Arhiva pentru categoria: noutate

COLABORARE DE SUCCES UTM & UNITBV: EXPERIENȚA VIZITEI ÎN CADRUL PROIECTULUI DATASEA

În perioada 18-21 octombrie 2023, o delegație reprezentativă a Universității Tehnice a Moldovei (UTM), a efectuat o vizită de lucru la Universitatea Transilvania din Brașov (UniTBv), România, în cadrul proiectului DATASEA.

Delegația UTM, constituită din conf. univ., dr. Lilia SAVA, decana Facultății Electronică și Telecomunicații, conf. univ., dr. Viorica SUDACEVSCHI, șefă departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, și conf. univ., dr. Nina PUȚUNTEAN, șefă serviciul Relații Internaționale, UTM, și-a propus în cadrul acestei vizite să exploreze oportunitățile de colaborare educațională și de cercetare cu UniTBv, România.

Vizita se înscrie în contextul activităților preconizate în cadrul proiectului DATASEA și a avut ca scop schimbul de bune practici educaționale, concentrându-se asupra utilizării instrumentelor și resurselor de învățare inovative, moderne și flexibile între cele două universități. De asemenea, a urmărit preluarea de know-how în vederea sporirii calității procesului educațional și eficientizării rezultatelor procesului de predare-învățare-evaluare, cercetare și inovare.

Programul vizitei a fost coordonat în strânsă colaborare cu direcția Relații Internaționale a Universității Transilvania din Brașov, sub egida prof., dr. med. Liliana ROGOZEA, prorector cu relații publice. Acest efort a deschis calea pentru schimbul de informații valoroase legate de proiecte internaționale în curs, inclusiv proiecte câștigate în parteneriat cu UTM, dar și consolidarea parteneriatelor, cu accent pe schimbul de studenți, personal didactic și administrativ.

În cadrul reuniunii cu dna prorector Liliana ROGOZEA, reprezentanții UTM și UniTBv au discutat despre oportunitățile de cooperare între diverse departamente și programe de studii, despre metodele de instruire și direcțiile de cercetare de interes comun și au identificat numeroase aspecte de colaborare, cum ar fi:

  • Implementarea metodelor moderne de elaborare a curriculei.
  • Modernizarea curriculei pentru formarea competențelor profesionale, inclusiv aspecte legate de predare-învățare-evaluare în domeniile Securitatea Informațională, Managementul Informației și Știința Datelor.
  • Contribuția la sporirea competitivității și a securității datelor în cadrul IMM-urilor.
  • Aplicarea metodelor interactive de predare-învățare-evaluare.

Vizita a inclus și o întrevedere cu prof. Mihai IVANOVICI, prodecan pentru cercetare, Facultatea Ingineria Electronică și Știința Calculatoarelor, UniTBv, în cadrul căreia au fost conturate direcțiile de realizare a activităților comune de cercetare, posibilitățile de inițiere a unor proiecte comune de cercetare, organizarea de conferințe și evenimente științifice etc.

De asemenea, a fost explorată ideea de a lansa programe de master cu dublă diplomă în domeniul Științei Datelor, care include subdomenii precum Big Data, Data Mining, Machine Learning etc.

Sustenabilitatea parteneriatului dintre Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Transilvania din Brașov a fost confirmată nu doar prin rezultatele valoroase înregistrate în cadrul proiectului DATASEA, dar și prin lansarea unor noi proiecte internaționale Erasmus+ KA2 și transfrontaliere de cercetare. Această colaborare fructuoasă oferă oportunități valoroase pentru ambele universități și promite să aducă în continuare beneficii semnificative în promovarea excelenței în educație și cercetare.

