XMAS FAF Hackathon 2025: când codul rezonează cu magia sărbătorilor

În prag de Crăciun, XMAS FAF Hackathon 2025 a compilat codul cu magia sărbătorilor, transformându-se într-un hub vibrant de idei și energie pură.

În perioada 20-21 decembrie, când orașul se pregătea de colinde, la Tekwill se scria viitorul. XMAS FAF Hackathon 2025 a depășit limitele unui simplu concurs de programare, devenind un spațiu unde spiritul Crăciunului s-a sincronizat perfect cu inovația, competiția și creativitatea fără limite. Au fost două zile intense de coding, două nopți de hacking, zeci de echipe și un singur vibe comun: Build something epic.

Declarat, pe bună dreptate, cel mai epic eveniment al finalului de an, acest hackathon a fost o experiență 360°: despre oameni cool, idei curajoase, mentori inspiraționali și proiecte care au prins viață sub presiunea timpului și a ambiției.

Why you had to be there? Pentru că XMAS FAF nu înseamnă doar linii de cod, ci și: People first – networking cu oameni care te provoacă și te inspiră; Level up your skills – ieșirea din zona de confort pentru a construi soluții de care să fii mândru; Top mentorship – acces la creierele din industrie, gata să transforme ideile tale în real-world solutions; Portfolio boost – proiecte battle-tested, care spun clar: I know what I’m doing; Festive chaos – vibrații de sărbătoare, swag exclusivist, pizza, cafea și mult FAF hype. Pentru că End 2025 in style nu e despre un simplu „La mulți ani!”, ci despre o construcție, o victorie și o amintire memorabilă.

Probele – battleground-ul creativității

Hackathonul a lansat provocări serioase, concepute să forțeze acel out-of-the-box thinking esențial în tech:

  • ELSE Challenge (powered by UTM) – un adevărat test de rezistență pentru mințile analitice, unde logica, gândirea critică și soluțiile elegante au făcut diferența;
  • Smart Home Sentinel Challenge (powered by Allied Testing) – securitatea casei regândită prin cod inteligent, cu accent pe fiabilitate și aplicații reale;
  • Architecture Challenge (powered by Stefanini) – construcția unor sisteme complexe și scalabile, unde viziunea de ansamblu a fost cheia succesului.

Aici nu a fost vorba doar de coding fast, ci de thinking smart.

Mentorii – backbone-ul experienței

Line-up-ul de mentori a reunit profesori universitari, AI Engineers, experți în cybersecurity și product managers. Ei au fost cei care au pus întrebările grele, au oferit feedback autentic din industrie și au adus acel extra spark în momentele critice de debug. Cu un astfel de suport, ideile au părăsit rapid stadiul de schiță, devenind prototipuri funcționale.

Cele două zile de concurs au însemnat un flux continuu de idei, fără pauze de inspirație, participanții fiind implicați într-un maraton intens de coding, colaborare și creativitate.

Timeline-ul unui weekend epic

Ziua 1: Start, Team Formation & Hacking Non-stop. Totul a început cu o energie electrizantă. După formarea echipelor, spațiul Tekwill s-a transformat într-un furnicar de brainstorming. Un moment aparte a fost Stefanini Quiz, o pauză binemeritată de la ecrane, dar plină de adrenalină. Premiile – seturi LEGO – au fost simbolul perfect: în tech, ca și în construcția LEGO, ai nevoie de logică, răbdare și viziune. Seara s-a transformat rapid în noapte, iar noaptea — într-o sesiune legendară de hacking neîntrerupt.

Ziua 2: Pitching & The Moment of Truth. Focusul s-a mutat pe delivery. Ultimele ajustări și momentele de „panică” constructivă au culminat spre dimineață cu prezentările finale. Echipele au demonstrat nu doar competențe tehnice, ci și o claritate remarcabilă în pitching, transformând soluțiile complexe în discursuri coerente și de impact.

