Arhiva pentru categoria: În prim plan

Vaccinarea este necesară!

UTM a inaugurat cel mai performant amfiteatru universitar din ţară

Un debut extraordinar al anului de studii, astăzi, la Universitatea Tehnică a Moldovei. La Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică a fost redeschisă aula 3-3, care, după aproape un sfert de secol de la darea în exploatare, și-a celebrat cu mândrie transformarea, devenind, după renovare, cel mai performant amfiteatru universitar din țară, care, de altfel, poate concura cu spațiile universităților de top ale lumii.

 

Inaugurarea solemnă a aulei proaspăt renovate s-a desfășurat cu participarea unor reprezentanți de seamă ai domeniului pentru care FCIM pregătește specialiști, care au remarcat aportul consistent al marelui susținător al acestui proiect de anvergură, un partener strategic mai vechi al FCIM-UTM – companiei de software development de talie internațională AMDARIS, cu oficii la Chișinău (Republica Moldova), Timișoara (România) și Bristol (Marea Britanie), al cărei fondator și director este Vlad NANU, absolvent al UTM, care și-a luat licența în 2003, apoi a urmat aici și studiile de master. Susținerea din partea sa e un fel de revenire la rădăcini, la sorgintea din care s-a format și tocmai de aceea reprezintă pentru UTM un gest de neprețuit.

În mesajul său inaugural, rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, avea să sublinieze că finalizarea cu succes a acestui proiect universitar, foarte important pentru UTM, îi trezește un sentiment de mândrie, dar și de profundă mulțumire față de mediul privat, în special față de compania AMDARIS și ATIC, pentru suportul consistent pe care îl acordă UTM pe parcursul ultimilor ani.

– Acest proiect a fost unul foarte complex pentru noi, dat fiind că această sală nu a mai fost renovată de la deschiderea sa. Cu susținerea AMDARIS, fațada clădirii are astăzi un aspect nou, modern, procesul de renovare constând și în lucrări de înlocuire a ferestrelor, izolarea termică, pavarea spațiului aferent aulei, transformarea integrală a interiorului acesteia, instalarea unor sisteme moderne de sonorizare aulă/amfiteatru, de proiecție și iluminare, acces (wireless corporativ) la rețeaua publică Internet, precum și o sumedenie de alte lucruri interesante și tehnologizate. La parter, prin înlăturarea pereților, a fost creat un spațiu deschis, unde în curând vor fi amplasate laboratoarele de inginerie digitală, electronică automotive, industria 4.0 și de realitate virtuală. Aceste laboratoare se preconizează a fi completate în cadrul viitoarelor proiecte ERASMUS, unele aflându-se deja în derulare, cum ar fi, de exemplu, dotarea acestei săli cu un sistem de traducere în 4 limbi. Deschiderea acestui amfiteatru este un pas foarte important, căci astfel creăm condiții moderne de studii pentru viitorii specialiști. Această sală, cu o capacitate de 250 de locuri, este dotată cu tehnologii de ultimă oră, care vor facilita transmiterea de cunoaștere și crearea de noi competențe pentru studenți, a menționat rectorul Viorel BOSTAN.

Participanții la eveniment au avut posibilitatea să reconstituie firul transformării acestui spațiu și să compare condițiile de ieri și de azi, urmărind un clip video la subiect, transmis de la pupitrul nou instalat, de la care, de acum încolo, profesorii își vor ține prelegerile în fața studenților.

Transformările fiind evidente, participanții la eveniment au remarcat amploarea și importanța acestora.

Marcela ADAM, secretar al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare,  tineret, sport și mass-media, și-a exprimat bucuria de a împărtăși cu gazdele această frumoasă realizare și a transmis felicitări din partea colegilor-deputați și a comisiei parlamentare pe care o reprezintă. Având în spate o carieră didactică universitară de 15 ani și conștientizând importanța momentului, d-sa a menționat că UTM și FCIM, în particular, au un rol deosebit în dezvoltarea durabilă a țării și  consolidarea societății prin performanțele pe care le înregistrează în topul universităților din țară, dar și în cele mai importante clasamente ale lumii, iar inaugurarea acestei săli performante va spori, cu siguranță, capacitatea UTM de a progresa în continuare.