DIPLOMAȚIA ÎN ACȚIUNE:AMBASADORUL EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL JAPONIEI ÎN RM VORBEȘTE DESPRE EVOLUȚIA GLOBALIZĂRII ÎNTR-O PRELEGERE DE EXCEPȚIE

Într-un moment în care lumea se confruntă cu schimbări rapide și transformări profunde în ceea ce privește relațiile internaționale și economice, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, Yoichiro IAMADA, aduce o contribuție semnificativă prin intermediul unei prelegeri publice deosebite ținute la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a Universității Tehnice a Moldovei. Evenimentul, care marchează un pas important în relațiile diplomatice dintre cele două țări, a explorat subiectul „Globalizarea: Evoluție și Perspective”.
Oferind o analiză profundă a globalizării în prelegerea sa, ES, Ambasadorul Yoichiro IAMADA, a subliniat că globalizarea, ca fenomen, a devenit o realitate inevitabilă în societatea contemporană. De la schimburile comerciale și interacțiunile culturale până la dezvoltarea tehnologică și conectivitatea globală, aceasta a reconfigurat fundamental lumea în care trăim. Cu toate acestea, este un subiect care adesea incită la dezbateri aprinse și controverse. Ambasadorul nipon a adus în prim-plan o perspectivă interesantă asupra globalizării și a examinat modul în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.
De asemenea, domnul ambasador a făcut o prezentare a perspectivelor legate de globalizare: a vorbit despre impactul globalizării asupra economiilor, culturilor și societăților din întreaga lume; a explorat modul în care țările pot naviga în această lume interconectată pentru a-și asigura prosperitatea și securitatea națională; de asemenea, a abordat provocările și riscurile asociate cu acest proces, precum și eventualele soluții și posibilități.
Prelegerea publică ținută de către Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova marchează un efort continuu de promovare a dialogului și a înțelegerii internaționale. De altfel, această prelegere ar putea fi calificată și ca o premieră în relațiile bilaterale, oferind o oportunitate inedită de învățare. Totodată, este și o posibilitate importantă de a examina în profunzime un subiect crucial în lumea actuală, aducând o nouă viziune, o nouă lumină asupra modului în care globalizarea continuă să schimbe lumea și să influențeze direcțiile viitoare ale cooperării internaționale.
Era și de așteptat entuziasmul cu care studenții au primit și aplaudat posibilitatea extraordinară a acestui dialog excepțional. Profund impresionați de tematica abordată, profunzimea mesajului, dar mai ales de posibilitatea de a dialoga cu o persoană de un asemenea rang, studenții s-au declarat încântați și au transmis un mesaj de mulțumire pentru pledoaria domnului ambasador, pentru sprijinul său în promovarea cunoașterii și înțelegerii globale și au subliniat beneficiile educației interculturale pe care o astfel de prelegere o aduce în campusul universitar.
Conf. univ., dr. Dumitru CIORBA, decanul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, gazda evenimentului, a declarat în context: „Sunt mândru că am avut posibilitatea să vi-l prezint pe domnul ambasador și să savurez, alături de voi, dragii mei studenți, această impresionantă prelegere despre globalizare, dar și despre cultura țării sale – Japonia. Cred că această lecție deschisă vă va ajuta să înțelegeți mai profund complexitatea globalizării și modul în care aceasta se reflectă în fiecare dintre noi.”
Evenimentul a fost, fără îndoială, un moment important pentru Universitatea Tehnică a Moldovei și a subliniat angajamentul comun de a promova învățarea și înțelegerea internațională într-o lume tot mai interconectată. Prezența ambasadorului nipon a adus o perspectivă valoroasă asupra globalizării și a inspirat studenții să exploreze mai adânc impactul acestui fenomen asupra lumii contemporane.

Citeşte mai mult pe www.utm.md

 

ÎN PREMIERĂ, AMBASADORUL EXTRAORDINAR ȘI PLENIPOTENȚIAR AL JAPONIEI ÎN RM VA ȚINE O PRELEGERE PUBLICĂ CU GENERICUL “GLOBALIZAREA: EVOLUȚIE ȘI PERSPECTIVE”

În premieră, Excelența Sa, domnul YAMADA Yoichiro, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, va ține o prelegere publică pentru studenții Universității Tehnice a Moldovei, cu genericul „Globalizarea: evoluție și perspective”.

Un subiect actual, important, care merită toată atenția noastră, fiind crucial în derularea evenimentelor mondiale.

Rezonând cu programe de studii în particular, prelegerea „Globalizarea: evoluție și perspective” va fi organizată la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică, Aula Amdaris (3-3), strada Studenților nr. 9/3, la 10 octombrie 2023, ora 15:00 și la Facultatea de Inginerie Economică și Business, Aula 309, Bulevardul Dacia nr. 41, 10 noiembrie 2023, ora 15:00.