Partenerii care au alimentat experiența

Un hackathon epic are nevoie de un „engine” pe măsură, iar comunitatea FAF a fost susținută de parteneri care cred în oameni și inovație:

  • Stefanini Institute EMEA (Sponsor General) – compania care demonstrează că inovația începe cu oamenii;
  • Planet Group International și Allied Testing-Moldova (Sponsori Premium) – susținători ai excelenței tehnologice și ai calității software;
  • Universitatea Tehnică a Moldovei, Cybercor și Efes Moldova (Parteneri Oficiali): – piloni ai educației, securității digitale și spiritului comunitar.

Hall of Fame – câștigătorii ediției 2025

După 48 de ore intense de hacking pe podium au urcat:

  • ELSE Challenge – Team 9 (Andi BLÂNDU, Mihai CARAMAN, Daniela COJOCARI, Cătălin DÂRZU, Janeta GRIGORAȘ),
  • Smart Home Sentinel – Team 6 (Mihai VIERU, Vlad POLIȘCIUC, Andrei CLIUCOVSCHI, Dmitrii BELIH, Daniel CANTER),
  • Architecture Challenge – Team 3 (Igor TACU, Loredana TACU, Ina PANCENCO, Valeria POSTICA, Nichita RUSNAC).

 Mentorat și vibes de sărbătoare

Succesul nu vine doar din linii de cod, ci și din ghidajul potrivit. Cei 19 mentori (de la AI Engineers la Senior Devs din companii precum Orange Systems, Grid Dynamics sau Amdaris) au fost alături de participanți pe tot parcursul evenimentului, transformând provocările în lecții și ideile în soluții concrete.

Cu swag FAF, energie molipsitoare și amintiri care vor rămâne mult timp, XMAS FAF Hackathon 2025 a demonstrat încă o dată că această comunitate nu doar scrie cod, ci construiește experiențe.

Let’s keep building together!

Suntem gata de următoarea provocare.

„Cum se predă Viitorul?”: Parteneriat strategic FCIM & University of Twente pentru integrarea tehnologiilor cuantice la UTM

O delegație de elită a Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a UTM a pus bazele unei colaborări de proporții cu University of Twente din Olanda, deschizând noi perspective pentru integrarea tehnologiilor cuantice în curricula și cercetarea de la FCIM.

În perioada 3-10 decembrie, prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN, șeful Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul FCIM, însoțit de acad. Anatolie SIDORENKO, profesor DMIB-FCIM și director al IIEN „D. Ghiţu”, au efectuat o vizită strategică în Țările de Jos. Această misiune academică, desfășurată sub egida proiectului ERASMUS+ KA171, a pus bazele unui parteneriat care va transforma modul în care tehnologiile cuantice vor fi abordate în cadrul FCIM.

Eforturile profesorilor FCIM s-au materializat într-un dialog de înalt nivel cu lideri ai comunității științifice internaționale, vizând integrarea facultății în proiecte de cercetare de elită. Discuțiile purtate cu prof. Hans Hilgenkamp, directorul celebrului Centru de Inovare „MESA+ NanoLab”, și cu prof. Wilfred van der Wiel, liderul Centrului „Brain Inspired Systems”, au deschis perspective unice pentru elaborarea unor proiecte comune în cadrul programului european Horizon Europe. Aceste conexiuni sunt vitale pentru FCIM, oferind acces la infrastructuri de cercetare de nivel mondial și la dezvoltarea de hardware inspirat de arhitectura creierului uman, un domeniu esențial pentru viitorul inteligenței artificiale și al informaticii moderne.

Un punct central al vizitei l-a reprezentat schimbul de bune practici educaționale, prof. Oleg Lupan asistând la prelegerile profesorului Alexander Brinkman, desemnat cel mai bun cadru didactic din Olanda în 2023. Analizând modul în care concepte complexe precum supercomputing qubits sau Boson sampling sunt transmise noilor generații, domnul profesor Lupan a evidențiat importanța adoptării unor strategii didactice vizionare pentru studenții noștri.