Un cuvânt de susținere din partea Guvernului RM a rostit dl Iurie ȚURCANU, viceprim-ministru pentru digitalizare, care a felicitat UTM cu prilejul realizării acestui nou proiect, ce asigură studenții cu un spațiu modern și inovativ. În calitatea sa de absolvent al UTM, a împărtășit bucuria UTM-iștilor pentru această realizare de excepție și a adresat un cordial mesaj de felicitare studenților: „Vă felicit pentru faptul că ați ales să studiați la cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior de profil tehnic din țară. Aveți parte de profesori extraordinari care continuă să promoveze valorile și cunoștințele de care am avut și eu parte, fiind absolvent al acestei instituții”. Vicepremierul a transmis înaltele aprecieri din partea Guvernului întregului corp didactic al UTM pentru efortul constant depus întru prosperarea și dezvoltarea sectorului TIC din Republica Moldova.

Cu un mesaj de susținere și felicitare a venit și Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, E.S. Steven Mark FISHER:

– Sunt optimist în privința dezvoltării acestei țări, iar motivul pentru care sunt optimist se rezumă la zile ca cele de azi. Parteneriatul dintre UTM și AMDARIS a creat un mediu nou, unde studenții și profesorii pot lucra împreună, în beneficiul lor și al țării.

Reprezentând Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC, Ana CHIRIȚA, director pentru proiecte strategice ATIC, coordonator TEKWILL, și-a exprimat mândria de a fi parte a UTM. Absolventă a promoției 2009 FCIM-UTM, d-sa a menționat că sloganul „Sunt #UTM!” îi reprezintă pe majoritatea celor prezenți în sală. Și pentru că Universitatea reprezintă un punct de sprijin pentru viitorii angajatori, iar mediul în care învață studenții este extrem de important pentru a genera idei, a dezvolta startup-uri și a deveni specialiști bine pregătiți în domeniu, renovarea, modernizarea și tehnologizarea acestui spațiu universitar este extrem de importantă.

Despre cum a venit ideea de a se implica în acest proiect, care au fost etapele procesului și cum a fost atins succesul final au povestit Andy ROGERS co-fondatorul și CEO AMDARIS, și alți  reprezentanți ai companiei, prezenți la eveniment.

În noiembrie 2019, într-un dialog cu Andrew ROGERS, co-CEO AMDARIS, și administratorul reprezentanței locale Petru HAHEU, rectorul UTM Viorel BOSTAN menționa aportul important al companiei în formarea tinerilor specialiști în domeniul IT, dar și în dezvoltarea spațiilor educaționale și a instrumentelor didactice din cadrul UTM, în spiritul standardelor industriei IT. În scurt timp, UTM și AMDARIS încheiau un Acord de colaborare extins, AMDARIS devenind astfel unul din partenerii strategici ai UTM.

În februarie 2021 AMDARIS a demarat proiectul de renovare a aulei 3-3 din incinta FCIM-UTM (concept și design – Andrei NASTAS; director tehnic UTM – Dorin TROFIMCIUC), acesta fiind și un proiect de suflet al Co-CEO AMDARIS Vlad NANU. Prezent la festivitatea de inaugurare a aulei, d-sa a menționat cu satisfacție că înainte de a fi specialist IT și manager al unei companii cu renume, este absolvent FCIM-UTM. De aici, chiar din această aulă și-a luat zborul, aici a susținut examenele de admitere, apoi și tezele de licență și de master și tot aici i-a fost înmânată diploma de inginer IT format la UTM. A fost predestinat, astfel, ca după ce a deschis centre ultramoderne în Ucraina, Dubai, Bulgaria, această importantă companie britanică să revină la rădăcinile managerilor săi, al căror spirit ei îl păstrează mereu în suflet, oriunde i-ar purta destinul prin lume. Este un tribut adus profesorilor, dar și actualilor și viitorilor discipoli ai FCIM-UTM, pentru ca aceștia să-și dezvolte interesul pentru crearea de aplicații și platforme inovatoare, pentru software development și tehnologie în general. E o investiție în resursa umană, în oameni, în viitorul companiilor și al industriei IT, ceea ce constituie de fapt scopul și rostul AMDARIS.