Dragi UTM-iști, suntem siguri că fiecare va obține maxime foloase de pe urma subiectului analizat.

Prelegerea se va axa, în mare parte, pe integrarea economică globală din ultimii 30-40 de ani, pe fundamentele instituționale care au stat la baza acestei evoluții și pe ordinea mondială care ne așteaptă în anii următori.

Menționăm faptul că globalizarea s-a accelerat începând cu anii ’80, pe fundalul progresului revoluționar al tehnologiilor de comunicare și de transport. Sfârșitul Războiului Rece și aderarea Chinei la OMC au inaugurat o nouă etapă de integrare economică globală, însă Marea Recesiune din 2007-2009 a pus sub semnul întrebării globalizarea, iar anul 2010 a fost martorul unei reacții de respingere a acesteia. Astăzi, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și rivalitatea dintre SUA și China pun viitorul globalizării într-o mare incertitudine.

Ne exprimăm dorința și viul interes de a asculta prelegerea Excelenței Sale, întrucât constituie un subiect care va dicta cursul evenimentelor mondiale.

PANOU DE DISCUȚII PENTRU LANSAREA HACKATHONULUI CU TEMATICA ”DIMINUAREA FENOMENULUI TRAFICULUI DE PERSOANE PRIN INSTRUMENTE DIGITALE”

Traficul de persoane și sclavia sunt probleme grave care afectează omenirea în întreaga lume. În fața acestor amenințări, centrul de cercetare SPATIUM de la Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a Universității Tehnice din Moldova (UTM), în colaborare cu Poliția Națională a Olandei și cu sprijinul redacției „Ziarul de Gardă,” a inițiat un Hackathon dedicat dezvoltării de instrumente software pentru combaterea traficului de persoane.

Într-o lume în care datele statistice cu privire la traficul de persoane sunt în creștere alarmantă, este evident că este necesară o acțiune imediată. UTM, FCIM, și partenerii săi din Olanda au creat Centrul de Cercetare „SPATIUM” pentru suport tehnologic și informare despre riscurile traficului de persoane.

„SPATIUM” își propune să participe într-o colaborare internațională cu alte centre de cercetare din țările europene ce activează pe alte dimensiuni din același context și care se va concentra pe oferirea suportului tehnologic avansat, informare și conștientizare, precum și cercetare pentru prevenirea și reducerea fenomenului traficului de persoane. Echipa care coordonează acest centru este formată din profesorii și cercetătorii de la FCIM, UTM: Dumitru CIORBĂ, Mariana CATRUC și Gabriel ZAHARIA.

Un prim pas important în această direcție a fost Panoul de discuții pentru lansarea Hackathonului, care a avut loc în incinta Tekwill, cu sprijinul UTM și al redacției „Ziarului de Gardă.” Acest eveniment a adunat reprezentanți din diverse sectoare, inclusiv organizații internaționale și naționale, autorități de aplicare a legii, organizații neguvernamentale și companii din domeniul IT. Printre invitații speciali s-au numărat Jorn Van Rij, colonel în cadrul Poliției Naționale a Olandei, Alina Radu, director și co-fondatoare al „Ziarului de Gardă,” Vasile Braga, director executiv la Asociația Industriilor Creative, și Vitalie Eșanu, antreprenor IT și fondator Privesc.Eu și Soofragio.

În timpul discuțiilor de la Hackathon, s-a subliniat că tehnologia digitală poate juca un rol crucial în lupta împotriva traficului de persoane și a sclaviei. Decanul FCIM, Dumitru CIORBĂ, a exprimat dorința ca produsele dezvoltate în cadrul Hackathonului să devină instrumente utile pentru jurnaliști și pentru comunitatea largă, contribuind astfel la reducerea acestei probleme grave.