„Am fost impresionat de claritatea cu care sunt explicate concepte complexe precum qubits și quantum hardware. Această abordare demonstrează rolul fundamental pe care microelectronica și nanotehnologiile îl joacă în dezvoltarea informaticii cuantice. Ne propunem să aducem în cursurile de la FCIM această viziune și aceste modele educaționale de top, care răspund elocvent la întrebarea: „Cum se predă Viitorul?”, a declarat prof. Oleg LUPAN.

Impactul acestui parteneriat se va resimți direct în experiența de predare-învățare la FCIM în perioada 2025-2027. Colaborarea se va materializa prin implementarea unor discipline noi în domeniul microelectronicii și informaticii cuantice, precum și prin prelegeri susținute la UTM de către profesori de renume ai Universității din Twente. Totodată, programul va facilita mobilități academice și stagii de cercetare pentru cadrele didactice ale FCIM, oferind studenților, masteranzilor și doctoranzilor oportunitatea de a realiza schimburi academice și de a utiliza echipamente de ultimă generație în laboratoarele din Olanda.

Prin acest parteneriat, coordonat de acad. Anatolie SIDORENKO și prof. Hans HILGENKAMP, FCIM își asumă misiunea de a forma o nouă generație de ingineri capabili să stăpânească tehnologiile viitorului, reconfirmând angajamentul facultății față de excelența academică și integrarea în spațiul european de cercetare.

Inovație și performanță în robotică: „Earth Rover – 2025”, ediția a XIV-a

În perioada 08–12 decembrie 2025, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM) a Universității Tehnice a Moldovei a organizat cea de-a XIV-a ediție a Concursului Studențesc în domeniul sistemelor robotice mobile „Earth Rover: Misiune Imposibilă – 2025”.

Evenimentul s-a desfășurat cu suportul partenerilor: Î.S. „Radiocomunicații”, IAW Internationale Akademie, ICG Engineering, BSW TECH S.R.L., Mechatronics Innovation Center S.R.L., AROBS Software Chișinău S.R.L., precum și cu sprijinul organizatoric al Centrului Studențesc de Creativitate Tehnică „Hard & Soft”.

La concurs au participat 8 echipe, formate din studenți ai FCIM de la programele de studii: Robotică și Mecatronică, Calculatoare și Rețele, Automatică și Informatică, Microelectronică și Nanotehnologii, Informatică Aplicată, precum și o echipă de elevi ai Colegiului Universității Tehnice a Moldovei.

Pentru dezvoltarea proiectelor, organizatorii au pus la dispoziția fiecărei echipe seturi identice de echipamente, asigurând astfel condiții egale de participare. Tema concursului a vizat proiectarea și programarea unui robot mobil destinat explorării unui spațiu necunoscut, având rolul de a investiga zona de operare și de a colecta date relevante despre starea mediului.

Robotul a fost conceput pentru operare într-un mediu necunoscut și potențial ostil, fiind capabil să funcționeze semi-autonom sau prin control la distanță, în funcție de cerințele misiunii. Pentru realizarea sarcinilor de explorare, robotul mobil a fost echipat cu un set de senzori pentru măsurarea parametrilor de mediu, datele colectate fiind corelate cu imagini video furnizate de camera integrată. Aceste informații au permis analiza reliefului, identificarea obstacolelor și selectarea zonelor de interes științific.

Misiunea a presupus parcurgerea unui traseu prestabilit, definit printr-o succesiune de puncte de control, care asigurau explorarea sistematică a suprafeței. Deplasarea între puncte a fost realizată prin algoritmi de navigație și control, bazate pe datele provenite de la senzori și fluxul video, asigurând menținerea traiectoriei, evitarea obstacolelor și adaptarea la schimbările mediului.