Citeşte mai mult pe fcim.utm.md

Ședințe de inițiere anul I

Spre atenția studenților anului I:

Mâine 1 septembrie 2021 începând cu ora 8:30 vor avea loc ședințe de inițiere privind studiile în cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, UTM în conformitate cu orarul de mai jos:

*Activitățile didactice se vor realiza începând cu data de 2 septembrie.

Nr.

ord.

Program de studii Auditoriu
1 Automatică și Informatică 3-524
2 Calculatoare și Rețele 3-604
2 Calculatoare și Rețele (rus)    3-224
3 Informatica Aplicată 3-609
3 Informatica Aplicată 3-614
4 Ingineria Biomedicală 3-401
5 Ingineria Software 3-118
5 Ingineria Software 3-113
6 Managementul Informației 3-201/3-203
7 Microelectronică și Nanotehnologii 3-414
7 Electronica Aplicată 3-414
8 Robotică și Mecatronică 3-202
9 Securitatea Informațională 3-505
Securitatea Informațională 3-518
10 Tehnologia Informației (Filiera Francofonă) 3-622
11 Tehnologia Informației (rus) 3-310
12 Tehnologia Informației (TI211-213) 3-104
12 Tehnologia Informației (TI214-215) 3-405
12 Tehnologia Informației (TI216-217) 3-402

 

 

 

Studenții FCIM sunt învitați la festivitatea de deschidere a aulei 3-3

În contextul deschiderii oficiale a Aulei renovate 3-3, partenerul FCIM Amdaris a pregătit o surpriză specială pentru studenții FCIM:

The Amdaris team are ready to welcome you to: Where Science Meets Art”

 

Date: 1st September 2021 

Time: 3:30pm 

Location:  Technical University of Moldova, Aula 3-3 Amdaris

 

Pentru mai multe detalii accesați:  https://www.eventbrite.co.uk/e/where-science-meets-art-tickets-167724459373

 

 

În atenția studenților anului I complementar, înmatriculați la FCIM

Dragă student!

 Bine ai venit în comunitatea academică a Universității Tehnice a Moldovei!

Ești pe cale să descoperi ce înseamnă studenția, care fără îndoială va fi cea mai frumoasă perioadă a vieții tale, perioada în care te vei forma ca profesionist și în care vei pune bazele unei cariere de succes.

Pentru a trece mai ușor peste emoțiile unui început de drum și a te ajuta să te integrezi mai repede în viața universitară, te invităm la o sesiune de orientare a studenților anului 1, care va avea loc pe data de 01 septembrie 2021, ora 10.00 la Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii care se află pe adresa or. Chişinău str. Ştefan cel Mare 168 (blocul 1 de studii), sala festivă. În cadrul acestei întrevederi vei putea comunica cu șefii programelor de studii, care vor fi coordonatorii/diriginții tăi pe perioada studiilor la facultate. D-lor vă vor face o prezentare a tot ceea ce înseamnă procesul de studii la UTM și le vei putea adresa toate întrebările privind conținutul disciplinelor de specialitate, traiul în cămin, activitățile curriculare și extracurriculare etc.

Dacă ai depus cerere de cazare în cămin, te așteptăm pe data de 28 august 2021, ora 9:00 pe adresa căminul nr. 9, str. Florilor, 4b, or. Chișinău la comisia de cazare, cu buletinul de identitate și suma necesară pentru achitarea a 5 luni de cazare (1750 lei sau 2250 lei).

Dacă ești înmatriculat la studii cu taxă, urmează să achiți cel puțin 50% din taxa anuală de studii până la 15 septembrie 2021. Achitarea se realizează la orice filială a BC „Moldova Agroindbank” S.A. cu avizul de plată anexat, care poate fi descărcat aici https://utm.md/wp-content/uploads/2020/08/Aviz-taxa-de-studii-UTM.pdf

Fişierul cu taxele de studii poate fi vizualizat aici https://utm.md/admiterea-utm/admiterea-ciclul-i-licenta/taxe-de-studii-ciclul-i-licenta/.