„Vrem să creăm un produs bun, de aceea se va lucra intensiv sub îndrumarea experților, pe domeniul dezvoltare software, ca să putem produce. Mi-aș dori ca după hackathon, după ce vom avea prototipuri funcționale, sau cine știe, poate acest produs să ajungă un instrument pe masa de lucru a jurnaliștilor”. Totodată, dl CIORBĂ și-a exprimat speranța ca produsele să poată fi utilizate de către întreaga noastră comunitatea, pentru alertarea și diminuarea fenomenului traficului de ființe umane.

Gabriel Zaharia, reprezentant al FCIM și SPATIUM, a prezentat proiectul ”ESCAPEVAN MOLDOVA” la care a participat activ și CC SPATIUM, FCIM, UTM și care a avut un impact serios asupra societății și a mulțumit participanților și invitaților speciali pentru eforturile lor în încercarea de a pune în serviciul societății instrumente tehnologice utile.

În încheiere, Mariana CATRUC, reprezentantă a FCIM și SPATIUM, a subliniat importanța acestui eveniment în contextul creșterii traficului de persoane și corupției în Moldova și a evidențiat necesitatea unor soluții tehnologice eficiente pentru combaterea acestor probleme.

”La capitolul trafic de ființe umane și corupție, se cunoaște, cu regret, că țara noastră este în top. De aici a apărut și necesitatea creării CC SPATIUM și lansării acestui Hackathon, pentru a identifica soluții eficiente îmbinând tehnologia cu necesitățile societății”, a punctat dna Mariana CATRUC

Panoul de discuții a demonstrat că tehnologia poate fi folosită cu succes în lupta împotriva traficului de persoane și că colaborarea dintre mediul academic, sectorul TIC și societatea civilă poate aduce schimbări semnificative în această problemă globală.

Colaborarea de succes dintre FCIM-UTM și ALVYS: un pas important în edificarea viitorului IT din Moldova

Într-un efort de a deschide noi orizonturi pentru studenții din domeniul IT și de a promova colaborarea între învățământul superior și industrie, Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) a stabilit o colaborare fructuoasă cu ALVYS – companie cu o viziune inovatoare axată pe digitalizarea logistică și transportului. Această colaborare deschide noi oportunități pentru studenți, creând o punte puternică între viitorii specialiști IT și profesioniștii cu experiență și contribuind astfel la dezvoltarea unei forțe de muncă bine pregătite pentru a aborda provocările tehnologice ale lumii reale.

Peste 30 de studenți ai FCIM-UTM au fost invitați să participe la Ziua Ușilor Deschise organizată de compania ALVYS, o companie dedicată transformării proceselor de expediere, gestionare a flotei și contabilitate. Evenimentul, organizat cu sprijinul Veronicăi ANDRIEVSCHI-BAGRIN, șefa programului „Tehnologia Informației”, și a Svetlanei COJOCARU, șefă-adjunctă a Departamentului ISA de la UTM, a reprezentat o oportunitate unică pentru studenți de a obține o perspectivă nouă asupra industriei IT și a importanței abilităților interpersonale în domeniul tehnologic.

Un moment deosebit al evenimentului a fost prezentarea susținută de Leo GORODINSKI, CEO și co-fondator al Alvys.com. Cu o experiență impresionantă în dezvoltarea software, Leo este recunoscut în industrie pentru talentul său excepțional. Prezentarea sa, axată pe tema „Abilități interpersonale pentru profesioniștii IT”, a subliniat că în afara cunoștințelor tehnice solide, abilitățile non-tehnice sunt esențiale pentru o carieră de succes în tehnologie. Studenții au avut ocazia să învețe din experiența reală a lui Leo și a altor profesioniști din domeniul Tehnologiei Informației, împărtășind învățăminte valoroase și povești inspiraționale.

Acest dialog a reiterat importanța abilităților non-tehnice, precum comunicarea, înțelegerea, responsabilitatea și empatia, , în carierele profesioniștilor IT. Un exemplu concludent în acest sens este și colaborarea dintre FCIM-UTM și ALVYS, care se bazează pe principii solide de încredere, transparență, corectitudine. ALVYS are ca misiune digitalizarea fluxurilor de lucru în domeniul logisticii, transportatorilor, expedierii, managementului flotei și contabilității. Prin integrarea acestor departamente interconectate pe o singură platformă, ALVY oferă utilizatorilor vizibilități complete de afaceri și le permite să ia decizii optime, economisind timp și resurse financiare. Cu birouri în Statele Unite, Jamaica și Republica Moldova, fondatorul companiei este originar din Moldova, aducând astfel o contribuție semnificativă la dezvoltarea tehnologică a țărilor.