Obiectivele concursului au urmărit proiectarea și realizarea unui sistem robotic performant, capabil să atingă eficiență maximă în îndeplinirea sarcinilor stabilite. Participanții au fost încurajați să dezvolte soluții inovatoare, bazate pe integrarea coerentă a componentelor hardware și software și pe utilizarea unor algoritmi optimi de control și decizie. Un accent deosebit a fost pus pe mobilitate, stabilitate, precizie și adaptabilitate, precum și pe viteza de deplasare, evaluată în corelație cu siguranța și acuratețea navigației.

Evaluarea proiectelor a fost realizată pe baza unui set de criterii, care au vizat atât performanța tehnică, cât și calitatea prezentării, aspectul exterior al robotului și colaborarea în cadrul echipei. Au fost analizate timpul și viteza de parcurgere a traseului, acuratețea navigației, structura și calitatea codului sursă (claritate, modularitate, corectitudine logică), precum și nivelul de integrare mecanică și electronică a sistemului.

Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de Comitetul de organizare, în componența: V. Ababii, V. Sudacevschi, S. Munteanu, A. Țurcan, N. Ababii, V. Maftei, precum și inginerii DIIS. Suportul tehnic și tehnologic a fost oferit de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) UTM și Centrul Educațional și Inovativ „Informatică și Modelare Matematică – Grigore Moisil” (CEIM) UTM.

În urma evaluării proiectelor de către juriul de specialitate, format din:

Președinte – D. Ciorbă, decan FCIM, și membri: V. Sudacevschi – șef DIIS; M. Iacob – director Î.S. „Radiocomunicații”; M. Lascu – reprezentant IAW Internationale Akademie; I. Baran – reprezentant AROBS Software Chișinău; C. Crucean – reprezentant BSW TECH S.R.L., au fost stabilite următoarele locuri premiante:

  • Locul I – echipa „CR-253” (D. Popov, N. Neghin, S. Vasilyev);
  • Locul II – echipa „AC/DC” (V. Bodiu, D. Matcovschi, G. Bahmat);
  • Locul III – echipa „Max&COM” (M. Secrieru, C. Panteleiciuc);
  • Locul III – echipa „NanoBots” (A. Joian, M. Berdianu, A. Cardiuc).

Diplome de mențiune și premii de încurajare au fost acordate și celorlalte echipe participante:

  • JDM (D. Cocieru, P. Buga, D. Spinei);
  • 2-metil-1,3,5-trinitrobenzen (Movilean, A. Curmei);
  • TechnoPulse (S. Costriba, V. Cotoman, M. Cruc);
  • FalcoNS (A. Moroz, M. Kuzmitkaia, R. Mihova);
  • M.I.L.K. it possible (K. Drangoi, L. Stamov, M. Beșleaga, I. Stegăresu).

 

Colaborări noi în bioinformatică după Smart Diaspora 2025

Universitatea Tehnică a Moldovei a participat la Smart Diaspora 2025, în cadrul workshopului Biologie computațională în era inteligenței artificiale, găzduit de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cadrul Sesiunii: Perspectives in AI-driven Computational Biology, UTM a fost reprezentată de Dr. Dumitru Ciorbă, decan FCIM, și Viorel Munteanu, șeful Laboratorului de Bioinformatică.

În cadrul sesiunii, Viorel Munteanu a susținut prezentarea: Building bioinformatics capacity in Moldova, iar Dr. Dumitru Ciorbă a prezentat: Transparency and Reproducibility in Computational Biomedical Research.

Participarea UTM a consolidat dialogul cu comunitatea științifică internațională și a evidențiat preocupările noastre pentru dezvoltarea capacităților naționale în biologie computațională, inteligență artificială și genomică aplicată. În continuarea discuțiilor din cadrul workshopului, la invitația Dr. Marius Surleac — prezent în agenda evenimentului cu o intervenție dedicată metodelor computaționale aplicate genomurilor patogenilor — reprezentanții UTM au efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

Vizita a fost coordonată de Dr. Dan Oțelea, șeful Laboratorului de Genetică Moleculară, și a deschis discuții privind colaborări în analiza genomică, dezvoltarea infrastructurilor bioinformatice, integrarea datelor biomedicale și formarea specialiștilor în domeniu. Aceste interacțiuni marchează un pas important în extinderea colaborărilor UTM în aria biologiei computaționale și medicinei bazate pe date, consolidând legături științifice valoroase și creând premise pentru proiecte comune în beneficiul cercetării și inovării biomedicale.

