 – and learn from our awesome tech specialists.

The internship is addressed to students and fresh graduates who pride themselves on having good OOP skills and SQL knowledge. Fluent English or French is a must!

Hurry up and register for an incredible opportunity to update your portfolio – apply before February 19!

 

For more information:

Conferința Științifică Internațională: „CERCETAREA, INOVAREA ȘI DEZVOLTAREA DIN PERSPECTIVA ETICII GLOBALE”, Ediția a II-a

      Pe data de 16 aprilie 2021 în cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, UTM, se va desfășura Conferința Științifică Internațională: CERCETAREA, INOVAREA ȘI DEZVOLTAREA DIN PERSPECTIVA ETICII GLOBALE”, Ediția a II-a.

La  Conferință vor fi abordate subiecte actuale din diverse domenii ale științei și filosofiei ce pun în evidență provocările societății contemporane – o societate a cunoașterii caracterizată de profunde oscilații între valoare și nonvaloare, progres și stagnare, exces și insuficiență, oportunități și neputință, local și global, în care omul rămâne marcat în limitele acelorași dileme etice.

                                           Secțiile Conferinței:
1. Ingineria și societatea cunoașterii (abordări științifico-inginerești, filosofico- științifice, teoretico- practice, etice, bioetice, axiologice, sociologice).
2. Etica viitorului în era tehnologizării și informatizării (studii interdisciplinare).
3. Reconsiderarea conceptului existențial al omului contemporan prin prisma provocărilor anului 2020 (interpretări antropologice, etico-morale, axiologice, educaționale, informaționale, psiho-sociale, medico-biologice, ecologice, ș.a).


Limbile de lucru: română, rusă, engleză.

Informații suplimentare puteți solicita la numerele de la telefon: (+373) 509902
(+373)69121656 – Ecaterina Lozovanu
(+373)68331112 – Cristina Lazariuc
sau pe e-mail:
ecaterina.lozovanu@ssu.utm.md ori cristina.lazariuc@ssu.utm.md

Cerințe de redactare:

Termenul limită de prezentare a articolelor/tezelor – 11 aprilie 2021.

 

 

UTM – LIDER PRINTRE UNIVERSITĂȚILE DIN RM, CONFORM RANKING WEB OF UNIVERSITIES

Universitatea Tehnică a Moldovei este lider printre universitățile din Republica Moldova, conform ultimului raport (Universities: January 2021 Edition 2021.1.0 beta: http://webometrics.info/en/Europe/Moldova%2C%20Republic%20of) publicat de Ranking Web of Universities (Webometrics) la data de 27 ianuarie 2021, un top care analizează actualmente peste 31 000 de universități din întreaga lume, inclusiv instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

Potrivit raportului Webometrics, UTM se situează pe primul loc în Republica Moldova, pe locul 261 – în Europa Centrală și de Est, pe locul 1081 – în Europa şi pe locul 3392 în lume.

Clasamentul actual a venit cu noi reguli față de indicatorii utilizați în calcul. Astfel, a fost exclus indicatorul prezență (cu o pondere de 5% care reprezenta prezenţa online, direct proporțională cu mărimea (numărul de pagini)  al principalului domeniu web al instituției), iar indicatorii actuali luați în calcul de Webometrics sunt:

50% – vizibilitatea – numărul de reţele externe care fac trimitere la domeniul instituției, măsurabile cu Ahrefs și Majestic;

10% – transparența – numărul de citări înregistrate de autorii instituției pe platforma Google Scholar;

40% – excelența – numărul de lucrări printre primele 10% cele mai citate la 26 de discipline (Scimago). Perioada de calcul: 2015-2019

Parametrul transparență a rămas neschimbat și se calculează ca și în clasamentul precedent din iulie 2020: metodologia de calcul se bazează pe colectarea citărilor din primele top 210 profiluri publice ale fiecărei universități, pentru a permite comparații independente de numărul de angajați ai instituţiei, cu excluderea ulterioară a primelor 20 de profiluri de top ale listei pentru îmbunătățirea reprezentativității. Pentru celelalte 190 de profiluri per universitate se însumează numărul de citări, iar instituțiile sunt ordonate descrescător.

Menționăm, de asemenea că în clasamentul din ianuarie 2020, dar și iulie 2020, UTM a înregistrat, de asemenea un rezultat excepțional, deținând întâietatea la nivel național printre universitățile din Republica Moldova.  Este rezultatul evident al efortului consolidat depus de-a lungul ultimilor ani de comunitatea academică a Universității, conform Strategiei de dezvoltare instituțională promovată consecvent de către rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN – un manager de top, care propulsează UTM printre cele mai prestigioase universități ale lumii.