Colaborarea dintre FCIM-UTM și ALVYS reprezintă un model remarcabil despre cum educația și industria pot colabora pentru a pregăti viitorii specialiști IT – o colaborare care nu doar inițiază studenții în domeniul lor de activitate, ci stabilește și punți de colaborare între viitorii specialiști IT și parteneri, investitori, oameni de afaceri, pregătindu-i astfel pentru a atinge succesul în lumea reală a tehnologiei. Este un parteneriat care contribuie la dezvoltarea unei industrii IT mai puternice și mai bine pregătite în Republica Moldova și dincolo de granițele sale.

„NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI” REVINE CU O NOUĂ EDIȚIE!

Vrei să știi cum e să fii cercetător și să poți să-ți transpui ideile în inovații? Să participi la master-classuri, ateliere, experimente în diversele domenii ale științei? Să-ți verifici cunoștințele în cadrul unor quiz-uri și să fii premiat pentru inventivitate? Să te convingi ce înseamnă creația? Ai putea fi și spectatorul din rândul întâi al unui veritabil fashion-show, în cadrul căruia vor fi demonstrate piese vestimentare demne de marile podiumuri ale lumii? Vino pe data de 29 septembrie 2023 în Parcul-muzeu al tehnicii în aer liber din campusul academic Râșcani al Universității Tehnice a Moldovei, unde se va desfășura „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, iar în cadrul acesteia – și expoziția „Creația deschide Universul” . 

Ai toate șansele să-ți manifestezi talentul, să intri în contact cu lumea fascinantă a cercetării, dar și să savurezi un final de săptămână într-o atmosferă plăcută.  

Ne vedem vineri seară în Parc, la UTM! 

Programul detaliat al evenimentului poate fi vizualizat AICI.

Citeşte mai mult pe www.utm.md

13 STUDENȚI AI UTM – DEȚINĂTORI AI BURSELOR PREȘEDINTELUI, REPUBLICII ȘI GUVERNULUI RM

Universitatea Tehnică a Moldovei se declară mândră de performanțele înregistrate de cei 13 studenți ai săi, care în anul de studii 2023-2024 vor primi Bursa Republicii în valoare de 2030 de lei pe lună, Bursa Guvernului – 1690 de lei și Bursa Președintelui – 1845 de lei. Guvernul a aprobat, miercuri, 20 septembrie, listele studenților bursieri de merit.

Îi felicităm cordial pe câștigătorii Burselor de Merit, care au reușit această performanță prin muncă asiduă și constantă, reușite academice înalte și cercetare științifică aprofundată, prin tenacitate și creativitate. Îi felicităm deopotrivă pe părinții și profesorii care i-au susținut și i-au ghidat pe acești tineri visători și curajoși ca să devină învingători!

 Bursa Republicii

 TOPCIU Cristina –  studii integrate, specialitatea 0731.1Arhitectură,

OLEINIK Anastasia –  studii integrate, specialitatea 0841.1Medicină veterinară,

GRAUR Elena –  ciclul I, specialitatea 0613.3 Inginerie software.

 Bursa Guvernului

 ZGHIBARŢĂ Cristina – studii integrate, specialitatea 0841.1 Medicină veterinară,

POSTOLACHE Alexandrina – studii integrate, specialitatea 0731.1 Arhitectură,

ZAHARIA Mihaela – ciclul I, specialitatea 1010.1 Servicii publice de nutriție,

BRUMĂ Mihai – ciclul I, specialitatea 0714.7 Robotică și mecatronică,

ROTARU Victor – studii integrate, specialitatea 0841.1 Medicină veterinară,

PROSCURINA Daria – ciclul I, specialitatea 0715.7 Design industrial,

CAPITAN Patricia – ciclul I, specialitatea 0613.3 Inginerie software,

ŢARANU Alexandra – ciclul I, specialitatea 0613.1 Tehnologia informației.