Întâlnirile FCIM cu industria – un pas esențial în pregătirea inginerilor de mâine

La Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică, dezvoltarea unei relații durabile între mediul academic și cel privat rămâne o prioritate strategică, orientată spre formarea unor specialiști adaptați cerințelor reale ale industriei. Întâlnirile desfășurate pe parcursul anului universitar între studenți și reprezentanții companiilor oferă un cadru valoros pentru consolidarea conexiunilor profesionale, înțelegerea provocărilor pieței contemporane și conturarea unei perspective aplicate asupra tehnologiilor avansate și competențelor de actualitate.

Pentru studenți, aceste interacțiuni reprezintă contexte de dialog direct, în care pot obține răspunsuri la întrebări, pot cunoaște așteptările angajatorilor și pot explora diverse direcții de dezvoltare profesională. Pentru companii, ele constituie o oportunitate de a identifica și susține viitoarea generație de ingineri, de a împărtăși experiență practică și de a contribui la dezvoltarea abilităților necesare integrării în industrie. Pentru facultate, aceste colaborări consolidează procesul educațional, contribuind la menținerea unui echilibru optim între formarea teoretică și aplicabilitatea practică.

În această perioadă, toate cele trei departamente ale FCIM au realizat multiple întâlniri cu reprezentanți ai mediului privat, acoperind domenii precum microelectronică, inginerie biomedicală, automatizări industriale, tehnologia informației, securitate cibernetică, inteligență artificială, robotică și managementul proiectelor.

Departamentul Microelectronică și Inginerie Biomedicală

  • Alexandru Magnet, Director Whetec – prezentare privind activitățile companiei, direcțiile de colaborare și parteneriatele existente.

  • Elena Maevski, Director Executiv ACEM – discuții despre industria electronicii, oportunitățile de angajare și colaborările la nivel național și internațional.

  • Gheorghe Gorceac, CAPCS – prezentare privind rolul achizițiilor în instituțiile medicale și responsabilitățile inginerului biomedical.

  • Ion Gânga, Director AMS-2000 – demonstrarea funcționării echipamentului de ultrasonografie donat către DMIB și relevanța acestuia în procesul de instruire.

Departamentul Ingineria Software și Automatică

  • ISD / Inther Software Development – reprezentanții Adrian Lulascu și Daniela Anghelenici au prezentat cursuri și practici în domeniul PLC Fundamentals.

  • Alexandru Jalba, Controls Tech – discuții despre programarea automatelor logice programabile și aspecte practice ale automatizării industriale.

  • Eugen Galamaga, Allied Testing – prezentare orientată spre finalizarea studiilor, tezele de licență și competențele necesare angajării în domeniul IT.

Departamentul Informatică și Ingineria Sistemelor

  • Alexandru Ciobanu, ODA – sesiune dedicată managementului proiectelor și rolului inginerului în procesele organizaționale.

  • Elena Croitor, E-GOV – tematică axată pe utilizarea instrumentelor E-GOV în organizarea și dezvoltarea unei companii.

  • Victor Tătaru și Cristina Jovmir, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică – prezentare privind conceptul de Security Operations Center, structura, costurile și exemple practice.

  • Gabriel Cojocaru, Pipelogic SRL – introducere în dezvoltarea platformelor dedicate soluțiilor de inteligență artificială.