 

Îți mulțumim ca ai ales Universitatea Tehnică a Moldovei.

Te așteptăm cu drag.

 

Date de contact facultate: 069975610  email: andrei.chihai@fet.utm.md

Date de contact cămin: 079100185  email: directia.sociala@adm.utm.md

În atenția studenților anului I, înmatriculați la FCIM, secția frecvență redusă

Dragă student!

 Bine ai venit în comunitatea academică a Universității Tehnice a Moldovei!

Ești pe cale să descoperi ce înseamnă studenția, care fără îndoială va fi cea mai frumoasă perioadă a vieții tale, perioada în care te vei forma ca profesionist și în care vei pune bazele unei cariere de succes.

Pentru a trece mai ușor peste emoțiile unui început de drum și a te ajuta să te integrezi mai repede în viața universitară, te invităm la o sesiune de orientare a studenților anului 1, care va avea loc pe data de 18 septembrie 2021, ora 8.30, blocul de studii nr. 3 în aula 3-3. În cadrul acestei întrevederi vei putea comunica cu șefii programelor de studii, care vor fi coordonatorii/diriginții tăi pe perioada studiilor la facultate. D-lor vă vor face o prezentare a tot ceea ce înseamnă procesul de studii la UTM și le vei putea adresa toate întrebările privind conținutul disciplinelor de specialitate, activitățile curriculare și extracurriculare etc.

Sesiunea de reper se va desfășura în perioada 18-27 septembrie 2021.

Dacă ești înmatriculat la studii cu taxă, urmează să achiți cel puțin 50% din taxa anuală de studii până la 15 septembrie 2021. Achitarea se realizează la orice filială a BC „Moldova Agroindbank” S.A. cu avizul de plată anexat, care poate fi descărcat aici https://utm.md/wp-content/uploads/2020/08/Aviz-taxa-de-studii-UTM.pdf

Fişierul cu taxele de studii poate fi vizualizat aici https://utm.md/admiterea-utm/admiterea-ciclul-i-licenta/taxe-de-studii-ciclul-i-licenta/.

 

Îți mulțumim ca ai ales Universitatea Tehnică a Moldovei.

Te așteptăm cu drag.

 

Date de contact facultate: 078839053, 078809734

email: decanat@fcim.utm.md

 

În atenția studenților anului I, înmatriculați la FCIM, secția ZI

Dragă student!

 Bine ai venit în comunitatea academică a Universității Tehnice a Moldovei!

Ești pe cale să descoperi ce înseamnă studenția, care fără îndoială va fi cea mai frumoasă perioadă a vieții tale, perioada în care te vei forma ca profesionist și în care vei pune bazele unei cariere de succes.

Pentru a trece mai ușor peste emoțiile unui început de drum și a te ajuta să te integrezi mai repede în viața universitară, te invităm la o sesiune de orientare a studenților anului 1, care va avea loc pe data de 01 septembrie 2021, ora 8.30 la Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, or. Chișinău, MD-2045, str. Studenților, 9/7, blocul de studii nr. 3.

În cadrul acestei întrevederi vei putea comunica cu șefii programelor de studii, care vor fi coordonatorii/diriginții tăi pe perioada studiilor la facultate. D-lor vă vor face o prezentare a tot ceea ce înseamnă procesul de studii la UTM și le vei putea adresa toate întrebările privind conținutul disciplinelor de specialitate, traiul în cămin, activitățile curriculare și extracurriculare etc.

Dacă ai depus cerere de cazare în cămin, te așteptăm pe data de 28 august 2021, ora 9:00 pe adresa căminul nr. 2, str. Studenţilor, 7/1, or. Chișinău la comisia de cazare, cu buletinul de identitate și suma necesară pentru achitarea a 5 luni de cazare (1750 lei sau 2250 lei).