 Bursa Președintelui Republicii Moldova

 DEMIAN Mihaela – ciclul I, specialitatea 0212.2 Design interior,

COJOCARI-GONCEAR Maxim – ciclul I, specialitatea 0613.3 Inginerie software.

 Suntem mândri de voi, dragi bursieri UTM-iști!

 Pentru bursele de merit au candidat studenții și elevii care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9 la domeniile de studii: tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și nu mai mică de 9,5 în alte domenii de studii.

Pentru competiția din anul academic 2023-2024, instituțiile de învățământ superior au înaintat 88 de dosare.

Citește mai mult pe utm.md

 

DMIB-FCIM-UTM la Conferința Internațională ”Nanomaterials: Applications & Properties”

În perioada 10 – 15 septembrie 2023, s-a desfășurat cea de-a 13-a ediție a conferinței „IEEE 13th International Conference on Nanomaterials: Applications & Properties, IEEE NAP-2023” la Bratislava, SLOVAKIA, https://ieeenap.org/ . La conferință au participat savanți cu renume din diverse țări, cum ar fi Gogotsi, Y. G. de la Drexel University, SUA, care are h-index peste 200, și peste 200 000 citări în SCOPUS, ș.a. Conferința a avut ca tematici principale materialele la scară nanometrică, ingineria biomedicală, nanofotonică, superconductibilitate, nanosenzori și nanodispozitive, cercetări nanobiomedicale, etc., punând un accent deosebit pe cercetarea interdisciplinară care explorează și valorifică proprietățile fizice și chimice unice ale acestor nanomateriale în scopuri aplicative.

Universitatea Tehnică a Moldovei participă anual este reprezentată de cercetătorii Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică. La fel și în anul curent la eveniment, UTM a fost prezentată de către profesorul universitar, doctoral habilitat, Lupan Oleg care a fost și membru a Consiliului Consultativ Științific Internațional (International Scientific Advisory Board). La invitația organizatorilor, Dumnealui a prezentat un articol intitulat „Multifunctional Devices Based on 3D Hybrid Networks of ZnO and 3D Carbon Nanomaterials,” scris în colaborare cu Armin Reimers, doctorul Vasile Postica, doctorul Yogendra Kumar Mishra, doctorandul Adrian Bîrnaz, doctorul Ali Shaygan Nia, profesorul Xinliang Feng, profesorul Rainer Adelung și doctorul în științe inginerești Fabian Schütt.

În timpul prezentării sale, profesorul Lupan a detaliat metoda de fabricare a rețelelor 3D hibride din ZnO și a materialelor 3D din carbon, a prezentat rezultatele inovatoare obținute în urma studiilor și a evidențiat domeniile în care se urmează implementarea acestor rezultate de cercetare. De asemenea, în încheierea prezentării sale, profesorul Lupan a subliniat importanța colaborării între Departamentul de Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății de Calculatoare, Informatică și Microelectronică a Universității Tehnice a Moldovei și universitățile din străinătate, precum Germania, SUA, Franța, Marea Britanie ș.a., în dezvoltarea direcțiilor comune de cercetare științifică.

Profesorii UTM activează la Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) și transferă cunoștințele și experiența acumulată în astfel de colaborări internaționale tinerilor de la FCIM, ciclurile 1, 2 și 3, licență, masterat și doctorat, respectiv.

Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală de la Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică se încadrează perfect în astfel de colaborări internaționale, deoarece asigură procesul educațional la trei programe de studii: Electronica Aplicată, Microelectronica și Nanotehnologii și la Inginerie Biomedicală (ciclurile I și II) și la 5 specialități la ciclul 3 – doctorat. Tinerii curioși de a elabora sau cercetata astfel de nano-dispositive o pot face real la Centrul de Nanotehnologii și Nanosenzori, Departamentul MIB a UTM.