Diversitatea temelor abordate, implicarea experților din industrie și interesul manifestat de studenți confirmă angajamentul facultății de a forma nu doar ingineri bine pregătiți teoretic, ci și profesioniști capabili să răspundă exigențelor reale ale pieței. Prin complexitatea acestor inițiative, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică își reafirmă misiunea de a pregăti specialiști competitivi, apți să se integreze rapid în mediul tehnologic actual și să contribuie activ la dezvoltarea sectorului. Totodată, facultatea își întărește rolul de actor esențial în ecosistemul național de inovare, menținând o conexiune solidă între educație, cercetare și mediul privat.

Studenta FCIM la Gala Moldova Eco Energetică 2025

FCIM salută cu deosebită apreciere participarea remarcabilă a studentei Plămădeală Daniela, din cadrul programului de studii Știința Datelor, la Gala Moldova Eco Energetică 2025. Evenimentul, desfășurat vineri, 5 decembrie 2025, la Digital Park, ce a reunit principalii actori ai ecosistemului național din domeniul tehnologiilor curate, oferind un cadru favorabil dialogului, colaborării și impulsionării tranziției verzi a Republicii Moldova.

Studenta, Plămădeală Daniela, a avut onoarea de a fi premiată la categoria „Politici, educație și modele de dezvoltare sustenabilă” pentru lucrarea intitulată „Modelarea tendințelor mobilității electrice în tranziția către transportul sustenabil”, cercetare ce stă și la baza tezei sale de licență. Distincția acordată reflectă nu doar valoarea științifică a demersului ei, ci și relevanța temei pentru transformările majore prin care trece sectorul energetic și cel al mobilității la nivel național.

Momentul festiv a fost amplificat de felicitările adresate de reprezentanți ai ambasadelor și de Ministrul Energiei, dl. Junchietu, care au subliniat importanța implicării tinerilor cercetători în promovarea inovațiilor orientate spre sustenabilitate.

Gala a fost organizată de Centrul Național pentru Energie Durabilă și proiectul GCIP Moldova (UNIDO, GEF), beneficiind de sprijinul instituțional al Ministerului Energiei și de parteneriatul unor actori internaționali și naționali de prestigiu, inclusiv Uniunea Europeană, Guvernul Germaniei, PNUD Moldova, Guvernul Danemarcei, AFD Group, Guvernul Elveției, Skat Consulting, Premier Energy și MAIB.

Suntem recunoscători și mândri pentru realizările studentei, Plămădeală Daniela, considerând această distincție o confirmare a excelenței academice cultivate în cadrul programului de studii Știința Datelor și a angajamentului instituției de a susține inițiativele dedicate dezvoltării durabile.

Parteneriat DMIB – AMS-2000: Experiență practică pentru viitorii ingineri biomedicali

La Departamentul de Medicină Inginerescă și Bioinginerie (DMIB) se consolidează constant colaborări valoroase cu mediul socio-economic, orientate spre formarea practică a viitorilor specialiști. Astfel, la data de 27 noiembrie, cu sprijinul organismului de inspecție AMS-2000 S.R.L., a fost organizată o lecție deschisă pentru viitorii absolvenți ai specialității Inginerie Biomedicală, având ca temă verificarea periodică a ultrasonografelor.

Verificarea ultrasonografelor reprezintă o etapă esențială în asigurarea calității actului medical, deoarece permite identificarea potențialelor probleme care pot afecta acuratețea diagnostică și contribuie la prevenirea erorilor, în beneficiul direct al pacientului și al medicului. În acest context, domnul Ion Gînga, director al AMS-2000, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul verificărilor periodice și al metrologiei, a prezentat studenților întregul proces de verificare, explicând particularitățile tehnice, posibilele erori și etapele de control, utilizând fantome de verificare a ultrasonografelor. Aceste fantome au fost donate anterior Departamentului, din inițiativa domniei sale, în vederea sporirii nivelului de pregătire a inginerilor biomedicali și a calității sectorului imagisticii medicale din Republica Moldova.

Cele două fantome utilizate în cadrul activității permit testarea detaliată a performanțelor imagistice ale unui ultrasonograf. Fantoma GAMMEX 405GSX facilitează evaluarea sondelor în adâncime și în contrast, simulând identificarea chisturilor și a diferitelor malformații anatomice, în timp ce fantoma MCK-03 este destinată verificării funcțiilor Doppler ale ultrasonografului.

