În cadrul Programului Erasmus+, reprezentante ale Facultății de Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM), Universitatea Tehnică a Moldovei, au participat la o mobilitate academică desfășurată la Universitatea Tehnică din Gabrovo, Bulgaria, una dintre instituțiile de învățământ superior recunoscute pentru infrastructura sa modernă de cercetare și colaborarea strânsă cu mediul industrial.
Din delegația UTM au făcut parte Larisa Bugaian, profesor universitar, doctor habilitat, Corina Guțu-Chetrusca, lector universitar, doctor, Ana Turcan, prodecană FCIM, și Valentina Astafi, lector asistent. Mobilitatea a avut drept scop consolidarea relațiilor academice internaționale, schimbul de bune practici și identificarea unor noi oportunități de colaborare în domeniile educației, cercetării și inovării.
Programul vizitei a inclus întâlniri cu reprezentanții conducerii Universității Tehnice din Gabrovo și ai Departamentului de Relații Internaționale, fiind abordate subiecte ce vizează extinderea mobilităților Erasmus+, dezvoltarea parteneriatelor instituționale și promovarea proiectelor comune de cercetare.
Participantele au avut oportunitatea de a vizita laboratoarele și centrele de cercetare ale Facultății de Inginerie Electrică și Electronică și ale Facultății de Inginerie Mecanică, familiarizându-se cu activitățile desfășurate în domeniul materialelor inteligente, tehnologiilor eficiente energetic și soluțiilor inginerești durabile.
Un moment important al mobilității a fost vizita la Centrul de Competențe „Sisteme și Tehnologii Mecatronice Inteligente, Eco și Eficiente Energetic”, dezvoltat cu sprijinul Uniunii Europene. Participantele au explorat infrastructura de cercetare a centrului și au analizat exemple de bune practici privind integrarea cercetării, inovării și transferului tehnologic în colaborare cu sectorul industrial.
De asemenea, în cadrul întâlnirilor organizate la Facultatea de Economie, au fost discutate abordări moderne privind procesul educațional, dezvoltarea programelor de studii și impactul inteligenței artificiale asupra învățământului superior.
Mobilitatea Erasmus+ a oferit un cadru valoros pentru schimbul de experiență și consolidarea cooperării academice internaționale, contribuind la promovarea proceselor de internaționalizare și la dezvoltarea unor noi perspective de colaborare între Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Tehnică din Gabrovo.
Participarea cadrelor didactice FCIM la astfel de activități internaționale reflectă preocuparea constantă a facultății pentru dezvoltarea profesională continuă, schimbul de experiență academică și integrarea în spațiul european al educației și cercetării.
Pentru mai multe detalii accesați: https://utm.md/blog/2026/06/22/mobilitate-erasmus-la-gabrovo-schimb-de-bune-practici-si-noi-perspective-de-colaborare-pentru-utm/


