Desigur, avem mult de muncit cu toții (comunitatea academică) pentru rezultate mai înalte ale indicatorilor clasamentului, astfel obținând poziții de TOP în clasamentul internațional.

Webometrics este un top realizat de Cybermetrics Lab, un grup de cercetare din cadrul Consiliului Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din Spania, începând cu anul 2004. Ierarhizarea în cadrul acestui top se efectuează pe baza datelor web accesibile publicului, rezultatele fiind făcute publice în lunile ianuarie şi iulie, în fiecare an.

Citește mai mult pe utm.md

ACCES ONLINE LA COLECŢIA DE PUBLICAȚII DIDACTICE EDITATE LA UTM

Biblioteca tehnico-științifică a Universității Tehnice a Moldovei oferă acces online la colecţia de publicații didactice editate la UTM în format electronic. Accesul este valabil pentru profesori, cadre didactice auxiliare, studenți, masteranzi, doctoranzi – UTM.

Publicaţiile editate la UTM pot fi accesate pe http://library.utm.md → Biblioteca electronică → Materiale editate la UTM http://library.utm.md/index.php?pag=22&fname=Lucrarile_Profesorilor&subpag=1. Aici pot fi găsite majoritatea publicațiilor didactice editate la Editura Tehnica-UTM în perioada 2005-2020.

Lista titlurilor publicațiilor este grupată pe Facultați/Departamente.

Fișierul PDF cu conținutul publicației poate fi descărcat pe calculatorul personal.

Link-ul de acces pentru publicații este valabil după autentificarea pe site.

În fișierul E-Publicatii_UTM-2020 sunt selectate publicațiile editate în anul 2020.

 

AMDARIS SOFTWARE DE DEZVOLTARE INTERNSHIP

Amdaris Internship Program runs twice a year and during the course of 3 months, 15-20 interns will have access to 3 modules, as follows:

Module 1: C#, SOLID, Design Patterns, Unit Testing, Inversion of control, Agile Methodology
Module 2: Entity Framework Core, SQL
Module 3: ASP.NET Core, MVC, HTML, CSS, React, WebAPI

After each module, you have an exam that consists of practical and theoretical questions. You will create a Web Application by the end of the course using all accumulated knowledge and best practices, which could be your graduate work.

REQUIREMENTS

  • Good knowledge of OOP
  • Good algorithmic skills
  • Data structures
  • Basic knowledge of SQL (advantageous)
  • Basic knowledge of Web technologies (advantageous)
  • Good technical and interpersonal skills with a passion for software development

Apply Now

 

 

Endava Internship Programme | Spring 2021

Endava is announcing a new Internship Programme and currently is looking for the next generation of talented interns to join our team for an unforgettable 3-month internship.

What is the Programme about?

The Endava Internship Programme is an exciting opportunity to kick-start your career in IT, consolidate your knowledge and develop new skills. This will be an intensive 3-month, 5 days/week, 6 hours/day training period. Under the guidance and support of a mentor, you will have the opportunity to improve your technical and soft skills, gain valuable practical experience, working on a real project. The program offers professional development & hands-on training, networking opportunities with people throughout the business including multiple projects & social events, and the consideration for full-time employment. Following the successful completion of the program, you will have the opportunity to be offered a full-time employment in Endava.

Who is encouraged to apply? 

Fresh graduates, students in the last year or enrolled in a Master Program, IT enthusiasts, young specialists or professionals looking for a career shift to IT industry, regardless of background and level of experience. People with analytical mindset, being oriented to problem solving and smart solutions.

 

 What can you expect from the Programme?

        ■ Supportive work environment: Be matched up with our senior colleagues who will pass on to you their knowledge and expertise

        ■ Technical excellence: Gain cross-functional skills from our online and in-person training sessions, pass-it-ons, workshops and interaction with Endava professionals to gain industry insight

        ■ Growing environment: Get hands-on experience, comprehensive introduction to our business and be exposed to international projects while operating in an Agile environment

        ■ Culture of collaboration: Ask questions, receive constructive feedback, learn how to collaborate, make new friends, and create a thriving network

Apply to one of the opportunities below and get a head start on your career.