Studenții, alături de cadrele didactice, au avut ocazia să își reîmprospăteze și să își aprofundeze cunoștințele teoretice și practice, exprimându-și satisfacția față de experiența dobândită.

DMIB își reafirmă deschiderea pentru continuarea acestor colaborări și pentru organizarea unor noi activități menite să lărgească orizonturile profesionale ale viitorilor ingineri biomedicali.

Vizită de lucru a echipei DMIB-FCIM-UTM la Universitatea POLITEHNICA București în cadrul proiectului OPTOCARSEMO

În perioada 24–29 noiembrie 2025, echipa Departamentului Microelectronică și Inginerie Biomedicală din cadrul Facultății Calculatoare Informatică și Microelectronică, Universitatea Tehnică a Moldovei, a efectuat o vizită de lucru la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în contextul proiectului bilateral OPTOCARSEMO – „Noi abordări în caracterizarea optică a oxizilor semiconductori micști bazate pe metode corelative la nanoscală”, cod PN-IV-PCB-ROMD-2024-0541.

Vizita a avut drept scop coordonarea activităților comune planificate pentru anul 2026 și familiarizarea cu tehnicile avansate de microscopie și nanoscopie optică disponibile la Centrul de Microscopie – Microanaliză și Procesarea Informației (CMMIP-UPB). Programul a inclus prezentarea detaliată a laboratoarelor și a echipamentelor performante, precum sisteme de microscopie confocală, microscopie de forță atomică, microscopie de tunelare, nanoscopie în câmp apropiat și difracție de raze X. Echipa UTM a analizat principiile de funcționare, modul de calibrare, optimizare a parametrilor experimentali și aplicațiile practice ale acestor tehnologii în caracterizarea nanostructurilor pe bază de oxizi semiconductori micști.

O activitate importantă a vizitei a fost participarea la seminarul științific susținut de dr. Ioachim Pupezea, axat pe controlul undelor luminoase, metrologie optică modernă și aplicații avansate în fotonică. De asemenea, în cadrul workshopului bilateral UTM–UPB, au fost prezentate direcții de cercetare ale ambelor echipe, fiind stabilite obiectivele experimentale comune, perioadele de mobilitate și activitățile prevăzute pentru următoarea etapă a proiectului.

Programul a inclus și o vizită la Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR), unde cercetătorii au analizat infrastructura de mare putere laser, liniile experimentale dedicate studiilor ultrarapide și posibilitățile de extindere a colaborării în cadrul unor proiecte interdisciplinare.

Vizita a contribuit la consolidarea parteneriatului dintre Centrul de Nanotehnologii și Nanosenzori, UTM și Centrul de Microscopie – Microanaliză și Procesarea Informației, UPB, facilitând definirea unor direcții comune de cercetare și crearea unui cadru favorabil pentru noi inițiative științifice în domeniul nanotehnologiilor, nanoscopiei optice moderne și caracterizării materialelor avansate.

Absolvent, cadru didactic FCIM și arhitect software: o discuție despre parcurs profesional, industrie și viitorul IT

Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronica vă invită să urmăriți cel mai nou episod al podcastului VUnstaged, în care invitat este Dan Iftodi – absolvent FCIM, inginer software, arhitect și în prezent cadru didactic al facultății noastre.

În cadrul discuției, Dan abordează cu sinceritate și claritate experiențele acumulate în industria IT, provocările profesionale, dar și modul în care formarea de la FCIM a contribuit la dezvoltarea sa ca specialist și mentor. Podcastul oferă o perspectivă autentică asupra drumului de la student la profesionist experimentat, dar și asupra revenirii în mediul academic.