Dacă ești înmatriculat la studii cu taxă, urmează să achiți cel puțin 50% din taxa anuală de studii până la 15 septembrie 2021. Achitarea se realizează la orice filială a BC „Moldova Agroindbank” S.A. cu avizul de plată anexat, care poate fi descărcat aici https://utm.md/wp-content/uploads/2020/08/Aviz-taxa-de-studii-UTM.pdf

Fişierul cu taxele de studii poate fi vizualizat aici https://utm.md/admiterea-utm/admiterea-ciclul-i-licenta/taxe-de-studii-ciclul-i-licenta/.

 

Îți mulțumim ca ai ales Universitatea Tehnică a Moldovei.

Te așteptăm cu drag.

 

 

Date de contact facultate: 078839053, 078809734  email: decanat@fcim.utm.md

Date de contact cămin: 079100185  email: directia.sociala@adm.utm.md

 

 

Endava Internship Programme | Autumn 2021

The Endava Internship Programme is an exciting opportunity to kick-start your career in IT, consolidate your knowledge and develop new skills. It will be an intensive 3-month, 5 days/week, 6 hours/day training period.

What is the Programme about?
Under the guidance and support of a mentor, you will have the opportunity to improve your technical and soft skills, gain valuable practical experience, working on a real project. The programme offers professional development & hands-on training, networking opportunities with people throughout the business including multiple projects & social events, and the consideration for full-time employment. Following the successful completion of the programme, you will have the opportunity to be offered a full-time employment in Endava.

Who is encouraged to apply? 
Fresh graduates, students in the last year or enrolled in a Master Programme, IT enthusiasts, young specialists , or professionals looking for a career shift to the IT industry, regardless of background and  experience. People with an analytical mindset, being oriented to problem-solving and smart solutions.

What can you expect from the Programme?
■ Supportive work environment: Be matched up with our senior colleagues who will pass on to you their knowledge and expertise
■ Technical excellence: Gain cross-functional skills from our online and in-person training sessions, pass-it-on, workshops and interaction with Endava professionals to gain industry insight
■ The growing environment: Get hands-on experience, comprehensive introduction to our business and be exposed to international projects while operating in an Agile environment
■ Culture of collaboration: Ask questions, receive constructive feedback, learn how to collaborate, make new friends, and create a thriving network

Apply to one of the opportunities below and get a head start on your career.

Have you got questions about the Endava Internship process? Please check out our FAQ page.

TESTING
Automation Testing

Study Materials HERE

DEVELOPMENT
Front-End Development
Study Materials HERE

Java Development
Study Materials HERE

.NET Development
Study Materials HERE

Android Development

Study Materials HERE

iOS Development
Study Materials HERE

APPLICATIONS MANAGEMENT
Applications Management Analyst
Study Materials HERE

Applications Management Java Engineer
Study Materials HERE

Applications Management .NET Engineer
Study Materials HERE

DevOps Engineer Applications Management
Study Materials HERE

DATA
Data Engineer

Study Materials HERE

 

PROGRAMME HIGHLIGHTS

Applications open: August 13, 2021

Start Date: Mid September, 2021

Duration: 3 months, 5 days/week, 6 hours/day

 

If you have any questions about the Endava Internship process, please check out our FAQ page.

O nouă lucrare științifică face cinste UTM pe arena internațională

Profesorii Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică – prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, lect. univ., drd. Nicolai ABABII, lect. asist., drd. Nicolae MAGARIU, prof. univ., dr. Victor ȘONTEA propulsează, din nou, Universitatea Tehnică a Moldovei pe plan internațional cu o nouă lucrare științifică publicată în prestigioasa revistă ACS Applied Materials and Interfaces cu factor de impact 9.229. https://doi.org/10.1021/acsami.1c04379

 