Universitățile de colaborare:

  • Department of Microelectronics and Biomedical Engineering, Faculty CIM, Center for Nanotechnology and Nanosensors
    Technical University of Moldova
    Chisinau, Republic of Moldova
  • Department of Materials Science,
    Chair for Functional Nanomaterials, Faculty of Engineering
    Christian-Albrechts Universität zu Kiel 
    Kiel, Germany
  • Mads Clausen Institute, NanoSYD, University of Southern Denmark
    Sønderborg, Denmark
  • Department of Chemistry and Food Chemistry, Center for Advancing Electronics Dresden (cfaed)
    Technische Universität Dresden,
    Dresden, Germany

https://ieeenap.org/

https://ieeenap.org/data/IEEE_NAP2023_Program.pdf

http://mib.utm.md/

https://fcim.utm.md/departamentele-fcim/departamentul-mib/

 

 

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ „NANOTEHNOLOGII ȘI INGINERIE BIOMEDICALĂ” – 2023, EDIȚIA A VI-A

În perioada 20-23 septembrie 2023, la Chișinău își va desfășura lucrările Conferința Internațională „Nanotehnologii și Inginerie Biomedicală”, ediția a VI-a. Evenimentul este organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei și Societatea de Inginerie Biomedicală  din Moldova în colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Academia de Științe a Moldovei și Federația Internațională de Inginerie Medicală și Biologică (IFMBE).

La conferință se preconizează participarea a peste 200 de specialiști din peste 20 de țări ale lumii, inclusiv din Japonia, SUA, Germania, Franța, Suedia, Grecia, România, Ucraina, Turcia, Republica Cehă, Olanda, Uzbekistan, Republica Moldova, Siria ș.a., care activează in domeniul sănătății și domenii conexe medicinei. În programul Conferinței sunt incluse 120 de comunicări și 16 rapoarte plenare ce țin de domeniile necesare pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, precum nanotehnologii și nanomateriale, biomateriale pentru aplicații medicale, noi dispozitive medicale, bioinformatică și biologie computațională, inginerie moleculară, celulară și tisulară,  e-sănătate și telemedicină  securitate nucleară și radiațională, noi tehnologii de diagnostic, tratament și reabilitare, abordări moderne în medicină personalizată etc. Lucrările conferinței vor fi publicate în IFMBE Proceedings Series (Springer Nature) și indexate în SCOPUS.

Tradițional la această conferință participă savanți cu renume mondial în domeniu, precum membrii de onoare ai AȘM prof. Hidenori Mimura, Japonia; prof. Ashok Vaseashta, SUA; prof. Vladimir Fomin, Germania ș.a. În premieră, Conferința va fi onorată de participarea prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel pentru medicină, savant celebru cu rădăcini genealogice basarabene, care a fost ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei pentru colaborare științifică fructuoasă cu țara noastră, multiple lecții publice de rezonanță și participări la emisiuni televizate în perioada pandemiei.

Deschiderea evenimentului va avea loc la 20 septembrie 2023, începând cu ora 9:30, în incinta Institutului Muncii (or. Chișinău, str. Zimbrului 10), evenimentul fiind moderat de acad. Ion Tighineanu și prof. univ. Victor Șontea, co-președinți ai Conferinței, și de rectorul UTM, dr. hab., prof. univ. Viorel Bostan.

Agenda evenimentului

Limba de lucru: engleză.

Informații suplimentare – pe https://icnbme.sibm.md/index.html sau prin icnbme2023@gmail.com.  GSM:+373.794.60338

Citeşte mai mult pe www.utm.md

SESIUNILE TECHTALKS ORGANIZATE DE MAIB ÎN PARTENERIAT CU UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Te invităm la cel de-al doilea eveniment din cadrul sesiunilor TechTalks organizate de maib în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei.

Pe 20 septembrie, ora 18:00, în incinta UTM (str. Studenților 9/7, blocul 3, 201) te așteaptă unul dintre cele mai motivaționale speechuri, cu informații valoroase pentru cariera ta actuală sau viitoare în IT.

Viktor Razhev, Director IT la maib, cu o experiență impresionantă în sectorul IT, te va ajuta să-ți depășești limitele și va divulga secretele succesului în carieră, precum și cum poți obține rezultate peste măsura așteptărilor.

Din partea noastră un speaker fain și conținut de calitate, iar din partea ta prezența și câțiva prieteni cărora le va fi de folos informația.

Adaugă în calendarul tău evenimentul!  Limba de comunicare: rusă

Citeşte mai mult pe www.utm.md