Sunt explorate teme relevante pentru orice student sau tânăr profesionist din domeniul IT:

  • Principii moderne de dezvoltare software și tendințe precum microservicii și infrastructuri cloud

  • Inteligență artificială, protecția datelor și predicții despre viitorul tehnologiei

  • Cultura organizațională și cum influențează aceasta parcursul profesional

  • Lumea startup-urilor și dinamica dezvoltării de produse

  • Calitatea codului și bune practici pentru dezvoltare durabilă

  • Echilibrul între viața personală și cea profesională în industriile tehnice

  • precum și multe alte subiecte de interes pentru comunitatea IT.

Gazda episodului subliniază că discuția cu Dan Iftodi a fost „revigorantă, interesantă și extrem de relevantă”, dezvăluind numeroase experiențe comune și lecții valoroase din domeniul ingineriei software. Tot el remarcă faptul că Dan reprezintă o sursă de inspirație pentru mulți dezvoltatori și un model de profesionalism pentru tinerii ingineri.

Podcastul evidențiază ideea că nu a existat niciodată un moment mai potrivit pentru a deveni un arhitect software complet, nu doar un „developer obișnuit”. Înțelegerea contextului de business, a arhitecturilor moderne, a proceselor de creare a produselor și a responsabilităților tehnice reprezintă competențe esențiale pentru construirea unor soluții de calitate care rezolvă probleme reale.

Suntem extrem de mândrii pentru absolvenții noștri care revin în facultate în calitate de cadre didactice, contribuind la formarea generațiilor următoare de specialiști. Parcursul profesional al lui Dan Iftodi este o confirmare a valorii școlii inginerești de la FCIM și a impactului pe care absolvenții noștri îl au în industria IT.

🎧 Episodul complet poate fi urmărit aici:
https://youtu.be/nSjRl1lhJ98?si=Xpn9DafOTuyNoZQw

 

Vasile Drumea – reprezentantul noii generații de ingineri software, absolvent și cadru didactic FCIM

Facultatea de Calculatoare, Informatică și Microelectronică vă invită să descoperiți un nou episod al podcastului VUnstaged, avându-l ca invitat pe Vasile Drumea, absolvent, cadru didactic FCIM și un reprezentant remarcabil al noii generații de ingineri software.

În discuția cu gazda podcastului, Vasile se evidențiază prin pasiunea pentru rezolvarea problemelor, curiozitatea profesională și dorința continuă de dezvoltare — trăsături definitorii ale unui inginer în plină ascensiune. Energia și perspectiva sa „proaspătă” reflectă perfect spiritul tinerilor profesioniști formați la FCIM, care pășesc cu încredere în industria IT.

Sunt abordate teme esențiale pentru orice student sau specialist interesat de evoluția tehnologiei:

  • Practici moderne de dezvoltare software și importanța unui mindset profesional disciplinat

  • Inteligența artificială și dezvoltarea asistată de AI, un domeniu în continuă transformare

  • Viitorul tehnologiei, cu oportunitățile, provocările și direcțiile emergente

  • Piața actuală a muncii în IT, analizată din perspectiva realităților moderne

  • și multe alte subiecte relevante pentru parcursul tehnic și profesional al tinerilor ingineri.

Gazda episodului subliniază că întâlnirea cu Vasile Drumea a fost „o plăcere absolută”, oferind inspirație și o perspectivă nouă asupra felului în care generațiile tinere percep tehnologia și cariera în IT. În același timp, discuția reamintește motivul fundamental pentru care mulți profesioniști aleg acest domeniu: dorința de a înțelege, de a crea și de a influența lumea prin tehnologie.

FCIM își exprimă recunoștința și aprecierea pentru absolvenții săi care demonstrează excelență profesională și contribuie activ la dezvoltarea comunității tehnice. Parcursul lui Vasile Drumea confirmă încă o dată nivelul ridicat al formării oferite de facultatea noastră și potențialul pe care îl au tinerii ingineri formați aici.

🎧 Episodul complet poate fi urmărit aici:
https://youtu.be/K95lfH-ivqk?si=EsHbS3OTNhkugYLG