În această lucrare de peste 100 de pagini – „TiO2/Cu2O/CuO Multi-Nanolayers as Sensors for H2 and Volatile Organic Compounds: An Experimental and Theoretical Investigation”, axată pe rezultatele cercetărilor profesorilor UTM în colaborare cu cercetători de la Kiel University, Germania, University of Central Florida, SUA, University of Leeds, United Kingdom, Christian-Albrechts Universität zu Kiel, Germany, PSL Université din Franța, University of Brescia, Italia, National Center for Biomedical Engineering, Moldova, Universitatea Sumy din Ucraina, Utrecht University din Olanda, autorii revin asupra heterostructurii fazelor mixte de TiO2 / CuO / Cu2O obținute printr-o abordare ușoară, rentabilă, simplă și fiabilă prin pulverizare-recoacere. Fazele de semiconductori amestecate cu oxid mixt sunt nanocristaline și sunt preferate pentru aplicațiile de detectare. Efectul diferitelor grosimi asupra performanțelor senzorului este raportat și pentru heterojuncția cristalină cu strat stratificat Cu2O / CuO.

Metoda prezentată permite prepararea nanomaterialelor de înaltă calitate cu diferite compoziții și faze cristaline. Aceste rezultate oferă dovezi că pelicula subțire de TiO2 depusă protejează senzorul, mărind durata sa de viață. Astfel, straturile ultra-subțiri de TiO2 depuse deasupra Cu2O / CuO utilizând metoda de piroliză prin pulverizare pot fi utilizate pentru stabilizarea pe termen lung a funcționalităților senzorilor pentru a oferi protecție împotriva coroziunii la temperaturi ridicate și aplicații extinse în electronica aplicată, microelectronică și în ingineria biomedicală. Studiul teoretic al afinității compușilor organici volatili COV și H2 față de heterostructurile binare și ternare arată că adsorbații interacționează molecular cu suprafața senzorilor. Energiile de adsorbție calculate ale COV și H2 explică răspunsul lor diferit al gazului găsit în experimente. În așa mod, aceste rezultate ale profesorilor departamentului MIB, FCIM, al UTM în colaborare cu savanții din UE și SUA reprezintă un pas important în domeniul nanoștiinței, microelectronicii, nanotehnologiilor cost-efective, dar și a ingineriei biomedicale pe plan internațional.

Profesorii UTM au stabilit relații internaționale fiabile cu numeroase universități și centre de cercetare științifice prestigioase din Uniunea Europeană și din SUA, la fel și cu țările vecine.

Astfel, studenții ciclurilor 1, 2 și 3, precum și cadrele didactice au posibilitatea de a realiza stagii extinse, a efectua un valoros schimb de experiență, dar și un important transfer de cunoștințe către tinerii studioși de la UTM, în special de la programele de studii din cadrul Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală și a Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică.

Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală și Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică în ansamblu asigură procesul educațional în cadrul a trei programe de studii: „Electronica aplicată”, „Microelectronica și nanotehnologii” și „Inginerie biomedicală” de la ciclurile I și II, precum și la alte 5 specialități de la ciclul 3 – Doctorat.

Aceste cercetări, raportate și apreciate la nivel internațional, au fost susţinute parţial de Proiectul G5634, „Advanced Electro-Optical Chemical Sensors” AMOXES și de către UTM.

1 Department of Microelectronics and Biomedical Engineering, Center for Nanotechnology and Nanosensors, Technical University of Moldova, 168 Stefan cel Mare Av., MD-2004 Chisinau, Republic of Moldova

2 Functional Nanomaterials, Faculty of Engineering, Institute for Materials Science, Kiel University, Kaiserstr. 2, D-24143, Kiel, Germany

3 Department of Physics, University of Central Florida, Orlando, FL 32816-2385, USA

4 School of Chemistry, University of Leeds, Leeds LS2 9JT, United Kingdom

5 Faculty of Engineering, Chair for Multicomponent Materials, Christian-Albrechts Universität zu Kiel, str. Kaiserstraße nr. 2, D-24143, 16 Kiel, Germany

6 Institut de Recherche de Chimie Paris-IRCP, Chimie ParisTech, PSL Université, rue Pierre et Marie Curie 11, 75231 Paris Cedex 05, France

7 Department of Information Engineering (DII), University of Brescia, Via Valotti 9, 25133 Brescia, Italy

8 National Center for Biomedical Engineering, Technical University of Moldova, 168 Stefan cel Mare Av., MD-2004 Chisinau, Republic of Moldova

