Programul de studii de licență Bioinformatică este conceput pentru a oferi o formare profesională integrată, care combină fundamentele teoretice ale modelelor matematice și informaticii cu cunoștințe fundamentale din științele vieții. Obiectivul general al programului este formarea de specialiști capabili să dezvolte și să aplice soluții software pentru analiza și interpretarea datelor biologice complexe, să aplice metode de modelare matematică și statistică și să utilizeze algoritmi de învățare automată în scopul realizării actului de cercetare științifică și translării cunoștințelor obținute în aplicații biomedicale din diverse domenii. Absolvenții programului vor dobândi competențe solide în programare, algoritmi și structuri de date aplicate pe date biologice, modelare statistică/biostatistică, analiză predictivă, învățare automată, precum și în utilizarea infrastructurilor de calcul de înaltă performanță.