 

PROGRAMME HIGHLIGHTS

Apply by: February 26, 2021

Start Date: Mid-March 2021

Duration: 3 months, 5 days/week, 6 hours/day

All interviews will take place online

 

Explore the directions for this edition and apply to the Technology of your interest.

 

 

 

 

CONCURS BURSĂ DE MOBILITATE PERSONAL ACADEMIC ÎN CADRUL PROGRAMULUI ERASMUS+ LA UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN TIMIŞOARA, ROMÂNIA

Universitatea Tehnică a Moldovei anunță organizarea unui concurs de selecție a candidaților pentru mobilitate academică la Universitatea Politehnica din Timişoara, România, în cadrul programului Erasmus+, Acțiunea cheie 1.

Universitatea Politehnica din Timişoara oferă o bursă de mobilitate de 5 zile pentru personalul didactic (mobilitate de predare/teaching).

Mobilitatea va avea loc în semestrul de primăvară al anului universitar 2020/2021.

Dosarele pot fi depuse până la 20 ianuarie 2021 la Serviciul Relaţii Internaţionale.

Selecţia candidaţilor  va fi organizată în cadrul Serviciului Relații Internaționale.

Rezultatele finale de selecție a candidaților vor fi anunțate de către Universitatea Politehnica din Timişoara, România.

Detalii despre oferta academică (Domenii): 0731 Architecture and town planning; 0532 Earth sciences – Geodesy; 0711 Chemical engineering and processes (Food engineering); 072 Manufacturing and processing. Industrial engineering; 0732 Building and civil engineering.

Componența dosarului de candidatură la statutul de cadru didactic ERASMUS+:

  1. Cerere tip adresată Decanului Facultăţii și înregistrată la secretariatul facultății
  2. Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității
  3. Curriculum vitae redactat în limba engleză (formular Europass + fotografie)
  4. Adeverință de angajare eliberată de serviciul personal cadre didactice (în limba engleză)
  5. Teaching Mobility Agreement semnat de către candidat și Universitatea Tehnică a Moldovei

Criterii de selecție:

  1. Criterii eliminatorii de eligibilitate
    • Candidatul trebuie să fie angajat al Universității Tehnice a Moldovei,
    • Candidatul are dosarul  de concurs întocmit corect și complet.
  2. Criterii de departajare
    • Cunoașterea limbii engleze și/sau a limbii țării în care se efectuează mobilitatea,
    • Relații de colaborare între candidat și universitatea de destinație a mobilității dovedite prin implicarea în păstrarea și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu universitatea parteneră, activități dezvoltate în comun,
    • Candidatul este afiliat și are activitate de predare – cercetare în domeniul corespunzător mobilității.

Calendar concurs selecţie:

17.12.2020- 20.01.2021 ÎNSCRIEREA pe baza dosarului de candidatură, CONSULTAŢII pentru întocmirea dosarului

20.01.2021 INTERVIUL DE SELECŢIE (ora 1430) în cadrul Serviciului Relații Internaționale (bd. Ştefan cel Mare, 168, bir. 203)

20.01.2021 AFIŞAREA REZULTATELOR preliminare

21.01.2021 TRANSMITEREA dosarelor către Universitatea Politehnica din Timişoara, pentru evaluarea finală

 

Pentru detalii suplimentare:

Conf. univ., dr. Natalia VLADEI,

coordonator programe, Serviciul Relații Internaționale
e-mail: natalia.furtuna@adm.utm.md , tel: 022 23 22 52

APEL DE PARTICIPARE LA CONFERINȚA TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ A STUDENŢILOR, MASTERANZILOR ŞI DOCTORANZILOR, 2021

Universitatea Tehnică a Moldovei organizează în perioada 23-25 martie 2021 Conferința tehnico-ştiinţifică a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor.

Sunt invitați să participe studenții, masteranzii şi doctoranzii Universității Tehnice a Moldovei, ai universităților din țară și din străinătate.

 

Termeni limită:

25 februarie 2021 – Trimiterea Formularului de participare și a lucrării (max 4 pagini pentru articol/ 1-2 pagini pentru teză) conform Modelului lucrării la adresa de e-mail corespunzătoare secției de lucru.
10 martie 2021 – Notificarea privind acceptarea / respingerea lucrării.
23-25 martie 2021 – Prezentarea lucrărilor la secţiile de lucru ale Conferinţei.
Iunie 2021 – Publicarea culegerii de lucrări.

Detalii: https://utm.md/cts-smd-2021/