9 Department of Nanoelectronics and Surface Modification, Sumy State University, 2, Rymskogo-Korsakova Str., 40007 Sumy, Ukraine

10 Department of Earth Sciences, Utrecht University, Budapestlaan 4, 3584 CD Utrecht, The Netherlands

Referinţe: Titlul lucrării “TiO2/Cu2O/CuO Multi-Nanolayers as Sensors for H2 and Volatile Organic Compounds: An Experimental and Theoretical Investigation”. Autori: „ Oleg Lupan, David Santos-Carballal, Nicolai Ababii, Nicolae Magariu, Sandra Hansen, Alexander Vahl, Lukas Zimoch, Mathias Hoppe, Thierry Pauporte, Vardan Galstyan,  Victor Sontea,  Lee Chow,  Franz Faupel,  Rainer Adelung,  Nora H de Leeuw, Elisabetta Comini “

ACS Appl. Mater. Interfaces 2021, 13, 27, 32363–32380

https://doi.org/10.1021/acsami.1c04379

https://pubs.acs.org/doi/suppl/10.1021/acsami.1c04379/suppl_file/am1c04379_si_001.pdf

http://mib.utm.md/

https://fcim.utm.md/departamentele-fcim/departamentul-mib/

 

Conveier industrial la FCIM-UTM

Pe 23 iulie 2021, la Centrul de Cercetare și Instruire CIRCLE, Departamentul Ingineria Software și Automatică, Universitatea Tehnică a Moldovei a fost lansat conveierul industrial, achiziționat în cadrul Programului de Stat (2020-2023) „Modele, algoritmi și tehnologii de conducere, optimizare și securizare a sistemelor ciber-fizice”, cu suportul companiei Inther Software Development.

La eveniment a participat expertul internațional pentru cooperare și dezvoltare a companiilor mici și mijlocii, Elisabeth (Liesl) MUENCH, care a menționat importanța colaborării și cooperării companiilor cu universitățile pentru o dezvoltare durabilă și eficientă bazată pe cercetare, proiectare, implementare.

Rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, a subliniat că unul din pilonii strategici de dezvoltare a UTM este integrarea cu industria. Formarea unor specialiști competitivi pe piața muncii în domeniul ingineriei este imposibilă fără o colaborare cu mediul de afaceri, cu integrarea tehnologiilor din industrie în procesul de educație. Domeniul TIC presupune atât tehnologia informației, sisteme de comunicație, cât și automatică, robotică, informatică industrială etc., iar dezvoltarea acestor domenii contribuie la formarea unor specialiști calificați.

Decanul FCIM, conf. univ., dr. Dumitru CIORBĂ, a venit cu un cuvânt de mulțumire în adresa companiei ISD pentru suportul oferit în achiziționarea și instalarea conveierului în incinta laboratorului de Ingineria sistemelor automate DISA. Astfel, în noul an de studii studenții de la programele „Automatică și informatică”, „Robotică și mecatronică” vor avea posibilitatea să-și dezvolte competențe practice prin realizarea unor proiecte reale pe un conveier industrial.

Șeful Departamentului ISA, conf. univ., dr. Ion FIODOROV, a mulțumit companiei ISD pentru colaborarea de durată cu DISA și suportul oferit în formarea tinerelor generații de ingineri automatiști prin dezvoltarea cunoștințelor teoretice și practice în cadrul cursurilor de formare continuă, seminarelor și atelierelor de lucru, ce țin de programarea PLC și automatizări industriale, dar și a diverselor concursuri studențești.

Directorul companiei ISD – Inther Software Development, Radu CORLĂTEANU, a subliniat importanța dezvoltării colaborării cu UTM, contribuind la procesul educațional în domeniul ingineriei prin asigurarea transferului de cunoștințe pentru formarea specialiștilor înalt calificați. În decurs de câteva săptămâni, echipa ISD, împreună cu studenții UTM, au instalat și ajustat cerințelor educaționale acest sistem. Respectiva versiune de conveier este una mai mică, în comparație cu cea industrială, însă are exact aceeași logică în spatele ei. Conveierul poate fi programat și configurat în vederea simulării diferitelor situații practice din industrie.